Marcel Ciolacu îi 'taie macaroana' lui Victor Ponta: 'Nu cred că va putea câştiga alegerile prezidențiale!'
Dimensiune font:
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat miercuri că nu o să îl critice niciodată pe Victor Ponta, candidat independent la alegerile prezidenţiale, şi i-a transmis acestuia că şi politica se face în echipă.
"Cred cu tărie că domnul Antonescu va fi cel mai bun preşedinte al României. Ştiu că ne întâlnim cu toţii, cu prietenii, mai bem un spriţ, mergem la piaţă, mai comentăm, unii dintre noi suntem prieteni şi cu Victor, cu fostul preşedinte al PSD, colegul nostru, pe urmă nu a mai fost colegul nostru, iarăşi a fost colegul nostru, iarăşi nu mai e colegul nostru.
Eu nu îl critic şi nu am să îl critic niciodată pe Victor Ponta. Eu, în schimb, ca şi cunoştinţă, ca şi prieten, îi spun că şi politica se face în echipă.
Chiar şi sporturile individuale se fac în echipă. Nu cred că îşi doreşte prin candidatura sa că ne trezim cu un preşedinte care a beneficiat de resurse financiare externe, de la alte state, unele democratice, altele nu, pentru a nu ajunge el preşedintele României", a spus Ciolacu la o întâlnire cu primarii PSD şi PNL din Dâmboviţa, alături de candidatul alianţei "România înainte", Crin Antonescu,.
El a menţionat că nu crede că Victor Ponta va putea câştiga alegerile prezidenţiale.
"Cred, prin maturitatea lui Victor Ponta, că în perioada următoare vom găsi soluţiile cele mai bune. Nu cred că Victor Ponta va putea câştiga alegerile. Nu cred că altcineva în afară de candidatul PSD - PNL - UDMR, al unei coaliţii de guvernare, poate să fie câştigătorul", a afirmat Ciolacu.
Crin Antonescu, despre Ponta: „A fost adus în PSD şi făcut deputat, de Ciolacu, a fost consilierul economic al premierului şi are neruşinarea să spună că ăsta este un guvern foarte prost, că nu are cum să rămână Ciolacu premier/ Eu nu sunt un trădător”
Candidatul coaliţiei de guvernare, Crin Antonescu, a declarat miercuri, despre Victor Ponta, că a fost adus de Marcel Ciolacu în PSD şi făcut deputat de către Marcel Ciolacu, a fost consilierul economic al premierului şi are neruşinarea să spună că ăsta este un guvern foarte prost şi că nu are cum să rămână Ciolacu premier. Eu nu sunt un trădător, a spus Antonescu, precizînd că Ciolacu a fost un prim-ministru bun. El i-a îndemnat pe social-democraţi să fie solidari, să nu stea deoparte atunci când Ciolacu e înjurat sau guvernul e înjurat, pentru ca nu cumva cineva să îi înjure şi pe ei.
”Un candidat, şi e singura dată când mă refer la el (..) care a fost adus recent de domnul Ciolacu în PSD, a fost adus aici la dumneavoastră şi făcut deputat PSD de Dâmboviţa, care a fost consilierul economic al premierului Ciolacu, are neruşinarea să spună că ăsta este un guvern foarte prost, că România are un deficit îngrozitor şi că nu are cum să rămână Ciolacu prim-ministru, aduce el pe cineva competent, că e Georgescu, dacă ciupim de la Georgescu, că cine ştie cine”, a spus Antonescu, la Dâmboviţa
”Nu putem face fără solidaritate, nimic. Ceea ce aţi reuşit, dumneavoastră, în comunităţile dumneavoastră în ultimii ani, se datorează şi primului ministru, Marcel Ciolacu, şi guvernului pe care l-a condus. Aşa că vă rog, fiţi solidari, nu staţi deoparte atunci când Ciolacu e înjurat sau guvernul e înjurat, pentru ca nu cumva cineva să vă înjure şi pe dumneavoastră. O bătălie se dă împreună, o bătălie se dă cu solidaritate şi o bătălie nu se dă cu echilibru. (..) Numai cu echilibru nu putem să facem ceea ce ne-am propus, nu putem să facem ceea ce are România nevoie. Mai avem nevoie de energie, avem nevoie de credinţă, avem nevoie de solidaritate între noi”<>/span>, a subliniat el.
”Dacă avem un obiectiv comun şi dacă dăm o bătălie, nu putem câştiga stând şi uitându-ne atunci când unul dintre noi e rănit sau a rămas în urmă. Marcel Ciolacu este liderul acestui guvern, Marcel Ciolacu este liderul acestui partid, PSD, încă cel mai mare din România, şi este liderul coaliţiei de guvernare. Eu nu mă dezic. Mulţumesc, Marcel! Mergem înainte”, a subliniat el.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau