Jandarmii şi carabinierii s-au antrenat, împreună, la Iaşi
Dimensiune font:
Jandarmii ieșeni, în cooperare cu carabinierii din Republica Moldova, au participat la un exercițiu de antrenament, care a constat în asigurarea pazei și protecției unui transport de valori importante, cu caracter tranfrontalier. În cadrul scenariului a fost introdus un atac a acestui transport.
Exercițiul face parte dintr-un proiect finanțat de Uniunea Europeană în cadrul unui program comun de cooperare între România și Republica Moldova și are drept scop pregătirea personalului celor două structuri partenere pentru intervenția în astfel de situații.
„Colaborarea este foarte importantă atât pentru jandarmii ieșeni, cât și pentru carabinerii din Republica Moldova. Este primul proiect care se desfășoară la nivel național între cele două structuri și ne bucură că ceea ce ne-am propus am reușit. Am dezvoltat un sistem de colaborare și cooperare operațională în gestionarea unor activități cu caracter transfrontalier. Am avut posibilitatea să achiziționăm o serie de mijloace și materiale de intervenție, și am dezvoltat o serie de tehnici și tactici de acțiune care sunt în concordanță cu cele care există la nivelul de jandarmerie europeană”, a declarat col.dr.Mircea Tulică, inspector șef IJJ Iași.
Colaborarea între structuri este cheia reușitei unei misiuni care are caracter internațional.
„Împreună cu colegii din Inspectoratul de Jandarmi Județean Iași am pus în aplicare tacticile de intervenție în cooperare deoarece acesta este fenomenul cel mai important într-o misiune internațională, unde sunt implicate forțe din diferite țări. Fenomenul infracțional nu are limite și nu are granițe. Acest exercițiu desfășurat la Iași a arătat că suntem pregătiți să intervenim indiferent de locul în care ne aflăm”, a completat col.Ștefan Pavlov, comandant general al Inspectoratului General pentru Carabineri din Republica Moldova.
Jandarmeria Română asigură paza și transportul de valori pe întreg teritoriul național. Până în prezent, cea mai mare valoare a unui transport supravegheat de jandarmi a fost de aproximativ 264 de milioane de euro, constând în opere de artă ale sculptorului Constantin Brâncuși. Ruxandra CAȘU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau