Nicolae Ciucă explică marele succes al Guvernului: România trebuie să se comporte ca atare
Dimensiune font:
Premierul Nicolae Ciucă susține că, în premieră, investițiile sunt o componentă mai importantă a bugetului decât consumul, tocmai de aceea România trebuie să se comporte ca o țară care își știe locul în marile organisme internaționale.
”Investițiile au devenit o componentă mai importantă decât consumul, în alcătuirea bugetului de stat și în creșterea economiei. Potrivit indicatorilor de profil, în trimestrul al treilea al anului trecut, investițiile au contribuit cu 3,8% în creșterea PIB, iar consumul – cu 2,5%. Dincolo de aceste cifre, situația se poate observa mergând prin țară și privind cum construcțiile industriale, comerciale ori rezidențiale au devenit un domeniu foarte vizibil, generator de locuri de muncă. La aceste investiții private se adaugă cele guvernamentale și fondurile europene, care aduc constant îmbunătățiri infrastructurii publice din aproape orice domeniu, de la autostrăzi și căi ferate, până la spitale și școli.
A venit momentul ca România să se comporte ca o țară care își merită locul în organizații ale statelor cu economii avansate, precum UE sau OECD. Acum, investițiile devin locomotiva creșterii economice, iar asta arată că România a devenit interesantă pentru investitorii internaționali, care ne văd ca pe o piață performantă, profitabilă și stabilă. Trecerea de la o economie bazată pe consum la una bazată pe investiții este una dintre cele mai importante realizări ale guvernului pe care îl conduc.”, scrie Nicolae Ciucă.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau