Mii de persoane au alergat pentru o faptă bună
Dimensiune font:
Semimaratonul reprezintă o provocare fizică intensă, intrarea într-o comunitate de alergători, dar şi realizarea unei fapte bune. Pe parcursul celor opt ediţii, la Semimaraton au participat 13.350 persoane şi s-au strâns 150.500 euro.
În funcţie de nivelul pregătirii sportive, participanţii au avut la dispoziţie cinci curse din competiţie: Semimaraton individual - 21 km, Cursa Cros – 10 km, Cros - 5 km, Cursa populară de 2,5 km, Cursa persoanelor cu dizabilităţi - 600 m şi Cursa copiilor 600 - 1000 m. „Sunt aproape 3000 de alergători. Cei care aleargă ne arată tuturor că într-o zi de duminică putem face lucruri educaţionale pentru copiii noştri, pentru comunitate. Este un traseu foarte important pentru noi pentru că arată lucrurile importante din oraş. Este altceva să alergi pe lângă monumente istorice care trezesc o anumită emoţie, care prezintă Iaşiul într-un format frumos. Este important să fim acolo”, a spus Liviu Măgureanu, managerul de proiect.
Semimaraton Iaşi se doreşte a fi nu numai o competiţie de alergare, ci susţinerea accesului la educaţie, excelenţa şcolară şi educaţia copiilor defavorizaţi. „Semimaraton este un eveniment care an de an ne ajută să sprijinim copiii din medii vulnerabile, cum sunt cei de pe şes Bahlui, din cartierul Dallas, să nu abandoneze şcoala. De asemenea, ne ajută să lucrăm şi cu părinţii acestor copii pentru a conştientiza cât de important este să termine şcoala. De asemenea, ajutăm şi copiii din mediul rural care au note foarte bune şi care sunt ajutaţi să termine cursurile liceale”, a spus Corina Mighiu, psiholog la Asociaţia Salvaţi Copiii.
Primarul Mihai Chirica spune că Semimaraton este o acţiune care a devenit o tradiţie pentru oraş. „Semimaraton este un eveniment sportiv dedicat sprijinirii copiilor aflaţi în dificultate, împreună cu Asociaţia Salvaţi Copiii. Felicit pe cei care se implică în organizarea acestui eveniment. Cred că acest semimaraton a devenit tradiţional şi atrage atenţia publică”, a spus primarul Mihai Chirica. Laura RADU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau