La Bacău, o biserică abia reabilitată a ars din temelii
Dimensiune font:
Apelul la 112 a fost dat la 4 dimineața. Biserica abia reabilitată s-a făcut scrum în doar câteva minute. Doar pereții au mai rămas din ea. Preotul, un bărbat de 62 de ani, a făcut un atac de panică și a ajuns la spital. Oamenii fac acum apel pentru donații.
Totul ar fi pornit de la un scurt-circuit, din primele verificări. Flăcări înalte de câțiva metru au cuprins biserica. Mai multe echipaje de pompieri au sosit la fața locului. „Pompierii au fost solicitați, în jurul orei 4, pentru gestionarea unei situații de urgență, generate de un incendiu la acoperișul unei biserici din sat Prohozești, comuna Poduri. La fața locului au intervenit 5 autospeciale de stingere cu apă și spumă și ambulanța SMURD, încadrate cu 19 militari. La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat pe o suprafață de aproximativ 250 mp, la biserică și o anexă”, arată ISU Bacău printr-un comunicat.
Preotul a ajuns la spital
Biserica fusese reabilitată cu eforturi mari din partea localnicilor în ultimii ani și fusese abia finalizată. Inclusiv picturile fuseseră refăcute.
Când a văzut ca totul s-a facut scrum, preotul a făcut un atac de panică și a avut nevoie de medici. Totul ar fi pornit de la un scurt-circuit. „Preotul paroh, în vârstă de 62 ani, a suferit un atac de panică și a fost preluat de ambulanța SMURD. Biserica a ars pe o suprafață totală de circa 250 mp, la fel și bunurile existente în interiorul acesteia. În urma verificărilor efectuate la locul intervenției, cauza probabilă a fost scurtcircuit electric”, mai explică ISU Bacău.
Oamenii fac apel la donații
Pe rețelele de socializare oamenii din Bacău deja adună fonduri pentru refacerea lăcașului de cult. „Dragi membri ai comunității și binefăcători, vă invităm să ne fiți alături în efortul de a reconstrui biserica noastră, mistuită de flăcări în dimineața zilei de 23 martie. Acest lăcaș de cult nu este doar o clădire, ci inima spirituală a satului nostru, locul care ne-a unit în rugăciune și speranță de-a lungul generațiilor. Orice sprijin, fie material, fie prin muncă sau rugăciune, este binevenit. Împreună, cu credință și solidaritate, putem reda acestei biserici strălucirea de odinioară”, sarată într-o postare pe Facebook.
„Astăzi, suntem încercați, dar nu doborâți. Cu siguranță, întreaga comunitate din Poduri se va uni pentru a reda viață acestui loc sfânt! Așa cum strămoșii noștri au zidit biserica din credință și jertfă, tot așa și noi avem datoria să o reclădim, împreună, din dragoste pentru Dumnezeu și pentru moștenirea noastră spirituală. Este momentul să ne unim inimile și mâinile, să dăm dovadă de solidaritate și să reconstruim ceea ce focul a distrus, dar credința nu a lăsat să piară! Fiecare rugăciune, fiecare gest de ajutor contează. Vom reveni cu detalii despre cum putem contribui la acest efort comun”, se arată într-o altă postare.
Biserica poartă hramul „Cuvioasa Parascheva” Acest lăcaș a cult a fost ridicat în 1840. Maria STANCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau