La Iaşi, programul SGR se duce-n cap!

Dimensiune font:

| 24-03-2025 07:30

 A fost anunţat încă din 2022, dar pus în practică abia la începutul anului trecut. Sistemul Garantie-Returnare (SGR). Acum îl ştie toată lumea. Plăteşti cu 50 bani mai mult pentru orice marfă vândută la pet, sticlă sau borcan. Dar, prin SGR , teoretic, îţi recuperezi costurile suplimentare. Bine, nu te duci la punctele de colectare cu două borcane, o sticlă şi trei peturi, aştepţi să se adune, cel mai indicat e să le depozitezi în saci mari, de 120 litri. Când sacii îs plini, mergi la centru, livrezi marfa, primeşti voucherul şi-ţi cumperi diverse.

 Ca fond, iniţiativa e excelentă. Într-adevăr, acum, prin pădurile din jurul Iaşului, pe străzile şi străduţele de cartier, nu mai vezi peturi, sticle, doze aruncate neglijent. În fiecare dimineaţă, între orele 5.00 şi 6.00, echipajele de „exploratori” iau la puricat tomberoanele de gunoi. Le desfac rapid, inspectează zona, culeg orice ţine de SGR, le bagă în saci, apoi la supermarket cu ele. Sunt familii întregi care trăiesc din asta, îşi asigură hrana zilnică, îmbrăcămintea, rechizitele şi jucăriile pentru copii etc.

Începutul proiectului a fost entuziasmant, ceva rezultate s-au văzut imediat, dar acum totul e înfundat. Cel puţin la Iaşi, programul SGR se duce-n cap.

Cauza e simplă, dar dificil de remediat. N-a fost deloc bine gândită logistica. La fel, automatele de reciclare. Aşa că asfixierile sunt la ordinea zilei. În primul rând, prea puţine mijloace de transport care să golească spaţiile de depozitare pentru aceste deşeuri. Pur şi simplu, nu mai e loc, nu mai încap. N-au nici personal suficient, care să vegheze asupra fluxului de reciclabile.

Aşa că fiecare supermarket angrenat în proiect şi-a ales propria strategie de a face faţă unei situaţiei. La Super Copou, Profi şi Carrefour opresc de vineri şi până luni accesul la automatele SGR. Pun un afiş cum că-s defecte şi aşteaptă echipa de intervenţie. Ritual care se petrece de zece luni, fără excepţie, săptămână de săptămână. Mii de ieşeni (e cartier mare) au rămas cu buzele umflate. În plus, şi câteva sute de locuitori din Zona Metropolitană. Rediu, Bogonos, Breazu, Cârlig, Cuza Vodă. Au bătut drumul degeaba, cărând sacii după ei.

Decepţie totală. Aparatul nu mai funcţionează.

În Ciurchi, nu există automat, scanează codurile de bară cu telefonul, adună ei deşeurile în saci. Le lasă acolo, la intrarea în magazin, ca să vezi că nu mai e loc şi să te duci în altă parte. Dacă te îndârjeşti şi aştepţi, aştepţi degeaba. Stai şi o oră fără să se întâmple nimic. Apoi, tipele de la casele de marcat se răstesc: „N-avem un angajat special pentru aşa ceva. E mai important să deservim clienţii, decât să vă numărăm sticlele!”.

Zece metri mai încolo, la Carrefour, închid accesul la automat când nu te aştepţi. Intri, vezi că-i totul OK, te duci acasă, înhaţi sacul (sacii) şi te întorci plin de optimism. Decepţie totală. Aparatul nu mai funcţionează.

Unul dintre angajaţi a fost direct: „Nu mai avem unde depozita sacii! Dacă nu vine maşina, noi tot sunăm, dar degeaba!”. M-a invitat în spate, să-mi demonstreze că nu minte. Aşa era, n-aveai loc să pui o sacoşică, nu mai era cale de acces, sacii burduşiţi la greu, ultrastriviţi. Unde să mai pună alte peturi, pe rafturile cu mărfuri?

La Lidl Nicolina, aşijderea. Responsabilul cu depozitul găsise o soluţie, un spaţiu destul de mărişor, în aer liber, în spatele magazinului. Câteva luni, a depozitat acolo sacii. Până ce şi-a luat amendă de la Garda de Mediu. S-a lecuit. Nu mai e loc, pa!

A doua problemă majoră e că automatele în care bagi sticlele, borcanele, peturile se defectează de câteva ori pe zi. Şi n-are cine să le repare, să facă mentenanţa. Deci, închis.

Carrefour-ul de la Piaţa Chirilă e o excepţie. Doi dintre agenţii de pază au studiat problema, au găsit rezolvarea. Dar o fac pe riscul lor. Dacă-i prinde Protecţia Muncii, se lasă cu jale...

Pun scara, îşi bagă mâna între paletele în mişcare, extrag cu măiestrie, precizie şi rapiditate, recipientul blocat, treaba poate continua. Un risc enorm din partea lor, oricând le poate fi sfârtecată mâna. Şi nu intră la capitolul accident de muncă, nu e treaba lor să facă asta, nu scrie în contractul de muncă la obligaţii.

Ca să introduci conţinutul unui sac cu 20 de peturi, de exemplu, ai de aşteptat şi două ore. Pentru 10 lei. Dai cu mătura şi cu mopul într-o scară de bloc cu patru etaje, câştigi de trei ori mai mult.

De aceea, „segeriada” se duce-n cap. Ieşenii renunţă la a mai colecta peturile şi a le duce la supermarket, să-şi ia cei 50 de bani per bucată. Costel L.: „Mai bine mă duc să dau cu sapa, să car gunoaie, decât să pierd timpul şi să mă întorc cu sacul înapoi!”. Mitică D. locuieşte la ultimul etaj al unui bloc turn, e cam gras, nu încap doi saci în lift, poate căra doar câte unul. A făcut sportul ăsta de două ori, deşi până la automat n-are nici 50 metri de mers pe jos. Eşec de fiecare dată.

I se adunaseră în balcon vreo 20 de saci, nu mai putea intra. A tocmit un boschetar, i-a cerut 10 bani pe recipient, treaba a mers doar vreo săptămână. I s-a descongestionat balconul, dar cărăuşul a renunţat. „Să-mi dai tu, nu zece bani, ci triplu, şi tot nu-ţi mai car sacii!”. N-are altă variantă, îi duce la gunoi.

Anul trecut, dimineaţa, între 5.00 şi 6.00 era mare vânzoleală la tomberoane. Adevărate lupte de stradă. Acum, pustiu total, nimeni nu se mai agită, nimeni nu mai culege. Am lăsat la vedere doi saci de câte 120 litri, doar cu reciclabile. Duminica trecută, 16 martie a.c. La fix o săptămână, 23 martie, m-am dus din nou acolo, la tomberon. Tura asta, cu un săculeţ de resturi menajere. Cei doi saci erau tot acolo, nimeni nu s-a atins de ei, probabil n-au mai încăput nici în maşina Salubris-ului, care sigur trecuse pe-acolo.

 

***

În concluzie, Sistemul de Garanţie-Returnare, care, prin definiţie, ar trebui să funcţioneze foarte simplu, e teribil de complicat. Vine vara. Anul trecut, zonele împădurite din jurul Iaşului (şi-s destule) erau aproape curate. Lipsite de peturi, sticle, borcane şi conserve goale (acestea din urmă, culese de către traficanţii de fier vechi). Te mai împiedicai de nişte măşti chirurgicale şi pachete goale de ţigări. Uneori, de câteva prezervative.

Acum e chiar tragic. Cascada de peturi răbufneşte, Salubris-ul nu va mai face faţă, SGR-ul s-a dus în cap. După doar un an. Marcel FLUERARU

Urmareste-ne si pe canalul nostru de WhatsApp

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale autoritatii contractante: Comuna Roma, comuna Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani, telefon 0231/544.622, fax 0231/565.978, e-mail: primaria.roma@yahoo.ro, cod fiscal 3372114. 2. Denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale biroului de la care se poate solicita documentatia de atribuire. Daca este cazul, costul si conditiile de plata in vederea obtinerii documentatiei de atribuire: Biroul Achizitii Publice, din cadrul Comunei Roma, cu sediul in comuna Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani, telefon 0231/544.622, fax 0231/565.978, e-mail: primaria.roma@yahoo.ro, cod fiscal 3372114. Documentatia de atribuire in format electronic este pusa de catre Autoritatea Contractanta cu titlu gratuit la dispozitia ofertantilor care au inaintat o solicitare in acest sens. 3. a) Locul prestarii serviciilor: Comuna Roma, cu satele apartinatoare Roma si Cotargaci, judetul Botosani. b) Obiectul concesionarii; natura si dimensiunea prestarilor: Serviciul de utilitate publica de distributie a gazelor naturale in Comuna Roma, cu satele apartinatoare Roma si Cotargaci, judetul Botosani, conform art. 8 H.G.209/2019. c) Termenul de finalizare sau durata contractului: 49 de ani. 4. a) Termenul de depunere a ofertelor: 20.06.2025, ora 10.00. b) Adresa la care trebuie transmise ofertele: Comuna Roma, Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani, telefon 0231/544.622, fax 0231/565.978, e-mail: primaria.roma @yahoo.ro. c) Limba sau limbile in care trebuie redactate ofertele: romana. d) Data, ora si locul deschiderii ofertelor: 20.06.2025, ora 11.00, Comuna Roma, comuna Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani. 5. Conditiile personale, tehnice si financiare pe care trebuie sa le indeplineasca ofertantii: conform documentatiei de atribuire. 6. Criterii utilizate la atribuirea contractului: conform documentatiei de atribuire. 7. Dupa caz, procentajul minim din lucrari care trebuie acordat partilor terte: conform documentatiei de atribuire. 8. Data trimiterii spre publicare a anuntului de participare: 30.04.2025. 9. Denumirea si adresa organismului competent de rezolvare a contestatiilor si, dupa caz, de mediere. Informatii exacte privind termenele de depunere a contestatiei si, dupa caz, denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale biroului de la care se pot obtine aceste informatii: Tribunalul Botosani, Sectia de Contencios -Administrativ, cu sediul in orasul Botosani, Str. Maxim Gorki nr. 8, judetul Botosani, telefon 0231/511.739, fax 0231/531.832, email: tr-botosani@just.ro.
Orasul Harlau clarifica regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Orasul Harlau, cu sediul in orasul Harlau, Str. Musatini nr.1, judetul Iasi, telefon/fax 0232/720.412/ 0232/720.777, e-mail: primariahirlau @yahoo.com, juridic@ primaria- hirlau.ro, cod fiscal 4541190. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general, cu modificarile si completarile ulterioare si H.C.L. Harlau nr. 27/26.03.2025 privind aprobarea bugetului pe anul 2025. Perioada de finantare: anul 2025. Suma totala alocata de la bugetul local este de 160.000 Lei si se aloca in intregime pentru domeniul Sport. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul Orasului Harlau aprobat prin H.C.L. Harlau nr. 53/27.04.2017 privind regimul finantarilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local, cu modificarile si completarile ulterioare. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul: www.primaria hirlau.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabile se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante: www.primaria hirlau.ro sau se poate procura de la sediul Orasului Harlau, Harlau, Str. Musatini nr. 1, judetul Iasi. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 15.05.2025, ora 14.00, la Compartimentul Registratura al Orasului Harlau, Harlau, Str. Musatini nr. 1, judetul Iasi. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este: 16.05.2025 -19.05.2025.
Comuna Racaciuni, judetul Bacau, clarifica regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau, telefon 0234/251.212, fax 0234/251.586, e-mail: cl_racaciuni@yahoo.com, cod fiscal 4670330. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general, cu modificarile si completarile ulterioare si Hotararea Consiliului Local al Comunei Racaciuni nr. 09/31.03.2025 privind aprobarea bugetului pe anul 2025. Perioada de finantare: anul 2025. Suma totala alocata de la bugetul local este de 385.000 Lei si se aloca astfel: 15.000 Lei pentru domeniul Sportiv, 50.000 pentru domeniul Social, respectiv 320.000 Lei pentru Culte religioase. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul Comunei Racaciuni aprobat prin H.C.L. Comuna Racaciuni nr. 14/31.03.2025 privind regimul finantarilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul Comunei Racaciuni: www.comuna racaciuni.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabile se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante www.comuna racaciuni.ro sau se poate procura de la sediul Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 13.05.2025, ora 14.00, adresa: Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este: 14.05.2025- 15.05.2025.
SUBSCRISA Five Administration SPRL, in calitate de Administrator judiciar al debitoarei R-Agro Falciu SA -in reorganizare, organizeaza in perioada 16.04 -09.05.2025 inclusiv, orele 09:00 -19:00, licitatii publice cu strigare in vederea valorificarii urmatoarelor active mobile aflate in patrimoniul debitoarei, dupa cum urmeaza: -Utilaje agricole lista nr. 1 -pret de pornire peste 9.000 Lei (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza licitatii: -Licitatia nr. 1 in perioada 16 -17.04.2025, termen-limita inscriere: 15.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in perioada 29 -30.04.2025, termen-limita inscriere: 28.04.2025, ora 12:00; Licitatia nr. 3 in perioada 07 -08.05.2025, termen-limita inscriere: 06.05.2025, ora 12:00. -Utilaje agricole lista nr. 2 -pret de pornire sub 9.000 Lei (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza licitatii: -Licitatia nr. 1 in perioada 17 -23.04.2025, termen-limita inscriere: 16.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in perioada 30.04 -02.05.2025, termen-limita inscriere: 29.04.2025, ora 12:00; Licitatia nr. 3 in perioada 08 -09.05.2025, termen-limita inscriere: 07.05.2025, ora 12:00. Bunurile supuse valorificarii, datele si orele fiecarei licitatii, precum si pretul de pornire la fiecare licitatie se regasesc in listele de bunuri pentru fiecare Pachet si pot fi solicitate Administratorul ui judiciar, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Preturile de pornire ale licitatiilor nu includ TVA, acesta se va adauga dupa caz conform prevederilor legale. Persoanele interesate au obligatia de vizionare a activelor, cu instiintarea prealabila a Administratoru lui judiciar si numai dupa achizitionarea caietului de sarcini. Licitatiile se vor desfasura in perioada mentionata exclusiv online, prin intermediul platformei: www.licitatii -unpir.ro, aceasta presupunand crearea unui cont de participant si validarea acestuia de catre administratorul platformei. Toate detaliile referitoare la modalitatea de participare prin intermediul platformei online mentionate anterior se regasesc in cuprinsul Caietului de sarcini. Orice persoana interesata va avea obligatia achizitionarii caietului de sarcini cuprinzand descrierea bunurilor si a semnarii unui Angajament de confidentiali tate privind procedura de valorificare a activelor cuprinse in caietul de sarcini. Pretul Caietului de sarcini este 595 Lei (TVA inclus) pentru bunurile care au pret de pornire peste 9.000 Lei si de 119 Lei (TVA inclus) pentru bunurile care au pret de pornire sub 9.000 Lei si poate fi solicitat prin e-mail, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Termenul-limita pentru transmiterea documentatiei de participare la licitatie este cel mentionat mai sus, aceasta urmand a fi depusa exclusiv prin mijloace electronice, la adresa de e-mail: vanzari@five-advisory.ro. Documentele transmise prin orice alte mijloace electronice (whatsapp /mms etc.) nu vor fi luate in considerare. Vizionarea activelor se va face numai in baza unei programari prealabile, la nr. 0762978187 sau e-mail: office@r-agro.ro si numai dupa achizitionarea Caietului de sarcini.
SC SELF TRUST SRL este lider national al segmentului de piata pentru sisteme de conveioare (benzi transportoare) automatizate. Echipamentele proiectate si produse de noi se adreseaza in special urmatoarelor industrii: Logistica, Intralogistica, Automotive, Procesarea Carnii, Panificatie, Imbuteliere, Fabricarea Mobilei, Reciclarea Deseurilor. Detinem o pozitie importanta la nivel modial in randul producatorilor de echipamente pentru aeroporturi avand clienti din: Romania (15 din 17 aeroporturi), Spania, Portugalia, Franta, Germania, Marea Britanie, Grecia, Slovacia, Algeria, Libia, Yemen, Djibouti, Qatar, Arabia Saudita, Seychelles, Azerbaijan, Turcia. Dorim sa ne extindem echipa cu: OPERATOR STRUNG SI FREZA CNC (FANUC SI HAAS), LACATUS MECANIC PENTRU MONTAJ. Cerinte: cunostinte si experienta practica dovedita in setarea si operarea masinilor cu comanda numerica (operator CNC), respectiv in ansamblarea echipamentelor industriale (lacatus mecanic de montaj), o buna intelegere a proceselor tehnologice, cunostinte de baza pentru intelegerea desenului tehnic, conditie obligatorie. Conditii de lucru: Program de lucru zilnic de la 6:00 – 14:30 (cu pauza de masa de 30 min), de luni pana vineri, Orele suplimentare sunt platite conform legislatiei in vigoare, Echipament de protectie adecvat. Salarizare si bonusuri: Salarizare in functie de experienta si cunostintele dovedite si meseria de incadrare 3000-5000 lei net lunar. Reevaluare salariala dupa primele 3 luni de contract. Crestere salariala anuala in functie de indicii de inflatie comunicati si de performantele profesionale realizate. Bonusare in functie de implicare, de performanta profesionala si randament in procesul de productie. Bonuri de masa in valoare de 40 lei/zi lucratoare. Decontare contravaloare transport sub forma de abonament lunar pe raza municipiului Iasi sau zona metropolitana. Al 13- lea salariu (50% prima de concediu, 25% prima de Craciun, 25% prima de Paste). Bonificatie pentru deplasarile la montaj 150 lei/zi pentru Romania si 50 Euro/zi pentru deplasari in afara tarii. Asteptam CV-urile dvs la adresa HR@selftrust.ro. Informatii suplimentare si programarile pentru proba de lucru se pot obtine la tel. 0733499283 sau la sediul nostru din Iasi, Str.Bucium, nr.34 (zona Baza 3 - intrare pe poarta 2 Moldomobila)
Seară de mai, sub arc de vioară și reverberație de simfonie. Filarmonica „Moldova” oferă ieșenilor două concerte speciale
02/05/2025 13:43

Într-un oras care trăieste cu muzica aproape de inimă, inceputul lunii mai aduce două seri de răsfăt pentru iubitorii de clasic, rafinament si trăire sonoră. Orchestra simfonică a Filarmonicii &bd ...

Tinerii Iașului, în oglinda lui 2 Mai. Între visuri și provocări și renaștere
02/05/2025 13:41

În Iasi, un oras in care trecutul academic si efervescenta tehnologiei se ciocnesc zilnic, tinerii respiră simultan curaj si indoială. De Ziua Natională a Tineretului, 2 mai, am stat de vorbă cu multi ...

Fostul episcop Corneliu Bârlădeanu, condamnat definitiv la 8 ani pentru viol, a fost încarcerat la Penitenciarul Bacău
02/05/2025 13:40

Fostul episcop al Huşilor, Corneliu Barlădeanu (numele de mirean: Cornel Onilă), a fost ridicat de poliţişti din comuna Agapia si transferat la Penitenciarul Bacău, după ce a fost condamnat definitiv la ...

Iașul văzut prin ruj roșu. Locuri unde femeile pot ieși singure, cu stil și încredere
02/05/2025 13:09

Sunt zile in care nu vrei să fii cu nimeni altcineva decat cu tine. Nu din tristete, nu din plictiseală, ci dintr-o nevoie profundă de a fi prezentă. Cu pasi siguri, un ruj rosu care nu se cere explicat si ...

Tinere voci, mari emoții. Patru debuturi în „Rigoletto” la Opera Iași electrizează weekendul cultural
02/05/2025 11:45

La Iasi, cortina se ridică in fortă in acest weekend. Nu doar o dată, ci de patru ori. Si nu oricum: Opera Natională Romană din Iasi oferă un regal liric rar, cu debuturi spectaculoase in „Rigoletto ...

Zâna păpușilor” și „Historia de un amor”. O duminică specială la Opera din Iași, cu doi campioni internaționali pe scenă
02/05/2025 09:23

O zi, două lumi. Magia si focul dansului revin la Iasi, intr-o duminică care merită tinută minte Există zile care trec neobservate si există zile in care timpul pare să se incline in fata artei. Duminic ...

Arsuri severe la copii: două cazuri tratate la Iaşi readuc în discuţie siguranţa celor mici
01/05/2025 21:29

 Două cazuri recente de copii cu arsuri grave, transferaţi de la Spitalul Judeţean Satu Mare la Spitalul „Sf. Maria” din Iaşi, evidenţiază atat complexitatea tratării unor astfel de trau ...

Numărul eroilor revoluției scade vertiginos
01/05/2025 21:28

* in doar două luni, beneficiarii de indemnizatii conform Legii nr. 341/2004 - recunostintei fată de eroii-martiri si luptătorii care au contribuit la victoria Revolutiei romane din decembrie 1989, a scăzut ...

Apartamentele de închiriat în regim hotelier, tot mai căutate la Iași
01/05/2025 21:27

Iasul, unui dintre cele mai mari si importante orase din Romania, este si un real punct de atractie pentru turisti. Capitala Moldovei a devenit o destinatie perfectă pentru o mini-vacantă, de tip city-break, ...

Mici și bere gratis, la Ciric
01/05/2025 21:24

De 13 ani, angajatii companiilor din subordinea Primăriei Iasi au parte de o petrecere autentică la iarbă verde, de 1 mai. Sindicatele au organizat si anul acesta o petrecere de pomină, pentru sute de angaj ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei