'PSD și sateliții sunt praf economic', acuză RalucaTurcan: 'PNL va apăra cu toată forța cota unică de impozitare'
Dimensiune font:
PSD și sateliții sunt praf economic, iar PNL va apăra cu toată forța cota unică de impozitare, a declarat, luni, prim-vicepreședintele liberalilor, Raluca Turcan.
„PNL va apăra cu toată forța cota unică de impozitare! Cota unică valorizează munca și sprijină interesele angajaților productivi — cine câștigă mai mult plătește deja la stat mai mult. Din când în când, PSD se mai gândește cum să-i pedepsească și să-i taxeze suplimentar pe românii care muncesc. Președintele PSD, Marcel Ciolacu, alături de PSD 2 și PSD 3, vrea impozitarea progresivă a veniturilor românilor”, a scris pe Facebook Raluca Turcan.
Ea a acuzat că PSD este „partidul care inventează taxe și impozite”.
„Se confirmă din nou că PSD este partidul care inventează taxe şi impozite şi care îi pedepseşte pe cei care muncesc și care aduc plus-valoare în economie. Dar PSD şi sateliţii nu au cum să înțeleagă: sunt praf economic și toate acțiunile lor din timpul guvernării dovedesc acest lucru”, a conchis prim-vicepreședintele PNL.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau