România și Bulgaria, în Schengen. Ursula Von der Leyen: Haideţi să le primim în sfârşit, fără nicio întârziere
Dimensiune font:
Ursula Von der Leyen a pledat pentru acceptarea României și Bulgariei în spațiul Schengen, ”fără nicio întârziere”.
Ursula Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a pledat pentru acceptarea României și Bulgariei în spațiul Schengen, susținând că cele două țări au prezentat ”cele mai bune practici atât în ceea ce priveşte azilul, cât şi returnările” de migranți. Acesta afirmație a fost făcută de șefa CE în plenul Parlamentului European.
”Am intensificat protecţia frontierei. Agenţiile europene şi-au aprofundat cooperarea cu statele membre.
Permiteţi-mi să mulţumesc, în special, Bulgariei şi României pentru că au fost în frunte - au prezentat cele mai bune practici atât în ceea ce priveşte azilul, cât şi returnările”, a afirmat Von der Leyen în discursul anual privind starea Uniunii Europene, în care şi-a prezentat bilanţul mandatului în fruntea executivului comunitar, scrie Agerpres.
De asemenea, mai spune șefa Comisiei Europene, ”Bulgaria şi România au dovedit că fac parte din spaţiul nostru Schengen.
Aşadar, haideţi să le primim în sfârşit, fără nicio întârziere”, a mai spus Ursula Von der Leyen.
Recent, minsitrul de Interne, Cătălin Predoiu a făcut precizări cu privire la vizita efectuată în Austria, în ciuda semnalelor primite din partea acesteia pe tema aderării la spațiul Schengen.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau