Președintele inuman. Bashar al-Assad, prima apariție publică la 5 zile după cutremurul care a omorât mii de oameni
Dimensiune font:
Preşedintele sirian Bashar al-Assad a vizitat vineri un spital din provincia Alep (nord-vestul Siriei), una dintre cele mai afectate de cutremurele de la începutul săptămânii, în prima sa apariţie publică de la seismele care au avut epicentrul în Turcia, transmite EFE, conform AGERPRES.
Preşedinţia ţării arabe a informat într-un scurt mesaj pe contul său de Twitter că liderul sirian şi Prima Doamnă, Asma al-Assad, se află la Spitalul Universitar din oraşul Alep, capitala omonimă a provinciei şi care a fost foarte afectat de cutremure.
De la dezastrul de luni, Al-Assad nu a apărut în public şi nu s-a adresat populaţiei.
La începutul acestei săptămâni, regimul său a fost acuzat că face politică cu ajutorul umanitar, după ce ambasadorul sirian la ONU, Bassam Sabbagh, a declarat că țara sa ar trebui să fie responsabilă pentru livrarea tuturor ajutoarelor în Siria, inclusiv în acele zone care nu se află sub controlul guvernului sirian, notează The Guardian.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau