Toate autobuzele electrice de 10 metri au ajuns la Iaşi

Dimensiune font:

| 28-08-2023 07:53

Următoarele mijloace de transport noi care vor ajunge în curtea CTP Iaşi sunt tramvaiele de 22 de metri, imediat ce va fi finalizată licitaţia unde singurii ofertanţi sunt firmele Pesa din Polonia şi Bozankaya din Turcia

Potrivit şefilor Primăriei Iaşi, toate cele 24 de autobuze electrice cu lungimea de 10 metri, cumpărate cu fonduri europene, au ajuns în orașul nostru. Cinci dintre autobuzele sosiseră anterior, vineri au mai fost livrate încă 16, iar în week-end au sosit şi ultimele trei bucăţi. Cele 24 de autobuze electrice de 10 metri, la care se adaugă 24 stații de încărcare lentă și 7 stații de încărcare rapidă, au o valoare de 64,8 milioane de lei și au fost livrate de SC BMC Truck&Bus SA.

Altfel, în municipiul Iași circulă deja 20 de autobuze electrice Solaris Urbino Electric nE12, livrate de compania poloneză Solaris Bus & Coach în cadrul unui contract cu finanțare europeană în valoare de 66,7 milioane de lei.

Grație fondurilor europene, prin Programul Operațional Regional și Planul Național de Redresare și Reziliență, Municipiul Iași va beneficia, în total, de 119 de mijloace de transport electrice (50 de tramvaie și 69 de autobuze), în valoare totală de aproximativ 744 de milioane de lei, respectiv circa 150 de milioane de euro! „Toate aceste investiții fac parte din programul nostru de modernizare a transportului public și din viziunea de transformare a acestuia într-unul verde, modern și inteligent!”, spune primarul Mihai Chirica.

Următoarele mijloace de transport noi care vor ajunge în Iaşi sunt tramvaiele de 22 de metri imediat după ce va fi finalizată licitaţia unde singurii ofertanţi sunt firmele Pesa din Polonia şi Bozankaya din Turcia. Lucian STATE

 

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari știri, direct pe telefon!

Ești mereu pe fugă? Noi îți trimitem zilnic cele mai importante 3 știri din Iași, Moldova și țară – scurt, clar, fără spam.

Plus: alerte locale de urgență, noutăți exclusive și acces rapid la anunțuri importante.

► Intră pe canalul nostru oficial:

⇒ Încearcă 3 zile. Dacă nu-ți place, poți ieși oricând.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

12:29

1. Denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale autoritatii contractante: Comuna Roma, comuna Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani, telefon 0231/544.622, fax 0231/565.978, e-mail: primaria.roma@yahoo.ro, cod fiscal 3372114. 2. Denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale biroului de la care se poate solicita documentatia de atribuire. Daca este cazul, costul si conditiile de plata in vederea obtinerii documentatiei de atribuire: Biroul Achizitii Publice, din cadrul Comunei Roma, cu sediul in comuna Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani, telefon 0231/544.622, fax 0231/565.978, e-mail: primaria.roma@yahoo.ro, cod fiscal 3372114. Documentatia de atribuire in format electronic este pusa de catre Autoritatea Contractanta cu titlu gratuit la dispozitia ofertantilor care au inaintat o solicitare in acest sens. 3. a) Locul prestarii serviciilor: Comuna Roma, cu satele apartinatoare Roma si Cotargaci, judetul Botosani. b) Obiectul concesionarii; natura si dimensiunea prestarilor: Serviciul de utilitate publica de distributie a gazelor naturale in Comuna Roma, cu satele apartinatoare Roma si Cotargaci, judetul Botosani, conform art. 8 H.G.209/2019. c) Termenul de finalizare sau durata contractului: 49 de ani. 4. a) Termenul de depunere a ofertelor: 20.06.2025, ora 10.00. b) Adresa la care trebuie transmise ofertele: Comuna Roma, Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani, telefon 0231/544.622, fax 0231/565.978, e-mail: primaria.roma @yahoo.ro. c) Limba sau limbile in care trebuie redactate ofertele: romana. d) Data, ora si locul deschiderii ofertelor: 20.06.2025, ora 11.00, Comuna Roma, comuna Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani. 5. Conditiile personale, tehnice si financiare pe care trebuie sa le indeplineasca ofertantii: conform documentatiei de atribuire. 6. Criterii utilizate la atribuirea contractului: conform documentatiei de atribuire. 7. Dupa caz, procentajul minim din lucrari care trebuie acordat partilor terte: conform documentatiei de atribuire. 8. Data trimiterii spre publicare a anuntului de participare: 30.04.2025. 9. Denumirea si adresa organismului competent de rezolvare a contestatiilor si, dupa caz, de mediere. Informatii exacte privind termenele de depunere a contestatiei si, dupa caz, denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale biroului de la care se pot obtine aceste informatii: Tribunalul Botosani, Sectia de Contencios -Administrativ, cu sediul in orasul Botosani, Str. Maxim Gorki nr. 8, judetul Botosani, telefon 0231/511.739, fax 0231/531.832, email: tr-botosani@just.ro.
Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Orasul Flamanzi, cu sediul in oras Flamanzi, Str.Dumitru Iov nr.284, judetul Botosani, telefon 0231/552.351, fax 0231/552.626, e-mail: orasflamanzi@yahoo.com, cod fiscal 3372173. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general; Hotararea Consiliului Local Orasul Flamanzi nr. 36/17.03.2025 privind aprobarea bugetului local pentru anul 2025, a bugetului activitatilor finantate integral din venituri proprii. Suma totala alocata de la bugetul local este de 40.000 Lei si se aloca in intregime pentru activitati cultural sportive. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul privind acordarea de finantare nerambursabila de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local aprobat prin Hotararea Consiliului Local Flamanzi nr. 10/31.01.2014, modificata prin Hotararea Consiliului Local Orasul Flamanzi nr. 48/28.03.2025. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul Orasului Flamanzi: https://orasul- flamanzi.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabila se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante: https://orasul- flamanzi.ro si se poate procura de la sediul Orasului Flamanzi, orasul Flamanzi, Str. Dumitru Iov nr. 284, judetul Botosani. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 12.06.2025, ora 16.00, la adresa: Orasul Flamanzi, orasul Flamanzi, Str. Dumitru Iov nr. 284, judetul Botosani. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este 16.06.2025 -17.06.2025.
Orasul Harlau clarifica regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Orasul Harlau, cu sediul in orasul Harlau, Str. Musatini nr.1, judetul Iasi, telefon/fax 0232/720.412/ 0232/720.777, e-mail: primariahirlau @yahoo.com, juridic@ primaria- hirlau.ro, cod fiscal 4541190. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general, cu modificarile si completarile ulterioare si H.C.L. Harlau nr. 27/26.03.2025 privind aprobarea bugetului pe anul 2025. Perioada de finantare: anul 2025. Suma totala alocata de la bugetul local este de 160.000 Lei si se aloca in intregime pentru domeniul Sport. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul Orasului Harlau aprobat prin H.C.L. Harlau nr. 53/27.04.2017 privind regimul finantarilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local, cu modificarile si completarile ulterioare. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul: www.primaria hirlau.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabile se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante: www.primaria hirlau.ro sau se poate procura de la sediul Orasului Harlau, Harlau, Str. Musatini nr. 1, judetul Iasi. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 15.05.2025, ora 14.00, la Compartimentul Registratura al Orasului Harlau, Harlau, Str. Musatini nr. 1, judetul Iasi. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este: 16.05.2025 -19.05.2025.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Municipiul Vaslui, cu sediul in municipiul Vaslui, Str. Spiru Haret nr. 2, judetul Vaslui, telefon 0235/310.999, fax 0235/315.946, e-mail: pmv@primariavaslui.ro, cod fiscal 3337532. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -4 terenuri apartinand domeniului public al Municipiului Vaslui, in vederea amplasarii de terase provizorii, situate in municipiul Vaslui, F.N., conform caietului de sarcini, H.C.L. Vaslui nr. 151/30.04.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019, identificate astfel: -T1 -suprafata de 75 mp, situat in imediata vecinatate a cladirii fostului Palat al Telefoanelor; -T2 -suprafata de 35 mp, situat pe platoul pietonal din zona Teatrului de Vara, in fata restaurantului Crama Domneasca; -T3 -suprafata de 64 mp, situat in partea dreapta fata de intrarea principala a Teatrului de Vara; -T4 -suprafata de 67 mp, situat in partea stanga fata de intrarea principala a Teatrului de Vara. 3.Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: de la sediul Municipiului Vaslui sau de pe site-ul institutiei: www.primaria vaslui.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Patrimoniu, etaj 2, cam. 210 din cadrul Municipiului Vaslui, Str. Spiru Haret nr. 2, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 22.05.2025, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 30.05.2025, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Municipiul Vaslui, Registratura, municipiul Vaslui, Str. Spiru Haret nr. 2, judetul Vaslui. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: se depun intr-un singur exemplar, in original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 02.06.2025, ora 10.00, la sediul administrativ al Pietei Centrale din municipiul Vaslui, Str. Nicolae Iorga nr. 2, judetul Vaslui. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, municipiul Vaslui, Str.Stefan cel Mare nr.54, judetul Vaslui, telefon/fax 0235/311.582, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 08.05.2025.
Iașul a depășit, oficial, milionul de locuitori. Suceava urcă pe podiumul național!
14/05/2025 22:11

Pentru prima dată in istorie, un judet al Romaniei depăseste 1 milion de locuitori! Conform datelor furnizate de Directia Generală de Evidentă a Populatiei (DGEP), numărul cetătenilor romani in viată cu ...

Lucrările pe Autostrada Unirii A8 au fost oprite pe termen nelimitat!
14/05/2025 21:52

* Grupul UMB, condus de Dorinel Umbrărescu, a decis să suspende lucrările pe mai multe santiere, incepand cu săptămana viitoare * vizate sunt in special proiectele Autostrăzii A8 (Autostrada Unirii) si Au ...

Parfum de epocă pe Strada Lăpușneanu. Între istorie vie, boemie urbană și eleganță cotidiană
14/05/2025 18:01

  Mergand de la Palatul Culturii către Piata Unirii, pasii te poartă pe o arteră care pare suspendată intre două lumi: una a Iasului de altădată, cu librării cu geamuri prăfuite, anticariate ...

După 7 amânări, un nou tronson din Autostrada Unirii intră în execuție!
14/05/2025 17:47

* termenul initial pentru lotul Miercurea Nirajului – Sărăteni (23 km) a fost prelungit anterior de sapte ori, fiind solicitate circa 370 de clarificări * contractul, in valoare de 2,98 miliarde de lei ...

Pasajul Alexandru cel Bun a intrat în reparații capitale
14/05/2025 17:35

* lucrările de reparatii la Pasajul Alexandru cel Bun vor fi făcute in asa fel incat circulatia să nu fie blocată Au inceput lucrările de reparatii capitale la pasajul Alexandru cel Bun, in cadrul unui co ...

Încă 18 tramvaie noi, pe străzile Iașului!
14/05/2025 17:35

* tramvaiele vor avea lungimea de circa 22 de metri (cele care circulă acum prin oraş au 30 de metri), minim 135 locuri, din care minim 30 pe scaune, minim 5 locuri accesibile pentru persoane cu dizabilităti ...

Primăria remodelează zona centrală a Iașului!
14/05/2025 17:32

* vor avea loc interventii asupra esplanadei Teatrului National, incluzand strada Matei Milo si un tronson al străzii Cuza Vodă cuprins intre străzile I.C. Brătianu si Mănăstirea Dancu * se urmăreste rec ...

Criza financiară afectează profund mediul rural. Ce bani pot accesa primăriile ieșene
14/05/2025 17:30

Criza financiară care pune stăpanire pe Romania a afectat in special mediul rural, acolo unde fondurile destinate investitiilor in lucrări de utilitate publică sunt pe terminate. Si cum marea majoritate a u ...

IMM-urile din Nord-Est pot accesa până la 1 milion de euro pentru proiecte de economie circulară
14/05/2025 17:24

  La Iasi a avut loc lansarea oficială a apelului de finantare destinat intreprinderilor mici si mijlocii interesate să dezvolte proiecte in domeniul economiei circulare. Initiativa apartine Agentie ...

Construiește-ți cariera alături de profesioniști! Aplică la programul de internship „Rising Stars at IULIUS”
14/05/2025 15:40

Construieste-ti cariera alături de profesionisti! Aplică la programul de internship „Rising Stars at IULIUS” O carieră de succes se construieste prin pasi mici, siguri si bine ghidati, alături ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei