S-a dus la mama concubinei și i-a furat uşa de la intrare!

Dimensiune font:

| 20-01-2025 06:56

 * a folosit-o apoi pe post de saltea, dormind pe ea, pe o bancă din parc * pentru faptele sale, individual a primit o condamnare de doi ani şi zece luni de închisoare, cu executare în regim de detenţie


 Petru M. e un scandalagiu de top în oraşul său natal, Hârlău. Are la activ mai multe condamnări pentru infracţiuni cu violenţă, însă Gabriela I. i-a trecut cu vederea toate derapajele, în 2014 devenindu-i concubină. Împreună, au o fetiţă acum în vârstă de 9 ani. Toate ar fi fost bune şi frumoase, dacă Petru n-ar fi stăruit în pasiunea sa pentru alcool. Beţii repetate, înjurături şi scatoalce administrate din plin partenerei. La un moment dat, aceasta n-a mai suportat, a cerut în instanţă emiterea unui ordin de protecţie împotriva lui, dar ea a fost cea care a părăsit domiciliul conjugal. Şi-a luat fiica şi s-a adăpostit la mamă, sperând ca Petru să renunţe la năravul său. În zadar.

Noaptea de 18 spre 19 septembrie 2024 a fost una de pomină. După încă o beţie straşnică, Petru s-a dus în vizită la soacră. Pentru negocieri de pace şi întoarcerea Gabrielei acasă. Eforturile sale diplomatice au eşuat din faşă, el s-a enervat, a început să-şi ia la palme iubita, i-a dat câşiva pumni în cap, a tras-o de păr şi a izbit-o de calorifer. În văzul fetiţei şi a unui nepot de-aceeaşi etate cu ea. Apoi a plecat. Cu tot cu uşa de la intrare, pe care a smuls-o din balamale, plus telefonul minorei.

Nu s-a dus acasă, a înnoptat în parc, pe o bancă. Drept saltea, a folosit uşa sustrasă. Aşa l-au găsit poliţiştii, care l-au încătuşat pe dată şi i-au deschis dosar penal. Pentru infracţiunile de distrugere şi încălcare a restricţiilor impuse prin ordinul de protecţie. Probele erau clare, aşa că procesul n-a durat mult. La finele săptămânii trecute, scandalagiul şi-a aflat pedeapsa. Doi ani şi zece luni de închisoare, cu executare în regim de detenţie. A dormit pe corpul delict. Claudiu CONSTANTIN

 

 

 

 

Urmareste-ne si pe canalul nostru de WhatsApp

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Un  ieșean și-a cumpărat, în aceeași zi, două Ferrari Purosangue nou-nouțe!
13/03/2025 21:22

* valoarea unei astfel de masini oscilează intre 563.000 si 1,3 milioane de euro, in functie de dotări * Ferrari Purosangue este primul SUV născut in Maranello si a devenit imediat după lansare (2022) masin ...

Surpriză salarială uriașă. În două județe din Moldova se câștigă mai bine decât în Iași
13/03/2025 21:21

* cu 209.231 persoane cu contract de muncă, Iasul oferă un salariu mediu brut de 6.691 lei (in jur de 3.900 lei net lunar), cu mult sub nivelul inregistrat in Bucuresti – 9.633 lei (peste 5.600 lei net) ...

Adolescenții ieșeni, în mare pericol - Sute de tineri dependenți de droguri, internați în clinici specializate!
13/03/2025 21:21

* in judetele Moldovei, peste 300 de tineri (majoritatea din Iasi) sunt admisi, an de an, la tratament pentru problemele cauzate de consumul de noi substanţe psihoactive * conform datelor Agentiei Nationale An ...

Un bebeluş intrat în stop cardio-respirator după ce s-a înecat cu laptele de la sân, resuscitat de medici
13/03/2025 20:20

Un bebeluş in varstă de o lună a fost resuscitat de cadrele medicale de la Spitalul Municipal Dorohoi, după ce a intrat in stop cardio-respirator, ca urmare a faptului că s-a inecat cu laptele primit de la ...

GALERIE FOTO -- Ziarul Evenimentul, alături de bătrânii de la Centrul Bivolari.  O primăvară dăruită cu suflet
13/03/2025 20:13

Uneori, primăvara nu vine doar cu ghiocei si raze blande de soare, ci si cu brate intinse spre imbrătisare, cu priviri care spun mai mult decat cuvintele si cu gesturi care luminează inimile. Astăzi, la C ...

„O lume a viitorului pentru femei ar fi una în care fiecare ar avea libertatea de a-și urma visurile și de a-și construi un destin propriu, fără a fi constrânsă de convenții sociale sau de așteptările tradiționale”
13/03/2025 19:21

* dialog cu Victoria Bulai, presedinta Organizatiei Femeilor de Afaceri Iasi - Ce inseamnă pentru dumneavoastră „a fi femeie” intr-o lume in care puterea si delicatetea trebuie să coexiste? Cat ...

Gara de unde au plecat trenurile Bucovinei către Iași ar putea deveni muzeu
13/03/2025 19:07

Directorul Muzeului National al Bucovinei, Emil Ursu, a anuntat că se poartă discutii pentru achizitia Gării Itcani de la CFR, cu scopul de a o transforma intr-un muzeu de artă contemporană. Initiativa apa ...

„ Lumea ne cere să fim puternice, dar adevărata forță vine din capacitatea de a simți, de a iubi și de a visa fără teamă”
13/03/2025 18:54

- Arta de a fi femeie este o armonie subtilă intre fortă si gratie. Cum ati descoperit această artă in propriul parcurs si cum o exprimati in fiecare zi? - Arta de a fi femeie am descoperit-o treptat, prin ...

Angajatorii caută forță de muncă pentru sărbătorile de Paște
13/03/2025 18:35

* cele mai multe oferte provin din domenii precum precum retail, servicii, industria alimentară, turism si HoReCa * se oferă sume ce incep cu 2.600 de lei net, incepătorilor, acestea putand ajunge chiar si l ...

Depășire de plan, la Curtea de Apel Iași
13/03/2025 18:34

* Curtea de Apel Iasi a inregistrat, anul trecut, o rată de solutionare a cauzelor de 102,34% * desi fiecare judecător a avut de solutionat, in medie, cate 487,5 dosare, institutia se incadrează in categoria ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei