Un ieșean a comis o crimă, apoi a dat şi o spargere!

Dimensiune font:

| 11-02-2025 08:44

 * infractorul a avut complice un alt recidivist * cei doi au furat 20.000 lei, s-au dus la un hotel, au închiriat o cameră şi au chemat prostituate pentru a sărbători lovitura * camerele de supraveghere au fost, din nou, decisive

 Când s-a întors din Cehia, la sfârşitul lui 2021, Constantin Nicăi (52 de ani) din Podu Iloaiei nu mai avea decât 600 coroane. Adică vreo 120 lei, bani total insuficienţi pentru a trece sărbătorile de iarnă. Şi-a adus aminte de o vecină, M.C. (62 de ani), văduvă, care trăia singură. Ştia că are o fiică în străinătate şi că aceasta îi trimite frecvent bani. S-a hotărât s-o calce.

Aşa că, pe 18 decembrie, în jurul orei 19.30, Nicăi a intrat în curtea casei pensionarei şi, apoi, în locuinţă. Misiunea i-a fost uşurată de faptul că M.C. lăsese deschise atât poarta, cât şi uşa de acces în clădire. Îşi aştepta fata, care tocmai ieşise din vama Nădlac şi se îndrepta spre Iaşi, împreună cu soţul. Urmau să meargă, a doua zi, la Erbiceni, la vila ridicată cu banii tinerei. N-a mai apucat.

Nicăi a năvălit peste M.C., avea un cuţit la el, a înjunghiat-o de mai multe ori şi, după ce s-a asigurat că-i moartă, a lasat-o zăcând într-o baltă de sânge şi s-a pus pe răscolit. A găsit prin sertare aproximativ 16.000 lei, a luat telefonul mobil de pe masa din sufragerie şi a ieşit pe geamul de la bucătărie. S-a urcat în primul tren către Iaşi. Era ora 20.30.

Pe drum, din compartiment, şi-a sunat un vechi tovarăş, Sandu Todiraş, care aabia ieşise din puşcărie şi n-avea niciun sfanţ. S-a lăudat cu banii obţinuţi în urma crimei, Todiraş l-a rugat să-l împrumute, dar el e venit cu altă idee. Să dea o spargere la o sală de jocuri din Tătăraşi. Sală care funcţionează în incinta unei spălătorii auto. Dar, nu deschisă non-stop, avea program 8.00 – 19.00, duminica închis. Tot el a adus ranga.

 

Asasinul nu-şi bătuse capul cu camerele de supraveghere... Avea cazier și a fost identificat imediat. Anchetatorii l-au găsit mai uşor decât s-au aşteptat. Pentru că, după spargere, ucigașul și prietenul său s-au cazat la un hotel din centrul Iaşului, s-au legitimat cu cărţile de identitate şi au contactat prostituate pe site-urile de profil. Nu bănuiau că-i ultima lor noapte în libertate.

 

Trecuse doar o oră şi ceva de la comiterea omorului, Nicăi s-a întâlnit cu Todiraş pe esplanadă, s-au dus la sala de jocuri, au spart unul din geamuri, apoi cele două slot-machine, au găsit 20.000 lei şi au plecat cu ei.

Cam în acelaşi interval de timp în care fiica văduvei ucise ajunsese acasă. S-a îngrozit la vederea peisajului. Bătrâna moartă şi sfârtecată, casa răvăşită. A sunat imediat la 112. Norocul anchetatorilor, M.C. avea instalate camere de supraveghere, Nicăi nu-şi bătuse capul cu ele, scăpaseră de distrugere şi înregistraseră tot filmul crimei. Asasinul avea cazier, a fost identificat imediat, anchetatorii au pornit în căutarea lui. L-au găsit mai uşor decât s-au aşteptat.

Pentru că, după spargere, Nicăi şi Todiraş s-au cazat la un hotel din centrul Iaşului, s-au legitimat cu cărţile de identitate şi au contactat prostituate pe site-urile de profil. Au început chermeza, nu bănuiau că-i ultima lor noapte în libertate.

Poliţiştii le-au dat peste cap distracţia, pe moment l-au încătuşat doar pe Nicăi. Todiraş a fost interogat şi lăsat să plece. Bucuria acestuia din urmă a fost de foarte scurtă durată, doar câteva ore.

Pentru că, la primele ore ale dimineţii, un angajat al spălătoriei, abia sosit la muncă, a observat imediat slot-urile distruse şi a sesizat poliţia. Tot camerele de supraveghere au fost decisive în identificarea infractorilor. Todiraş a ajuns şi el în arest, a urmat procesul.

Sentinţa a venit luni, 10 februarie a.c. Tribunalul Iaşi i-a calculat lui Nicăi o pedeapsă rezultantă de 15 ani, opt luni şi 324 zile de închisoare. Todiraş, neimplicat deloc în asasinat, a primit doar trei ani, dar tot cu executare în regim de detenţie. Marcel FLUERARU

Urmareste-ne si pe canalul nostru de WhatsApp

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale autoritatii contractante: Comuna Roma, comuna Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani, telefon 0231/544.622, fax 0231/565.978, e-mail: primaria.roma@yahoo.ro, cod fiscal 3372114. 2. Denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale biroului de la care se poate solicita documentatia de atribuire. Daca este cazul, costul si conditiile de plata in vederea obtinerii documentatiei de atribuire: Biroul Achizitii Publice, din cadrul Comunei Roma, cu sediul in comuna Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani, telefon 0231/544.622, fax 0231/565.978, e-mail: primaria.roma@yahoo.ro, cod fiscal 3372114. Documentatia de atribuire in format electronic este pusa de catre Autoritatea Contractanta cu titlu gratuit la dispozitia ofertantilor care au inaintat o solicitare in acest sens. 3. a) Locul prestarii serviciilor: Comuna Roma, cu satele apartinatoare Roma si Cotargaci, judetul Botosani. b) Obiectul concesionarii; natura si dimensiunea prestarilor: Serviciul de utilitate publica de distributie a gazelor naturale in Comuna Roma, cu satele apartinatoare Roma si Cotargaci, judetul Botosani, conform art. 8 H.G.209/2019. c) Termenul de finalizare sau durata contractului: 49 de ani. 4. a) Termenul de depunere a ofertelor: 20.06.2025, ora 10.00. b) Adresa la care trebuie transmise ofertele: Comuna Roma, Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani, telefon 0231/544.622, fax 0231/565.978, e-mail: primaria.roma @yahoo.ro. c) Limba sau limbile in care trebuie redactate ofertele: romana. d) Data, ora si locul deschiderii ofertelor: 20.06.2025, ora 11.00, Comuna Roma, comuna Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani. 5. Conditiile personale, tehnice si financiare pe care trebuie sa le indeplineasca ofertantii: conform documentatiei de atribuire. 6. Criterii utilizate la atribuirea contractului: conform documentatiei de atribuire. 7. Dupa caz, procentajul minim din lucrari care trebuie acordat partilor terte: conform documentatiei de atribuire. 8. Data trimiterii spre publicare a anuntului de participare: 30.04.2025. 9. Denumirea si adresa organismului competent de rezolvare a contestatiilor si, dupa caz, de mediere. Informatii exacte privind termenele de depunere a contestatiei si, dupa caz, denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale biroului de la care se pot obtine aceste informatii: Tribunalul Botosani, Sectia de Contencios -Administrativ, cu sediul in orasul Botosani, Str. Maxim Gorki nr. 8, judetul Botosani, telefon 0231/511.739, fax 0231/531.832, email: tr-botosani@just.ro.
Orasul Harlau clarifica regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Orasul Harlau, cu sediul in orasul Harlau, Str. Musatini nr.1, judetul Iasi, telefon/fax 0232/720.412/ 0232/720.777, e-mail: primariahirlau @yahoo.com, juridic@ primaria- hirlau.ro, cod fiscal 4541190. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general, cu modificarile si completarile ulterioare si H.C.L. Harlau nr. 27/26.03.2025 privind aprobarea bugetului pe anul 2025. Perioada de finantare: anul 2025. Suma totala alocata de la bugetul local este de 160.000 Lei si se aloca in intregime pentru domeniul Sport. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul Orasului Harlau aprobat prin H.C.L. Harlau nr. 53/27.04.2017 privind regimul finantarilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local, cu modificarile si completarile ulterioare. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul: www.primaria hirlau.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabile se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante: www.primaria hirlau.ro sau se poate procura de la sediul Orasului Harlau, Harlau, Str. Musatini nr. 1, judetul Iasi. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 15.05.2025, ora 14.00, la Compartimentul Registratura al Orasului Harlau, Harlau, Str. Musatini nr. 1, judetul Iasi. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este: 16.05.2025 -19.05.2025.
Comuna Racaciuni, judetul Bacau, clarifica regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau, telefon 0234/251.212, fax 0234/251.586, e-mail: cl_racaciuni@yahoo.com, cod fiscal 4670330. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general, cu modificarile si completarile ulterioare si Hotararea Consiliului Local al Comunei Racaciuni nr. 09/31.03.2025 privind aprobarea bugetului pe anul 2025. Perioada de finantare: anul 2025. Suma totala alocata de la bugetul local este de 385.000 Lei si se aloca astfel: 15.000 Lei pentru domeniul Sportiv, 50.000 pentru domeniul Social, respectiv 320.000 Lei pentru Culte religioase. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul Comunei Racaciuni aprobat prin H.C.L. Comuna Racaciuni nr. 14/31.03.2025 privind regimul finantarilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul Comunei Racaciuni: www.comuna racaciuni.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabile se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante www.comuna racaciuni.ro sau se poate procura de la sediul Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 13.05.2025, ora 14.00, adresa: Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este: 14.05.2025- 15.05.2025.
SUBSCRISA Five Administration SPRL, in calitate de Administrator judiciar al debitoarei R-Agro Falciu SA -in reorganizare, organizeaza in perioada 16.04 -09.05.2025 inclusiv, orele 09:00 -19:00, licitatii publice cu strigare in vederea valorificarii urmatoarelor active mobile aflate in patrimoniul debitoarei, dupa cum urmeaza: -Utilaje agricole lista nr. 1 -pret de pornire peste 9.000 Lei (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza licitatii: -Licitatia nr. 1 in perioada 16 -17.04.2025, termen-limita inscriere: 15.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in perioada 29 -30.04.2025, termen-limita inscriere: 28.04.2025, ora 12:00; Licitatia nr. 3 in perioada 07 -08.05.2025, termen-limita inscriere: 06.05.2025, ora 12:00. -Utilaje agricole lista nr. 2 -pret de pornire sub 9.000 Lei (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza licitatii: -Licitatia nr. 1 in perioada 17 -23.04.2025, termen-limita inscriere: 16.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in perioada 30.04 -02.05.2025, termen-limita inscriere: 29.04.2025, ora 12:00; Licitatia nr. 3 in perioada 08 -09.05.2025, termen-limita inscriere: 07.05.2025, ora 12:00. Bunurile supuse valorificarii, datele si orele fiecarei licitatii, precum si pretul de pornire la fiecare licitatie se regasesc in listele de bunuri pentru fiecare Pachet si pot fi solicitate Administratorul ui judiciar, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Preturile de pornire ale licitatiilor nu includ TVA, acesta se va adauga dupa caz conform prevederilor legale. Persoanele interesate au obligatia de vizionare a activelor, cu instiintarea prealabila a Administratoru lui judiciar si numai dupa achizitionarea caietului de sarcini. Licitatiile se vor desfasura in perioada mentionata exclusiv online, prin intermediul platformei: www.licitatii -unpir.ro, aceasta presupunand crearea unui cont de participant si validarea acestuia de catre administratorul platformei. Toate detaliile referitoare la modalitatea de participare prin intermediul platformei online mentionate anterior se regasesc in cuprinsul Caietului de sarcini. Orice persoana interesata va avea obligatia achizitionarii caietului de sarcini cuprinzand descrierea bunurilor si a semnarii unui Angajament de confidentiali tate privind procedura de valorificare a activelor cuprinse in caietul de sarcini. Pretul Caietului de sarcini este 595 Lei (TVA inclus) pentru bunurile care au pret de pornire peste 9.000 Lei si de 119 Lei (TVA inclus) pentru bunurile care au pret de pornire sub 9.000 Lei si poate fi solicitat prin e-mail, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Termenul-limita pentru transmiterea documentatiei de participare la licitatie este cel mentionat mai sus, aceasta urmand a fi depusa exclusiv prin mijloace electronice, la adresa de e-mail: vanzari@five-advisory.ro. Documentele transmise prin orice alte mijloace electronice (whatsapp /mms etc.) nu vor fi luate in considerare. Vizionarea activelor se va face numai in baza unei programari prealabile, la nr. 0762978187 sau e-mail: office@r-agro.ro si numai dupa achizitionarea Caietului de sarcini.
SC SELF TRUST SRL este lider national al segmentului de piata pentru sisteme de conveioare (benzi transportoare) automatizate. Echipamentele proiectate si produse de noi se adreseaza in special urmatoarelor industrii: Logistica, Intralogistica, Automotive, Procesarea Carnii, Panificatie, Imbuteliere, Fabricarea Mobilei, Reciclarea Deseurilor. Detinem o pozitie importanta la nivel modial in randul producatorilor de echipamente pentru aeroporturi avand clienti din: Romania (15 din 17 aeroporturi), Spania, Portugalia, Franta, Germania, Marea Britanie, Grecia, Slovacia, Algeria, Libia, Yemen, Djibouti, Qatar, Arabia Saudita, Seychelles, Azerbaijan, Turcia. Dorim sa ne extindem echipa cu: OPERATOR STRUNG SI FREZA CNC (FANUC SI HAAS), LACATUS MECANIC PENTRU MONTAJ. Cerinte: cunostinte si experienta practica dovedita in setarea si operarea masinilor cu comanda numerica (operator CNC), respectiv in ansamblarea echipamentelor industriale (lacatus mecanic de montaj), o buna intelegere a proceselor tehnologice, cunostinte de baza pentru intelegerea desenului tehnic, conditie obligatorie. Conditii de lucru: Program de lucru zilnic de la 6:00 – 14:30 (cu pauza de masa de 30 min), de luni pana vineri, Orele suplimentare sunt platite conform legislatiei in vigoare, Echipament de protectie adecvat. Salarizare si bonusuri: Salarizare in functie de experienta si cunostintele dovedite si meseria de incadrare 3000-5000 lei net lunar. Reevaluare salariala dupa primele 3 luni de contract. Crestere salariala anuala in functie de indicii de inflatie comunicati si de performantele profesionale realizate. Bonusare in functie de implicare, de performanta profesionala si randament in procesul de productie. Bonuri de masa in valoare de 40 lei/zi lucratoare. Decontare contravaloare transport sub forma de abonament lunar pe raza municipiului Iasi sau zona metropolitana. Al 13- lea salariu (50% prima de concediu, 25% prima de Craciun, 25% prima de Paste). Bonificatie pentru deplasarile la montaj 150 lei/zi pentru Romania si 50 Euro/zi pentru deplasari in afara tarii. Asteptam CV-urile dvs la adresa HR@selftrust.ro. Informatii suplimentare si programarile pentru proba de lucru se pot obtine la tel. 0733499283 sau la sediul nostru din Iasi, Str.Bucium, nr.34 (zona Baza 3 - intrare pe poarta 2 Moldomobila)
Fostul episcop Corneliu Bârlădeanu, condamnat definitiv la 8 ani pentru viol, a fost încarcerat la Penitenciarul Bacău
01/05/2025 14:56

Fostul episcop al Huşilor, Corneliu Barlădeanu (numele de mirean: Cornel Onilă), a fost ridicat de poliţişti din comuna Agapia si transferat la Penitenciarul Bacău, după ce a fost condamnat definitiv la ...

Seară de mai, sub arc de vioară și reverberație de simfonie. Filarmonica „Moldova” oferă ieșenilor două concerte speciale
01/05/2025 14:43

Într-un oras care trăieste cu muzica aproape de inimă, inceputul lunii mai aduce două seri de răsfăt pentru iubitorii de clasic, rafinament si trăire sonoră. Orchestra simfonică a Filarmonicii &bd ...

Ieșenii fără asigurare de locuință riscă amenzi și pierderi mari
01/05/2025 14:34

Iesenii care nu au asigurare obligatorie pentru locuintă riscă să plătească scump: nu doar o amendă de pană la 500 de lei, ci si pagube de zeci de mii de euro in cazul unui dezastru natural. Un caz recen ...

Alertă medicală! Un sugar cu arsuri grave, transferat la Iași. Un al doilea copil e așteptat de urgență în cursul zilei
01/05/2025 13:20

Început de mai cu emotie si mobilizare maximă la Spitalul de Copii „Sfanta Maria” din Iasi. Un bebelus de doar 10 luni, cu arsuri serioase provocate de lichid fierbinte, a fost transferat de ...

Mititeii românești. Povestea savuroasă a celor mai iubiți mici la grătar, simbol al grătarelor de 1 Mai
01/05/2025 12:22

Pe grătarul incins al verii, mirosul mititeilor este inconfundabil. Putini stiu insă că acesti cilindri de carne suculentă au o poveste care incepe in Bucurestiul de secol XIX. Legenda spune că, la o carci ...

Tinere voci, mari emoții. Patru debuturi în „Rigoletto” la Opera Iași electrizează weekendul cultural
01/05/2025 09:45

La Iasi, cortina se ridică in fortă in acest weekend. Nu doar o dată, ci de patru ori. Si nu oricum: Opera Natională Romană din Iasi oferă un regal liric rar, cu debuturi spectaculoase in „Rigoletto ...

Prefectul Vasluiului cere verificări urgente în școli după descoperirea unei directoare fără asigurare medicală
01/05/2025 09:16

În urma unei situatii grave semnalate de conducerea unui liceu din judetul Vaslui, prefectul Eduard Popica a cerut, in cadrul sedintei Colegiului Prefectural de miercuri, declansarea unor controale amănu ...

34 de radare vor monitoriza traficul din Iași, zi de zi!
01/05/2025 07:11

  Numărul unitătilor care compun sistemul e-Sigur a depăsit, luna aceasta, 700 in intreaga tară, pe drumurile naţionale, ceea ce corespunde, in medie, la 15 asemenea sisteme in fiecare judet! Sistem ...

Copoul, în „top 4” cartiere din țară, ca nivel al curățeniei
01/05/2025 07:10

* Botosaniul ia fata Iasului in privinta curăteniei stradale * Ramnicu Valcea, Brasov si Miercurea Ciuc sunt orasele din Romania percepute de locuitori ca avand cel mai ridicat nivel de curătenie stradală * ...

În sfârșit, se face! Centura Iașului, scoasă la licitație
01/05/2025 07:09

  * valoarea proiectului este estimată la 264.685.186,06 lei, iar termenul de executie este de 24 luni de la data inscrisă in Ordinul de incepere a executiei lucrărilor   Astăzi, 30 aprilie, ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei