Legenda gustului de ploşniţă al whisky-ului

 În filmul poliţist românesc „Atac în bibliotecă” (1992), realizat după un roman de Rodica Ojog Braşoveanu, există la un moment dat următoarea scenă. O femeie bea un pahar cu whisky şi spune următoarele cuvinte: „Am să mănânc odată o ploşniţă, ca să văd de ce se spune că whisky-ul ar avea gust de ploşniţă”.

Într-adevăr, pare greu de crezut ca cineva să fi mâncat suficiente ploşniţe şi să fi băut suficient de mult whisky pentru a avea termene de comparaţie... Atunci cum s-a ajuns la această legendă?

Totul pleacă de la reţeta de fabricaţie a băuturii. Se face mai întâi un must de cereale (porumb, orz, secară), apoi peste acesta se toarnă apă fierbinte. Se adaugă drojdie, iar unii mai pun şi zahăr, pentru a ieşi o cantitate mai mare de whisky. Rezultă un amestec de aproximativ 10% alcool şi 90% de diverse alte lucruri. Unele au aromă plăcută, altele nu. Ar trebui separate înainte de distilare şi iată de ce.  În timpul procesului de distilare, lichidul este încălzit, iar compuşii evaporaţi colectaţi sunt împărţiţi în trei faze principale: capete, inimi şi cozi.

Capetele sunt compuşii mai volatili, care se evaporă primii, fierbând la temperaturi mult sub cele la care alcoolul se evaporă. Spre deosebire de rachiul românesc, la whisky majoritatea acestor compuşi nu sunt de dorit – au un gust rău şi mulţi sunt chiar otrăvitori, cum ar fi xilena. Aceste „capete” sunt colectate şi puse deoparte.

Inimile sunt vaporii care sunt mai aproape de „amprenta alcoolică”. Alţi compuşi din această fază sunt aromatici în general.

Cozile sunt compuşi care încep să se evapore atunci când inimile au dispărut, iar temperatura creşte cu mult peste punctul de fierbere a alcoolului. Compuşii care se evaporă acum sunt „mai grei” şi mai vâscoşi decât alcoolul. Unii dintre aceşti compuşi au un gust bun şi dau consistenţă whisky-ului, dar alţii au gust rău.

Aşadar, cu cât se păstrează mai mult din capete şi din cozi, cu atât gustul whisky-ului va fi mai rău, iar producătorii vor putea face mai multe economii de costuri.

Foarte probabil că vreun ins cu talente literare s-o fi nimerit cândva să bea un whisky făcut numai din capete şi cozi. Scârbit de gust, a inventat metafora ce avea să devină celebră. Geo TOADER