Încep simulările la examenele naţionale
Dimensiune font:
Azi este programată proba scrisă la Limba şi literatura română, atât pentru elevii care vor susţine Evaluarea Naţională, cât şi pentru cei care se pregătesc pentru examenul de Bacalaureat. Joi va fi simularea să continue cu proba de Matematică, pentru Evaluare Naţională şi pentru Bacalaureat, şi Istorie, pentru Bacalaureat. Ultima zi din această săptămână va fi destinată doar elevilor de clasa a XII-a şi a XII-a care îşi vor verifica nivelul actual de pregătire pentru proba la alegere a profilului şi specializării parcurse.
Simularea Evaluării Naţionale se va organiza în 166 de şcoli pentru cei 7663 de elevi de clasa a VIII-a. Simularea Examenului de Bacalaureat se va realiza în 50 de unităţi şcolare care însumează 5316 elevi, de clasa a XII-a sau a XIII-a.
Şcolile, prin comisiile de organizare stabilite la nivelul unităţii de învăţământ, trebuie să asigure buna desfăşurare a susţinerii probelor şi a evaluării lucrărilor. „Probele din cadrul simulării naţionale încep la ora 900, moment în care, în fiecare clasă, se deschid plicurile sigilate care conţin subiectul multiplicat. Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise pentru fiecare din probele simulării Examenului Naţional de Bacalaureat este de trei ore, începând din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui candidat. Toate sălile în care se desfăşoară simularea probelor scrise au în dotare camere funcţionale de supraveghere video şi audio. Pentru rezolvarea subiectelor, candidaţii trebuie să folosească numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar hârtia folosită este doar cea distribuită în sala de examen”, a spus Antonina Bliorț, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar.
Rezultatele simulărilor vor fi comunicate individual şi vor fi analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ prin discuţii cu elevii, şedinţe cu părinţii, precum şi la nivelul consiliului profesoral. „Se urmăreşte îmbunătăţirea performanţelor şcolare în perspectiva examenului din această vară prin adoptarea celor mai potrivite măsuri în acest sens. Notele nu se trec în catalog, însă, prin excepţie, la solicitarea scrisă a elevului sau a părintelui, acestea pot fi consemnate în catalog”, a mai spus Antonina Bliorţ.
Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi va coordona buna organizare a simulării în toate centrele de examen şi va monitoriza pregătirea susţinută a elevilor pentru examenele naţionale din anul şcolar în curs. Laura RADU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau