Ministrul rus de Externe pune 'tunurile' pe alegerile din România: 'Se întâmplă lucruri flagrante în domeniul electoral'
Dimensiune font:
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, într-o şarjă critică la adresa Occidentului, a declarat, marţi, că „în ţări precum România se întâmplă lucruri flagrante în domeniul electoral”.
El a acuzat Occidentul că nu mai crede „în nimeni altcineva în afară de Satana” şi l-a acuzat că face totul pentru ca Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) să înceteze să existe. Lavrov a făcut această declaraţie după discuţii cu secretarul general al OSCE, Feridun Sinirlioglu, şi a invocat, într-o dispută mai largă cu privire la bugetul organizaţiei, problema organismului care monitorizează alegerile europene, ODIHR, acuzând că nu este imparţial.
„Printre concesiile pe care le-am făcut, semnând cifrele bugetare şi nepunându-le la îndoială, există subiecte care privesc Biroul pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului (OSCE ODIHR - n.r.), care nu are criterii pentru funcţionarea sa, în ciuda faptului că am propus de aproape 20 de ani să convenim asupra unor astfel de principii. Occidentul răspunde cu un refuz categoric, spunând că acest birou este standardul de aur, deci orice vor să facă, să facă”, a spus Lavrov
Potrivit ministrului rus de externe, cu ajutorul secretarilor generali şi al preşedinţilor anteriori, a fost stabilită o tradiţie prin care acest birou este format aproape în întregime din cetăţeni ai ţărilor NATO şi UE. „Şi ei determină în mod absolut voluntar formatul şi dimensiunea misiunilor de observare a alegerilor. Ei trimit două persoane undeva şi 300 de persoane altundeva. În primul rând, ei acordă atenţie aşa-numitelor ţări din est, în timp ce ţări precum România, de exemplu, unde se întâmplă lucruri flagrante în domeniul electoral, nu fac obiectul niciunei pretenţii”, a acuzat Lavrov.
Decizia autorităţilor române de a nu-i permite lui Călin Georgescu, câştigătorul votului anulat dintr-un motiv fals, să participe la alegerile prezidenţiale va delegitima procesul electoral din România, a declarat marţi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
„Desigur, în acest context, dacă e să spunem lucrurilor pe nume, orice alegeri care vor avea loc fără el (Georgescu - n.r.) vor fi ilegitime”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului într-o discuţie cu jurnaliştii.
El a repetat că Rusia nu are nimic de-a face cu Georgescu: „Ei acuză ţara noastră că ar avea ceva de-a face cu Georgescu, este un nonsens total. Este o acuzaţie absolut nefondată”, a insistat purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari știri, direct pe telefon!
Ești mereu pe fugă? Noi îți trimitem zilnic cele mai importante 3 știri din Iași, Moldova și țară – scurt, clar, fără spam.
Plus: alerte locale de urgență, noutăți exclusive și acces rapid la anunțuri importante.
► Intră pe canalul nostru oficial:
⇒ Încearcă 3 zile. Dacă nu-ți place, poți ieși oricând.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau