Rezultatele negocierilor din Arabia Saudită - Un pas mai aproape de pace, susțin ucrainenii. 'Eforturi zadarnice', spun rușii
Dimensiune font:
Un oficial ucrainean de rang înalt a declarat, duminică, că discuţiile din Arabia Saudită pentru progrese în vederea unei soluţionări paşnice a războiului cu Rusia au fost productive, însă Moscova a calificat reuniunea drept o încercare sortită eşecului de a convinge sudul global să sprijine Kievul, informează Reuters și news.ro.
Peste 40 de ţări, printre care China, India, Statele Unite şi ţări europene, dar nu şi Rusia, participă la discuţiile de la Jeddah, care ar trebui să se încheie duminică fără nicio declaraţie finală scrisă.
Ucrainenii sunt optimiști
Ucraina şi aliaţii săi au declarat că discuţiile sunt o încercare de a obţine un sprijin internaţional larg pentru principiile pe care Kievul le doreşte ca bază pentru pace, inclusiv retragerea tuturor trupelor ruseşti şi revenirea întregului teritoriu ucrainean sub controlul său.
Vorbind despre discuţiile de la Jeddah, şeful de cabinet al lui Zelenski, Andriy Iermak, a spus într-un comunicat: "Am avut consultări foarte productive cu privire la principiile-cheie pe care ar trebui să se construiască o pace justă şi durabilă"
Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat că doreşte ca un summit global să aibă loc pe baza acestor principii în cursul acestui an.
La 18 luni de la invadarea Ucrainei de către Rusia, orice perspectivă de discuţii directe de pace între Kiev şi Moscova pare îndepărtată.
Vorbind despre discuţiile de la Jeddah, şeful de cabinet al lui Zelenski, Andriy Iermak, a spus într-un comunicat:
Rușii contestă discuțiile
Viceministrul rus de Externe Serghei Riabkov a declarat duminică, citat de presa de stat, că întâlnirea a fost "o reflectare a încercării Occidentului de a continua eforturile zadarnice şi inutile" de a mobiliza “Sudul Global” în spatele poziţiei lui Zelenski.
În timp ce ţările occidentale au sprijinit în mare măsură Ucraina, multe alte state au fost reticente în a lua atitudine, chiar dacă doresc să se pună capăt unui conflict care a afectat economia globală.
Participarea Chinei, care a stat departe de o rundă anterioară de discuţii la Copenhaga şi a evitat apelurile Occidentului de a condamna invazia Rusiei, a semnalat o posibilă schimbare a poziţiei sale, dar nu o schimbare majoră, consideră analiştii.
Diplomaţii occidentali au subliniat, de asemenea, rolul Arabiei Saudite în convocarea unui grup mai mare de ţări pentru a participa, folosindu-se de relaţia sa din ce în ce mai strânsă cu Beijingul şi de legăturile sale constante atât cu Moscova, cât şi cu Kievul.
Iermak a declarat că în timpul discuţiilor din Arabia Saudită au apărut puncte de vedere diferite, el numindu-le "o conversaţie extrem de sinceră şi deschisă".
El a spus că toate ţările prezente au demonstrat un angajament faţă de principiile dreptului internaţional şi de respectul pentru suveranitatea şi inviolabilitatea integrităţii teritoriale a statelor.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau