Pedepse cu suspendare, după ce au bătut doi poliţişti
Dimensiune font:
Mădălin G. locuieşte într-un sat de lângă Săveni, judeţul Botoşani, dar vine frecvent la Hârlău, fiind un obişnuit al unui club din centrul oraşului. Are destui prieteni în zonă, printre care şi Mitică M., din Deleni. În club, aceştia doi nu pierd vremea, beau vârtos, apoi obişnuiesc să provoace scandaluri.
Aşa s-a întâmplat şi în zorii zilei de 6 mai a.c., numai că Mădălin şi Mitică erau în inferioritate numerică şi au fost siliţi să plece, că, altfel, ar fi încasat-o. Au ajuns în stradă mai mult decât nervoşi şi, după câteva zeci de metri, localnicul a izbucnit. A dat cu pumnul, făcând ţăndări unul din geamurile sediului SPCLEP din oraş. Zgomotul produs i-a speriat pe locatarii imobilelor din apropiere, care au chemat poliţia.
Agenţii C.R.D. şi C.G.B. i-au găsit pe cei doi scandalagii chiar la intrarea în Maxut. N-a fost nevoie de confruntări cu martori, lui Mitică îi sângera pumnul stâng. C.R.D. l-a întrebat pe Mitică dacă n-are nevoie de îngrijiri medicale, acesta a zis că nu, s-a enervat şi a început să înjure poliţiştii. Aceştia au încercat să-l tempereze şi s-au trezit cu nişte pumni în plină figură. În încăierare, a intervenit şi botoşăneanul, evident, de partea prietenului de pahar.
Panicaţi la gândul c-o vor încasa la modul umilitor, cei în uniformă au dat pe staţie şi au cerut întăriri. Fapt care la întărâtat şi mai tare pe Mitică, acesta a lovit şi mai puternic, determinându-l pe C.R.D. să scape camera video din dotare. Aparatul a continuat să filmeze şi să înregistreze, nimeni nu şi-a mai bătut capul cu el. Cel puţin pentru moment.
Au venit şi întăririle, scandalagii au primit un tratament cu spray iritant, au fost imobilizaţi şi duşi la secţie. Acolo au fost interogaţi şi li s-a deschis dosar penal pentru „ultraj”. Mitică şi Mădălin au negat cu desăvârşire atât violenţele, cât şi înjurăturile. Au fost daţi de gol de către camera video.
Astfel, ancheta şi rechizitoriul au fost finalizate rapid, tot iute a mers şi procesul, sentinţa find dată ieri, 13 august. Una blândă. Mitică a primit doi ani cu suspendare, Mădălin a luat ceva mai puţin, un an şi patru luni. Tot fără gratii. Claudiu CONSTANTIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau