Blocul fals din București unde nu locuiește nimeni. Clădirea făcută în vremea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej este o iluzie păstrată de peste 4 decenii
Dimensiune font:
În vremea comunismului, au fost construite o mulțime de clădiri extrem de importante care dăinuie și astăzi, fără de care nu ne-am putea imagina viața, în special în Capitală. Totuși, în aceiași ani a apărut și blocul fals care nu are efectiv niciun scop în afară de cel „estetic”. A fost făcut din dorința de a astupa urmele unei istorii pe care regimul le-ar fi vrut uitate.
Este vorba despre imobilul 29 C de pe strada Ion Câmpineanu din Sectorul 1 al Capitalei. Are două fațade: una de bază, care are un sens și una de ochii comuniștilor. Dacă treci prin zonă și te uiți indiscret prin ferestre, vei observa că nu vezi oameni, ci un alt bloc. Ar putea părea o iluzie optică, dar este realitatea bizară pe care nu a mai corectat-o nimeni, de 35 de ani.
Cum a apărut bizara clădire? În anul 1964, arhitecții lui Gheorghe Gheorghiu-Dej au mutat aliniamentul străzii și au construit noi edificii, de inspirație stalinistă. Acest bloc a fost construit după cel de-al doilea Război Mondial și avea un aer aparte. Experților li s-a făcut milă de clădirea superbă și nu au dorit să o demoleze. Ca să o protejeze, au făcut o mască falsă de bloc.
Iluzia prin care este protejat blocul fals din București. Puțini și-au dat seama că clădirea este o scamatorie, nu un spațiu locuibil
Blocul fals, pus pentru a-l proteja pe cel adevărat, are 4 coloane de balcoane. Prima este partea finală a blocului din stânga, a doua, prelungirea de pe prima coloană. Este aproape imposibil să-și dai seama că în clădire nu stă nimeni pentru că are perdele la geamuri, aer condiționat, dulapuri de depozitare.
În spatele său, clădirea care are aproape un secol are două intrări: prin stânga, nefuncțională, cu lacăte, dar și cea din dreapta, singura cale reală de acces. Între cele două, se vede peretele fals cu geamurile de panoplie, prelungiri ale blocurilor din lateral. Unii au ales termopane, sătui să mai facă frigul, alții au rămas pe geamurile vechi, de lemn. Astfel, clădirea deja pitită a ajuns să arate și mai bizar, iar recosolidarea sa pare că nu se va face
Material de Luciana Polite bugetul.ro
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau