Inspectoratele şcolare se desființează!
Dimensiune font:
* începând cu data de 6 noiembrie, fiecare inspectorat şcolar va fi înlocuit de Direcţiile Judeţene de Învăţământ Preuniversitar, de Birouri Judeţene ARACIP * și Casa Corpului Didactic va suporta o reformă
La întâlnirea de ieri avută cu directorii din învăţământul preuniversitar, şefa Inspectoratului Şcolar a anunţat că noile Direcţii Judeţene de Învăţământ Preuniversitar vor păstra o serie de atribuţii din domeniul administrării segmentului educaţional. Desigur, trebuie refăcută organigramele de funcţionare. „Prevederile din această lege spun că la 60 de zile după intrarea în vigoare, inspectoratele şcolare se desfiinţează şi vor fi înlocuite de Direcţii Judeţene pentru Învăţământ Preuniversitar, de Birouri Judeţene ARACIP. Şi Casa Corpului Didactic va suporta o reformă”, spune şefa Inspectoratului Şcolar, Luciana Antoci.
Din perspectiva aceasta, se reaşează axele de autoritate instituţională. „Sunt atribuţii specifice pe care le vom învăţa treptat, treptat, printr-o perioadă de tranziţie. Cert este că toate aceste transformări conduc către o modernizare a sistemului de educaţie. Direcţia pentru Învăţământ Preuniversitar rămâne cu atribuţii destul de extinse pe ceea ce înseamnă administrarea sistemului de educaţie, tot segmentul de management. Cu alte cuvinte, legătura cu directorii şi administrarea şcolilor din perspectiva guvernanţei. Pe de altă parte, tot ceea ce înseamnă finanţare, contabilitate, audit, asistenţă juridică vor rămâne, de asemenea, în direcţii. Va exista un al treilea departament care se va ocupa de monitorizare, organizare concursuri, examene şi tot ceea ce înseamnă agendă competiţională şi asigurarea promovării prin gradele didactice”, a spus şefa Inspectoratului Şcolar, Luciana Antoci.
Schimbările din învăţământul preuniversitar nu se opresc aici. Va fi o reaşezare şi a organigramei. „Aşteptăm publicarea unui document care va fi publicat de la 1 noiembrie. El reglementează reorganizarea instituţională. Vor fi organigrame noi şi reaşezări în ceea ce priveşte resursa umană”, a spus Luciana Antoci. Laura RADU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau