Mașină furată în Germania, găsită în Vama Albița
Dimensiune font:
Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa au descoperit, în urma unui control, un autoturism care figura în bazele de date germane ca fiind suspect de a fi clonat.
Potrivit unui comunicat de presă transmis de reprezentanţii Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Iaşi, un bărbat în vârstă de 30 de ani, din Republica Moldova, aflat la volanul autoturismului, s-a prezentat la Albiţa pentru efectuarea formalităţilor de control.
‘Existând suspiciuni cu privire la situaţia juridică a autoturismului, colegii noştri au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că acesta figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, cu menţiunea suspiciune de clonă, semnalare introdusă de autorităţile din Germania, în anul 2021. Cu privire la aspectele constatate, bărbatul a declarat că a împrumutat autoturismul de la un prieten, acesta având, la rândul lui, o procură încheiată cu alt conaţional. Bărbatul a menţionat că nu are cunoştinţă despre faptul că autoturismul este furat sau implicat în vreun litigiu’, precizează sursa citată.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de furt, iar autoturismul, în valoare de 55.000 de lei, fiind reţinut în vederea continuării cercetărilor.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau