Incendiu la Coțușca. O bătrână și-a dat foc la casă
Dimensiune font:
O femeie de 70 de ani din localitatea Coțușca a suferit un atac de panică, după ce casa acesteia a fost cuprinsă, în noaptea de vineri spre sâmbătă, de un incendiu, au anunțat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani.
Potrivit ISU, vecinii au observat flăcările și au sunat după ajutor.
'La fața locului s-au deplasat, în cel mai scurt timp, două echipaje din cadrul Punctului de Lucru Coțușca, cu o autospecială de stingere și ambulanța SMURD, Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Coțușca, dar și un echipaj SAJ. Aceștia au constatat faptul că proprietara, în vârstă de 70 de ani, era ieșită din interior. Femeia a suferit un atac de panică și a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. Pompierii au stins incendiul, fiind protejate o parte din anexă, dar și o casă', au precizat reprezentanții ISU.
Cel mai probabil, evenimentul s-a produs după ce proprietara a încercat să aprindă focul și a scăpat chibritul aprins pe materiale combustibile.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau