Primarii PSD nu sunt de acord cu majorarea impozitelor de proprietăţi
Dimensiune font:
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat ieri că primarii de municipii social-democraţi nu sunt de acord cu amendamentul făcut în Senat privind majorarea impozitelor de proprietăţi, iar aceştia urmează să vină cu propria lor propunere. „Am avut o discuţie în Consiliul Politic Naţional al partidului. Urmează să avem o discuţie în coaliţie cu liderii. Primarii nu sunt de acord, nu este foarte clar amendamentul de la Senat şi vor să vină cu anumite lămuriri şi vor veni şi ei cu o propunere către liderii de grup”, a afirmat Ciolacu, la Palatul Parlamentului, după şedinţa conducerii PSD.
El a adăugat că primarii PSD de municipii au o altă formulă şi o altă viziune cu privire la majorarea impozitelor pe clădiri. „Am înţeles că vor trimite şi o adresă oficială de la Asociaţia Municipiilor din România în ceea ce priveşte acest subiect. Această mărire pe proprietăţi care ajută bugetele locale a fost făcută acum trei luni, prin ordonanţă, prin modificările la Codul fiscal, unde era trecut foarte clar că se va aplica grila notarială. Primarii au venit şi au explicat că tehnic nu se poate face acest lucru. S-a venit cu acest amendament, cu mărire de până la 50%, dar coeficientul rămânând acelaşi. Cu alte cuvinte, era o descentralizare şi fiecare primar venea şi propunea dacă măreşte sau nu măreşte. Ele pot rămâne la fel. Cu grilă notarială lucrurile erau foarte clare, în funcţie de unde ai proprietatea. Nu putem compara municipiul Buzău cu municipiul Bucureşti. Acum se caută altă formulă care să fie aplicabilă şi corectă”, a explicat Ciolacu. Ana POP
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau