Vești bune pentru utilizatorii transportului în comun din Iași. Investițiile vizează și persoanele nevăzătoare
Dimensiune font:
Ieșenii primesc vești bune din partea Companiei de Transport Public. În curând, va fi implementat un proiect important care vizează toate stațiile de așteptare din oraș.
Astfel, compania intenționează să aducă panouri de informare noi dar și să investească într-o aplicație mult așteptată de către călătorii din capitala Moldovei.
Vești bune pentru utilizatorii transportului în comun din Iași
Compania de Transport Public din Iași a anunțat că va face o achiziție importantă și că intenționează să aducă noi panouri de informare, care vor fi montate în stațiile din oraș. Totodată, cele existente vor fi îmbunătățite și vor oferi și informații audio, pentru persoanele nevăzătoare.
În acest moment, în municipiul Iași sunt instalate nu mai puțin de 138 astfel de panouri informative. Când această achiziție va fi finalizată, alte 25 de panouri vor fi montate, iar cele existente vor fi îmbunătățite. În orașul Iași există, în acest moment, aproximativ 300 de stații de autobuz sau de tramvai.
Astfel, cu ajutorul noilor sisteme care vor fi achiziționate și montate, persoanele nevăzătoare vor putea beneficia de informații necesare călătorilor, precum timpul în care urmează să ajungă în stație un autobuz sau un tramvai.
Termenul-limită de depunere a ofertelor este data de 21 iunie 2024, iar valoarea totală a investiției ajunge la aproximativ 550 de mii de euro. Produsele vor fi furnizate în a doua jumătate a acestui an.
Aplicația mult așteptată de călători
Totodată, este foarte probabil ca ieșenii să aibă parte de o aplicație care este destinată atât lor cât și conducătorilor mijloacelor de transport în comun. Prin intermediul acestei aplicații, călătorii vor ști în cât timp sosește în stație autobuzul sau tramvaiul.
În acest moment, o astfel de aplicație există, dar foarte multe persoane s-au plâns că nu funcționează corespunzător.
În ultimii ani, transportul în comun din Iași a beneficiat de mai multe modernizări. Astfel, zeci de autobuze electrice și de tramvaie noi circulă deja pe străzile din capitala Moldovei.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau