Liviu Dragnea dezlănțuit în prima apariție televizată: Iată principalele declarații făcute de Liviu Dragnea, la Realitatea Plus

dragnea_06367600

Dimensiune font:

| 19-09-2021 22:42

Fostul preşedinte al PSD Liviu Dragnea a lansat duminică, 19 septembrie, atacuri dure la adresa preşedintelui Klaus Iohannis, a actualei guvernări, dar şi a partidului pe care l-a condus.

Pe Iohannis l-a catalogat drept „dictator”, asociază PNL şi USR cu termenul „circ”, iar despre PSD spune că este „controlat de preşedintele Klaus Iohannis, susţinând că nu e mare diferenţă între PSD şi „ceilalţi”. „Cred că Iohannis a înţeles că România, în final cred că a înţeles, că România este o ţară test dar în care nimeni din cei care sunt instrumentele celor de afară nu este protejat”, a declarat fostul lider al PSD.

 Iată principalele declarații făcute de Liviu Dragnea, la Realitatea Plus:
- Am o senzație ciudată, sunt aproape doi ani și jumătate de când n-am mai fost într-un studio și trebuie să ne decidem dacă ne prefacem că acum ne cunoaștem și să ne domnim. Suntem prieteni de familie. (Nicio clipă n-am negat relația de prietenie cu dvs, lucru fără legătură cu ce fac eu aici - a spus Anca Alexandrescu, realizator Realitatea Plus). Nu te supăra, și când lucrai cu mine, nu mă menajai, ne-am ciondănit. În unele situații aveai dreptate. (Ați vrut să mă dați afară de mai multe ori - Anca Alexandrescu, realizator Realitatea Plus). Erai greu de înlocuit.

- În penitenciar a fost ca-n iad. Sistemul penitenciar din România e gândit greșit. (...) Aproape fiecare din cei care trec prin închisorile din România sunt tentați să repete ce-au făcut și unii sunt tentați să facă mai rău, din cauza modului în care sunt tratați în penitenciarele din România. (...) Eu am avut un regim preferențial negativ, în special după discuția cu tine prin sistemul penitenciar (n.r. cu Anca Alexandrescu). A doua zi după acea convorbire, au venit trei tineri de la ANP ca să-mi ia o declarație și să explic de ce am vorbit politică în acea convorbire. I-am rugat să-mi spună cine sunt, n-au vrut. Am zis că da, nu puteam să-i vorbesc de bine pe cei de la Putere, în frunte cu Iohannis, în toate discuțiile mele telefonice. M-au întrebat de ce am vorbit de Iohannis. Pe lege și pe regulament, nu aveau de ce să reacționeze.

- Nouă luni am stat la izolare, închis într-o celulă. Ieșeam de câteva ori, după ce apunea soarele. (...) Cele nouă luni nu mai pot fi întoarse, ci reparate parțial.

- Dacă nu eram scos de la muncă, în februarie eram liber. Mi s-a transmis că nu trebuia să ies atunci, pentru că putea fi o scânteie care coagula multă agitație.

- Am vorbit mult în dezacord la penitenciar, ca să pot relaționa. ”Acolo e niște chestii care depinde de niște probleme” e afirmația care-i place foarte mult unui prieten. Fraza asta cuprinde absolut tot.

(...)

- Toată lumea asistă la circul PNL, USR, PSD. Românii nu sunt nicăieri aici, România nu o va duce mai bine dacă va câștiga Orban sau Cîțu.

(...)

- Am auzit invenții că am fost condamnat că am furat zeci de milioane de euro de la copii. Am fost condamnat că n-am știut că două angajate din 5.000 de angajați nu veneau la muncă.

- În dosarul referendumului, am fost condamnat că aș fi instigat militanții PSD să meargă să studieze listele electorale permanente, care erau publice, și prin asta i-aș fi putut determina să vadă adresele votanților și să meargă la votanți și să influențeze votul. (...) Motivarea instanței e foarte mare, iar pasajele scoase denaturează. (...) În legea partidelor, e un articol care într-un fel obligă partidele să îndemne oamenii să meargă la vot, ca dovadă de civism. Era infracțiune să împiedici lumea să meargă la vot. Nu că m-am considerat nevinovat, sunt nevinovat.

- Eram răul mondial și se spunea că dacă dispar eu, va fi numai bine, dar toate măsurile luate pentru bunăstarea românilor au fost tăiate, plafonarea prețurilor la energie și la gaze, puse de mine în OUG, au fost anulate, iar asta nu se rezolvă cu subvenție, pentru că prețurile alea se duc în alte prețuri de consum. Ca o coincidență, după ce am ajuns acolo, a început să fie rău. N-am cum să nu mă gândesc că a fost o decizie politică.

(...)

- Având informații și conștiința faptului că sunt nevinovat, vrând-nevrând m-am gândit că a fost dosar politic. Apropo, nu sunt supărat pe niciun judecător care m-a condamnat, nu știu ce aș fi făcut în locul lor, în fața presiunilor. Concluzia mea e că problema nu sunt judecătorii sau procurorii, ci structura ocultă.

(...)

- La masă cu statul paralel stă toată lumea, pentru că sunt infiltrați peste tot. (...) Gigi Becali enerva foarte mult pentru că devenise foarte popular. (...) Marian Vanghelie spunea lucruri din interior despre ei, enerva foarte tare. (...)

- Nu Traian Băsescu coordona statul paralel, ci Coldea! Îl consider malefic și nu e prost deloc și-l anunț că o să mai vorbesc despre el. Lui Traian Băsescu i s-au luat fratele, prietena foarte bună, Elena Udrea, fiica...

(...)

- Au apărut hypermaketuri și-n închisori. Cu două săptămâni înainte să plec, unul franțuzesc. Cred că s-au dus și au zis: Dom`ne, știți că mai aveți magazine românești în închisori? (...) În 2017 și 2018, am avut cea mai mare producție la porumb și floarea soarelui. Supărare? Supărare! Acum înțeleg de ce nu s-a vrut implementarea proiectelor mele.

(...)

- La ora asta, România are cel mai negru statut: e țara nimănui.

(...)

Atac la Dăncilă
- OUG 114 a fost făcută de Darius Vâlcov, Eugen Teodorovici și de mine. Premierul... care premier? Viorica Dăncilă a fost de acord... la final. N-a depășit-o funcția de premier pe Viorica Dăncilă, că a ținut de ea, n-a depășit-o că era prea puțin. Doamna Viorica Dăncilă n-a blocat nicio măsură din program, ceea ce a făcut ca programul de guvernare să continue.

Noul PARTID susținut de Dragnea: Alianța pentru Patrie
- S-a discutat foarte mult și primii care au spus că mi-am făcut partid au fost cei de la noul PSD. Prin octombrie am avut o discuție cu Codrin, care a venit des la mine și m-a ajutat enorm, și mi-a zis că el simte nevoia să sprijine apariția unui nou partid. Am zis că sunt de acord și-l voi sprijini cu toate experiența mea să se întâmple acest partid și am găsit mai mulți prieteni de-ai lui, patru oameni obișnuiți, dar cu curaj, care au devenit membri fondatori la acest partid, Codrin neimplicându-se de la început în documente pentru a nu risca să se blocheze. Partidul s-a înființat. Se numește Alianța pentru Patrie. Acum cred că lansează site-ul partidul, e făcută o aplicație pentru cei care vor să se înscrie, e un partid la început. S-a născut din lacrimi, suferință, deznădejde. (...) Acest partid nu e făcut degeaba. Unii spun că n-am voie să ocup o funcție într-un partid, eu pentru partidul ăsta voi face foarte multe lucruri. Am vorbit cu doamna avocat Flavia Teodosiu pentru a lămuri în instanță dacă am acest drept. Am depășit de mult ideea de teamă, în 2016, când lucrând la programul de guvernare și având acces la informații economice și acces la nenorocirile făcute de această putere ocultă, am spus că voi face tot ce pot ca să se dezvolte România și ca să putem destructura... această structură. Am făcut multe greșeli... de abordare, în numiri, toată lumea greșește, să zicem că am făcut eu cele mai multe greșeli. Partidul va înființa, prin decizia celor patru membri fondatori, un comitet de inițiativă, care să înceapă să construiască. E legal, e înregistrat, a ieșit fără să facă multe valuri.

- Acest partid nu s-a născut pentru mine. Nu mi-am înființat partid. Eu îl sprijin.

Averea lui Dragnea verificată până-n dec. 2020 în România, Brazilia și SUA
- Am avut două cercetări din partea ANI în ceea ce privește așa-zisa avere, eu având declarația de avere începând cu 1996. În perioada 2009-2012, am fost cercetat pe avere, incompatibilitate, conflict de interese. Au fost nevoiți să claseze lucrarea. În 2017, o persoană fizică a sesizat ANI, cred că era un deputat USR, dacă nu greșesc. Au verificat 3 ani, până-n 2020. Am primit acest document în dec. 2020. Se vorbește de analize din 1991. Au verificat în țară tot ce se putea verifica, nu numai ANI. Au verificat și afară și au și scris că autoritățile braziliene nu au informații, nu au găsit dețineri ale mele sau ale interpușilor. Au mai spus că au cerut și-n SUA. În final, se clasează. (...) Din ce cred eu, unul care face 1 mil. în România nu poate să-l ascundă. Am hotelul de la Turnu Măgurele, un apartament la Turnu Măgurele. N-am fost toată viața bugetar, în 1990 am fost prima inițiativă privată din sudul României, asociație cu scop lucrativ. În `96, când am devenit prefect, aveam un complex hotelier, trei restaurante, dintre care cel mai mare din județ, două centre en gros, trei magazine, aveam terenuri intravilane, aveam clădiri. De la 20 și ceva de ani am muncit de mi-au sărit capacele. Ce-am avut ca terenuri, o mare parte le-am vândut ca să pot face la Alexandria un loc în care pot să stea copiii mei. Trăiesc din două treimi din salariu, pe restul fiind pus sechestru. Nu câștig foarte mult, dar cu ce câștigă Irina, cu ce mă ma ajută copiii, nu mor de foame, mai ales de unde am venit, oricum mănânc mai mult.

Noile dosare
- Pe bani publici, n-am fost în nicio vacanță, veste proastă pentru unii. N-am fost în Bali niciodată, n-am fost în Republica Dominicană, în Punta Cana sau Bora Bora. N-am fost în acele locuri în care se pomenește în acea știre. N-am folosit bani de la partid pentru a merge în vacanță cu Irina, nici bani publici.

- Mergeam la Bruxelles la mai multe întâlniri oficiale, am făcut greșeala să merg în vizite oficiale, pentru asta ar trebui să-mi se dea pe viață. Am fost și-n Israel.

- În niciun dosar (vizita Trump, Tel Drum) nu există vreo probă care să mă incrimineze. Nu știu de ce există dosarul Trump, am de gând să-l abordez foarte serios.

Dragnea cere AMNISTIE
- În România sunt enorm de multe dosare care zac acum, pentru tot felul de categorii sociale, multe. Această țară are nevoie de două acțiuni foarte importante: amnistia, cu excepțiile tradiționale (violențe, crime, droguri s.a.m.d.), și amnistie fiscală. Nu putem spera că mediul de afaceri, că firmele românești au o șansă să mai reziste dacă ele merg în rucsac cu tot felul de interpretări. (...) Nu vor mai putea amenința, șantaja pe nimeni, în momentul ăla vom ști că nimeni nu va mai fi șantajat de nimeni.

El a mai spus despre Tudose și Georgian Pop că se află sub influența statului paralel.

 

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

06:15

BANCUL ZILEI

04:50

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail primaria_valealupului@yahoo.com, organizează în data de 31.01.2025, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 26.770 mp, nr. cadastral 100107, CF nr. 100107, zona Dedeman 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail primaria_valealupului@yahoo.com 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 26.770 mp, situată în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 100107, CF nr. 100107, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: se obține gratuit, atât de la sediul autorității, cât și de pe site-ul autorității 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 23.01.2025, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 31.01.2025, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 31.01.2025, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro
ANUNȚ DE PARTICIPARE LA LICITAȚIE PUBLICĂ privind închirierea prin licitație publică a două spații ce aparțin domeniului public al Comunei Tămășeni, Jud. Neamt. 1.Informații generale privind autoritatea contractantă in special denumirea,codul de identificare fiscală, adresa,numărul de telefon,fax și/sau adresa de e-mail,persoană de contact:Comuna Tămășeni, strad Unirii, nr.157 județul Neamț, telefon: 0233749494, fax: 0233749333 e –mail: primariatamaseni@yahoo.com.Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică,in special descrierea bunurilor care urmează să fie concesionate:Spațiu în suprafață de 118,53 mp ce aparține domeniului public al Comunei Tămășeni, situat pe Str. Unirii, nr. 373, la etajul 1 al Dispensarului Uman din satul Adjudeni, com. Tămășeni, Jud. Neamț. Închirierea se va realiza conform HCL nr.66/16.12.2024 si OUG nr. 57/2019. Spațiu în suprafață de 117,45 mp ce aparține domeniului public al Comunei Tămășeni, situat pe Str. Unirii, nr. 373, la etajul 1 al Dispensarului Uman din satul Adjudeni, com. Tămășeni, Jud. Neamț.Închirierea se va realiza conform HCL nr.67/16.12.2024 si OUG nr. 57/2019. 2.Informații privind documentația de atribuire : se regăsesc in caietul de sarcini. 2.1.Modalitatea sau modalitațile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar din documentația de atribuire:la sediul Comunei Tămășeni sau în baza unei solicitari scrise sau in format electronic adresate către Primăria comunei Tămășeni.2.2.Denumirea si datele de contact ale compartimentului de la care se pot obține un exemplar din documentația de atribuire: Primăria comunei Tămășeni, Compartiment administrare domeniul public și privat, fond funciar, cadastru și resurse umane.2.3.Costul si condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ: 10,00 lei poate fi achitat in numerar la casieria unitații.2.4.Data–limită de pentru solicitarea clarificărilor 08.01.2025 ora 12:00.3.Informații privind ofertele:3.1.Data-limită de depunere a ofertelor : 15.01.2025 ora 10:00.3.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Primăria comunei Tămășeni, strada Unirii, nr.157, județul Neamț, la registratură.3.3.Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: 2 exemplare. 4.Data si locul la care se va desfașura sedința publică de deschidere a ofertelor: 16.01.2025 ora 10:00, Primăria comunei Tămășeni, strada Unirii, nr.157, județul Neamț.6.Denumirea, adresa, numărul de telefon și /sau adresa de e-mail ale instanței competente in soluționarea litigiilor apărute si termenele pentru sesizarea instanței : Judecătoria Roman, Piata Roman Voda nr. 1 cod postal 611022 telefon 0233 743858 fax 0233 742583 , e-mail : jud – roman@just.ro. 7.Data transmiterii anunțului de licitație către instituțiile abilitate in vederea publicării: 17.12.2024. Primar, Lucaci Stefan
Ce spune ministrul Burduja despre achiziția E.ON Energie de către maghiarii de la MVM. Posibila tranzacție, pe masa CSAT
28/12/2024 23:00

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat, referitor la vanzarea E.ON Energie Romania către compania maghiară MVM, că achiziţia nu este finalizată pană cand statul roman nu o aprobă. Burduja a da ...

Tom Gallagher: Serviciile românești de informații, mai preocupate de propriile privilegii de castă decât de a proteja România
28/12/2024 22:32

Istoric si analist politic, Tom Gallagher sustine că serviciile romanesti de informatii sunt mai preocupate de protejarea propriilor privilegii de castă decat de a proteja Romania de amenintările unor actori ...

Cornel Nistorescu:Ce vrea Ponta?
28/12/2024 21:31

Cind am primit o fotografie cu Victor Ponta alături de Donald Trump am zimbit si am trecut mai departe. Venea dintr-o anume sursă pe care nu poti conta. O smecherie, mi-am zis. Trece vremea si vedem! Si ...

Călin Georgescu vrea să candideze din nou la Prezidențiale
28/12/2024 15:55

Coalitia de guvernare a stabilit, sambătă, calendarul alegerilor prezidentiale din anul 2025. Potrivit unor surse Antena 3 CNN, primul tur al alegerilor va avea loc in data de 23 martie, urmand ca al doilea t ...

Condamnat la 11 ani de pușcărie, Nati Meir a ajuns în România
28/12/2024 15:53

Nati Meir, condamnat la 11 ani de inchisoare pentru luare de mită si trafic de influentă, a fost adus in Romania, potrivit imaginilor transmise de Digi24 de pe Aeroportul „Henri Coandă” din Otope ...

Guvernul va construi 22 de creșe noi. Moldova este pe listă cu doar două localități
28/12/2024 15:49

Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, a semnat documentele de finanţare pentru finalizarea construcţiei a 22 de creşe noi, moderne şi prietenoase cu mediul, aprobate ...

Acord în coaliție: Data alegerilor prezidențiale
28/12/2024 14:25

Coalitia de guvernare a ajuns la un acord, sambătă, pentru data la care se va organiza scrutinul prezidential, au declarat surse din coalitie Primul tur al alegerilor prezidentiale se va desfăsura in data d ...

George Simion. „Pe 30 decembrie aflăm dacă avem președinte
28/12/2024 13:27

George Simion a transmis un mesaj de ultimă oră despre procesul lui Călin Georgescu. Liderul AUR a spus că asteaptă ziua de 30 decembrie pentru a afla verdictul momentului. Simion spune că il sustine in c ...

Antonescu. Klaus Iohannis a avut și realizări bune
28/12/2024 12:30

Crin Antonescu, candidatul sustinut de coalitia PSD, PNL si UDMR la Presedintia Romaniei, spune că in mandatul lui Klaus Iohannis au fost si lucruri bune. Dar cel mai rău lucru pe care Iohannis l-a făcut, ...

Crin Antonescu caută să se plaseze strategic pe axa UDMR-Viktor Orban?
28/12/2024 12:22

Crin Antonescu a dezvăluit că a votat la parlamentare cu UDMR, dar si că discutiile privind candidatura sa la Cotroceni a avut loc cu liderul UDMR, Kelemen Hunor. Rămine, deci, un mare semn de intrebare, ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei