Un tânâr tâlhar retardat a comis-o în văzul lumii
Dimensiune font:
A deposedat, prin violenţă, un cetăţean de portofelul cu 250 lei * n-a apucat să cheltuiască prea mult, tatăl său returnând în scurt timp obiectul jafului
Ieşeanul Costel B. are doar 16 ani, provine dintr-o familie precară, părinţii săi nu sunt căsătoriţi legal, iar el e retardat mintal din naştere. Mai are doi fraţi şi o soră, cu acelaşi grad de inteligenţă. El e cel mai mare, dar sunt cu toţii colegi de clasă, asta pentru că a fost înscris la şcoală abia la vârsta de 11 ani. Stau cu toţii într-o casă dărăpănată din Podul de Fier şi singura sursă de venit constantă o reprezintă banii trimişi cu regularitate de către mama lor, care munceşte ca îngrijitoare în Germania. Costel e abia în clasa a V-a şi, înaintea tâlhăriei din cauza căreia s-a ales cu cazier, a mai avut două incidente majore. A sărit pe geam în timpul orei, motivând apoi că se scăpa pe el, iar după aia a încercat să şantajeze un coleg, ameninţându-l cu bătaia. Directoarea şcolii l-a convocat pe tatăl său pentru o discuţie, s-a apelat la un psihilog şi se părea că lucrurile intră pe făgaşul normal. Costel n-a mai rămas repetent, ba chiar a început să cocheteze cu premiile. Asta până în toamna anului trecut, când soarta a făcut ca el să ajungă la rând, la o gogoşerie, fix în spatele lui Mihăiţă B., un tânăr ce tocmai luase salariul şi avea portofelul burduşit de bancnote. Acesta s-a uitat în spate, l-a văzut pe Costel privind cu jind la portofel şi i-a oferit un leu. Costel a zis că n-are nevoie, Mihăiţă s-a întors către tejghea şi în acel moment s-a produs tâlhăria. Costel a dat cu pumnul, a smuls portofelul şi a fugit imediat. Tâlhărie grosieră, comisă în văzul lumii. Mihăiţă a sunat la 112, erau destule imegaini surprinse de camerele de supraveghere, aşa încât infractorul a fost identificat cu uşurinţă.
Costel şi-a cumpărat un pachet de ţigări fine şi s-a dus acasă. Intrigat, tatăl său l-a luat la întrebări, că de unde bani pentru aşa ceva. Retardat mintal din naştere, Costel a povestit cu seninătate cum l-a tâlhărit pe Mihăiţă. Tatăl său, domnul Robert, a încercat să liniştească apele. A contactat partea vătămată, i-a oferit suma de bani prăpădită, dar n-a fost suficient. Mihăiţă făcuse plângere, Costel a fost judecat pentru tâlhărie calificată, dar, prin sentinţa de vineri, a scăpat destul de ieftin. Magistrații de la Judecătoria Iași au luat în calcul că este minor, retardat mintal și că nu are antecedente penale, așa încât au luat împotriva lui doar măsura educativă a asistării zilnice pe o perioadă de şase luni. Marcel FLUERARU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau