Ieşenii, chemaţi la o parada militară şi la porţii de fasole cu cârnaţi
Dimensiune font:
Ziua Națională a României va fi marcată la Iaşi printr-o serie de manifestări oficiale de tradiţie, ceremonialuri militare şi religioase, masa tradiţională, dar şi prin deschiderea amenajărilor specifice organizate de Primăria Iași cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă
Şi în acest an, ieşenii vor avea parte de o sumedenie de acţiuni menite a celebra Ziua Naţională. De la ora 10.00 va începe în Piața Palatului Culturii un spectacol folcloric cu participarea Ansamblului „Constantin Arvinte” și a unor tineri artiști. O oră mai târziu sunt programate ceremonialul militar, depunerile de coroane, serviciul religios, alocuțiunile oficialităților și parada militară. Programul artistic va fi reluat la ora 12.30, fiind urmat de o masă populară: fasole (de post), cârnați, pâine, vin fiert și ceai.
Tot pe 1 decembrie este progrată aprinderea iluminatului festiv montat cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă. Evenimentul are loc de la ora 17.30, pe pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt, în fața sediului Primăriei Iași şi va mai cuprinde un minispectacol artistic dedicat celor mici. Seara zilei de 1 decembrie se va încheia cu tradiționala retragere cu torțe, cu începere de la ora 19.00.
Amenajări specifice Sărbătorilor de Iarnă
Servicii Publice SA a cumpărat pentru această iarnă peste 800 de brazi în ghivece, cu duimensiuni cuprinse între 80 şi 125 de centimetri, ornați și amplasați în toate zonele orașului. De asemenea, 14 brazi mari, de 7-12 metri, vor fi decorați și montați pe pietonalul Ștefan cel Mare, Piața Unirii, Parcul Copou, Parcul Expoziției, Păcurari (Mimoza), Tătărași (Oancea), CUG (Rond vechi), Nicolina (Esplanada I), Alexandru cel Bun (Piața Voievozilor) și alte puncte de atracție, iar alţi 12 brazi de 2-4 metri vor fi montaţi la şcoli şi instituţii. Punctele principale de atracție rămân pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt, unde au fost montate și două tuneluri din cetină cu instalații luminoase, și Piața Unirii, deasupra căreia este deja montată o plasă luminoasă. Târgul de Crăciun al Iaşului şi parcul de distracţii vor fi organizate pe axa bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt - strada I.C. Brătianu și Piaţa Unirii. Vor fi 40 de căsuţe ornate de Sărbători şi nu va lipsi roata panoramică adusă în fiecare an în zona fostului magazin Materna.
Iluminat festiv stradal
Ca în fiecare an, compania contractată de Primăria Iași (Flash Lighting Services SA) montează și figurinele și instalațiile electrice de iluminat festiv de-a lungul principalelor artere din zona centrală. Vor fi 314 figurine luminoase cu dimensiuni de 1-2 metri, 247 de traversări luminoase pe șufă transversală cu dimensiuni între 5 şi 6 metri, trei tuneluri luminoase şi cinci figurine 3D de 2–2,5 metri, acestea din urmă pe pietonalul Ștefan cel Mare. Ornamentele luminoase stradale vor fi montate în următoarele zone / străzi: pietonalul și bulevardul Ștefan cel Mare, bd Carol I și aleea Grigore Ghica Vodă, str. Palat, bd. Independenței, str. Arcu, str. Gavriil Musicescu, str. I. C. Brătianu, pasaj Alexandru cel Bun, pasaj Nicolina, pasaj Bucium, pasaj Păcurari, Rond Fundație, Piața Palatului Culturii, str. Sărărie și str. Elena Doamna (între str. Sărărie și str. A. Panu), str. A. Panu şi Piața Unirii.
Modificări și restricții de circulație
Pentru buna desfăşurare a manifestărilor organizate cu prilejul zilei de 1 decembrie, în mod sigur se va închide sau se va restricționa circulația vehiculelor pe mai multe artere. De obicei, are loc o repetiţie a ceremoniei militare pe data de 29 noiembrie 2022, între orele 9:00 și 12:00, ocazia cu care ar putea fi închisă strada Anastasie Panu, de la intersecția cu strada Elena Doamna până la intersecția cu strada Palat, dar şi strada Palat, de la intersecția cu strada Anastasie Panu până la intersecția cu strada Sf. Lazăr. De asemenea, în perioada 30 noiembrie – 1 decembrie, va fi închisă circulația rutieră în Piața Palatului Culturii, între liniile de tramvai și pe strada Anastasie Panu. Lucian STATE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau