Se mai întâmplă şi aşa: Reclamanta a fost cea sancţionată contravenţional
Dimensiune font:
* magistraţii au ţinut cont de faptul că „nu a fost apelat numărul de urgentă 112, ci dimpotrivă, reclamanta a fost cea sancționată contravenţional” * i s-a respins solicitarea, iar soțul se poate lupta de acum, în tihnă, cu cele pahare...
Mărioara şi Vasilică C. sunt căsătoriţi din 1991, au împreună şase copii, toţi majori, soţii locuiesc într-un imobil pus la dispoziţie de către Primăria Târgu Frumos. Împreună cu odraslele mature. Cam înghesuială, de aici şi discuţiile în contradictoriu, care au degenerat în scandaluri şi ameninţări. Mai ales când bărbatul venea aghezmuit acasă, iar femeia nu făcea de mâncare şi nu-i pregătea aşternutul.
S-ar fi lăsat cu bătăi şi alte cele, dacă n-ar fi intervenit prompt careva din cei şase copii ai cuplului. Astfel, nu s-a ajuns nici la apeluri 112, nici la sesizări, plângeri ori petiţii, totul s-a reglat în familie.
Până în data de 4 august 2023, la orele prânzului. Când Vasilică s-a întors acasă neaşteptat de devreme. Măriorara nu l-a primit în locuinţă, l-a atacat cu melesteul, el a trebuit să bată în retragere. Bărbatul a chemat poliţia, echipajul a venit extrem de rapid şi a surprins-o pe Mărioara suduind de mama focului. Cum asta nu-i infracţiune, agenţii i-au dat doar o amendă mai mult simbolică, au calmat-o şi au trimis-o înapoi, în casă.
Femeia nu s-a împăcat cu aşa umilinţă, la scena respectivă asistând mai mulţi cetăţeni ce domiciliau pe uliţa respectivă. A pândit prilejul răzbunării, unul care s-a ivit la începutul săptămânii trecute. Aşa credea ea.
Vasilică s-a întors acasă la fel de beat ca de obicei, nevasta l-a filmat cu telefonul, l-a lăsat să doarmă, dar s-a dus până la Paşcani, la Judecătorie, pentru a solicita emiterea unui ordin de protecţie şi evacuarea soţului din apartament. N-a avut câştig de cauză. Magistraţii au ţinut cont de faptul că „nu a fost apelat numărul de urgență 112, ci dimpotrivă reclamanta a fost cea sanctionată contravenţional”. I s-a respins solicitarea, Vasilică se poate lupta în tihnă cu cele pahare. Claudiu CONSTANTIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau