Mașină furată în Italia, depistată în Vama Albița
Dimensiune font:
Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa, județul Vaslui, au reținut recent un autoturism care figura în bazele de date ca fiind furat din Italia.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de furt, iar autoturismul, în valoare de 150.000 de lei, a fost reținut în vederea continuării cercetărilor, după cum a precizat Irina Mirică, purtătorul de cuvânt al Poliției de Frontieră Vaslui: ”Existând suspiciuni cu privire la situația juridică a autoturismului, colegii noștri au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că acesta figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, semnalare introdusă de autoritățile din Italia. Cu privire la aspectele constatate, bărbatul a declarat că, la rugămintea unui prieten conațional, proprietarul de drept al autoturismului, transportă autoturismul în cauză din Italia în Republica Moldova. Acesta a mai declarat că știe că autoturismul a fost achiziționat dintr-un parc auto din Italia, cu suma de 32.700 euro și că nu are cunoștință despre faptul că autoturismul este furat sau implicat în vreun litigiu”.
În altă ordine de idei, tot în acest weekend, echipa comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița a descoperit la controlul de frontieră, sub capota unui autoturism, 9.000 de țigarete de proveniență Republica Moldova.
Bunurile accizabile descoperite au fost confiscate, iar transportatorul amendat. Irina Mirică: ”În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunțit asupra mijlocului de transport și persoanei, ocazie cu care echipa comună de control, formată din polițiști de frontieră și lucrători vamali, a descoperit, ascunsă și nedeclarată, în vederea sustragerii de la controlul vamal, sub capota autoturismului, cantitatea de 9000 de țigarete – 450 pachete de proveniență Republica Moldova. Conform prevederilor legale, a fost luată măsura confiscării bunurilor accizabile descoperite, în valoare totală de 6.750 lei și sancționarea contravențională a bărbatului cu amendă în valoare de 20.000 lei.”
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau