Gheorghe Nichita ar putea sărbători acasă următorul Revelion
Dimensiune font:
* condamnat la cinci ani de închisoare în dosarul UTI şi tot la cinci ani în dosarul „Amanta”, acesta a cerut contopirea celor două pedepse * magistraţii vasluieni i-au admis solicitarea, rezultanta fiind de şase ani şi opt luni * din aceasta i s-au scăzut perioadele de reţinere, arest la domiciliu, arest preventiv şi cele petrecute în puşcărie * i-ar mai rămâne de executat patru ani şi 11 luni * practic, ar putea sărbători acasă următorul Revelion
Liberat condiţionat în vara anului trecut, după ce fusese condamnat la cinci de temniţă în dosarul UTI, pentru luare de mită, ex-primarul Iaşului, Gheorghe Nichita, n-a avut parte de prea multă tihnă. Mai era inculpat într-un alt dosar cu greutate, „Amanta”, fiind acuzat de instigare la abuz în serviciu. Această a doua sentinţă a venit la sfârşitul lunii august a.c., Nichita alegându-se cu încă cinci ani de puşcărie. S-a întors după gratii, singurul privilegiu de moment fiind acela că şi-a putut alege locul de detenţie. Penitenciarul Vaslui.
Imediat după întoarcerea după gratii, mai precis, pe 1 septembrie, fostul edil a solicitat Tribunalului Vaslui contopirea celor două pedepse şi deducerea perioadelor în care a fost reţinut, arestat la domiciliu, plasat în arest preventiv, precum şi acel aproape un an petrecut după gratii, la Botoşani.
După două termene de judecată, magistraţii vasluieni i-au admis solicitarea şi au calculat că Nichita trebuie să execute o pedeapsă rezultantă de şase ani şi opt luni de închisoare. Scăzând intervalele de timp menţionate, condamnatul ar mai avea de stat în puşcărie maxim patru ani şi 11 luni.
Însă, în niciun caz nu va petrece atâta timp în detenţie, are 66 de ani şi, conform legii, beneficiază de o reducere simţitoare. Mai poate câştiga zile prin implicarea în programele educaţionale ori sportive şi prin ieşirea la muncă. Iar Nichita pare decis să-şi micşoreze la maxim numărul zilelor petrecute după gratii. Deja a participat la câteva meciuri de fotbal, şi-a rupt o mână, dar nu renunţă. Are şanse ca următorul Revelion, cel din 2022 spre 2023, să-l petreacă acasă. Cu zilele câştigate şi cu liberare condiţionată. Marcel FLUERARU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau