Întâlnire decisivă pentru viitorul Sălii Polivalente din Iaşi
Dimensiune font:
La sfârşitul acestei săptămâni, viceprimarul Daniel Juravle se va afla la Bucureşti, pentru continuarea discuţiilor de la CNI în vederea procedurilor ce trebuie îndeplinite pentru demararea licitaţiei de execuţie a Sălii Polivalente „Regina Maria” * în acest moment, municipalitatea ieşeană mai are nevoie doar de avizul Autorităţii Aeronautice Române
O întâlnire pe subiectul Sălii Polivalente „Regina Maria” din Iaşi este programată în această săptămână. Viceprimarul Daniel Juravle va pleca joi la Bucureşti pentru o nouă rundă de discuţii cu factorii de deciziei. Potrivit primarului Mihai Chirica, proiectul a fost reactualizat după ce o licitaţie a Primăriei a fost anulată în urma scumpirii bruşte a materialelor de construcţie. De altfel, aceasta este scenariul convenit de ambele părţi :
municipalitatea ieşeană lansează licitaţia de execuţie, iar ulterior CNI derulează proiectul cu fonduri guvernamentale. Iniţial, investiţia în noua Sală Polivalentă a fost estimată la 213 milioane lei, însă, odată cu revizuirea proiectului, costurile au crescut cu până la 60%, respectiv până la suma de 340 milioane lei. „Avem proiect tehnic de execuţie, reactualizat după ce preţurile la materialele de construcţii au luat-o razna. Proiectul este depus la CNI, are susţinerea întregului arc de guvernamental. Discuţii au fost şi săptămâna trceută, eu sper că vedem sala în acest an pe lista de achiziţie. Este o lucrare grea, care nu se face peste noapte. Mai avem o problemă de rezolvat: PUZ-ul, care mai are nevoie de avizul celor de la Autoritatea Aeronautică”, a spus edilul-şef.
Finalizată între 2025 şi 2026
Potrivit lui Mihai Chirica, primul evenimente găzduit de noua sală nu va avea loc mai devreme de trei ani. „Nu văd sala finalizată mai devreme de 2025-2026. Atenţie, nu este doar o sală, este un complex sportiv, zone de anternbament, cu terenuri exterioare, care se întinde pe 27 de hectare”. Primarul s-a referit şi la reproşurile unor arhitecţi, care spun că forma unei coroane regale nu s-ar preta pentru o sală de sport. „Din punctul meu de vedere, viitoarea sală trebuie să rămână o emblemă, şi din punct de vedere athitectural şi ca locaţie. Putem să facem o sală de sport care să arate ca un depozit, însă putem să construim ceva care să conteze”, a mai spus primarul.
Din punct de vedere procedural, următorul pas constă în aprobarea investiţiei în Consiliul Tehnico-Economic al CNI şi, ulterior, în cadrul Consiliului Interministerial de avizare a lucrărilor publice de interes naţional. Abia după ce aceste două avize sunt emise, indicatorii tehnico-economici vor face şi obiectul unei hotărâri a guvernului. Lucian STATE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau