'Vor să aducă dictatura' Maia Sandu, în fața FMI și a Băncii Mondiale: Dezvoltarea economică e crucială pentru salvarea democrației
Dimensiune font:
Doar prin oferirea unui trai mai bun, cetățenii vor înțelege necesitatea păstrării democrației, așa că autoritățile R. Moldova depun eforturi, alături de partenerii lor internaționali, inclusiv FMI și Banca Mondială, pentru a asigura creșterea economică. Declarația a fost făcută de președintele Maia Sandu în deschiderea Reuniunii Constituenței Fondului Monetar Internațional și a Băncii Mondiale, organizată la Chișinău.
”Dezvoltarea economică e crucială pentru R. Moldova și pentru salvarea democrației. Războiul din Ucraina a adus provocări sociale, umanitare, economice, dar lupta continuă. Trăim într-o lume foarte diferită față de cea dinainte de februarie 2022. Suntem în prima linie a luptei pentru democrație. În Republica Moldova, amenințările vin fie sub formă de șantaj energetic, dezinformare, atacuri cibernetice, bani ilegali pentru mituirea alegătorilor. Suntem mai rezilienți ca niciodată, ne-am diversificat sursele de energie ca să nu mai depindem de Rusia. Suportul oferit de FMI și alți parteneri ne ajută să facem față provocărilor. Trebuie să ne asigurăm că rezistăm”,/i> a declarat șeful statului.
Maia Sandu a vorbit și despre acțiunile hibride ale Rusiei în R. Moldova, care folosește grupări criminale și pompează sume enorme de bani ilegali pentru a ne deturna din parcursul nostru european.
”Astăzi există tot mai multe forțe care încearcă să convingă cetățenii că democrația e slabă și nu oferă rezultate. Ei vor să aducă dictatura, iar noi trebuie să le arătăm cetățenilor că progresul poate fi obținut doar prin democrație. În R. Moldova credem că aderarea la UE este calea care ne va ajuta să ne apărăm și consolidăm democrația. Este aspirația noastră de a face parte dintr-o societate liberă și prosperă. Nu putem să ne permitem să mai așteptăm. Trebuie să ne asigurăm că cetățenii au dorința de a-și apăra valorile democratice. Trebuie să luptăm împotriva corupției și banilor murdari. Doar prin oferirea unui trai mai bun, cetățenii vor înțelege necesitatea valorilor democratice” a subliniat președintele.
La rândul său, premierul Dorin Recean a vorbit despre eforturile Moscovei de a zdruncina democrația R. Moldova, notând că acțiunile hibride ale Rusiei țintesc mințile cetățenilor.
”Trăim într-o lume unde realitatea este diferită de percepția oamenilor. Vom depăși aceste probleme economice, avansăm pe calea europeană, luptăm mult pentru a ne ajusta legislația ca să devenim mai rezilienți. Încă ne lipsește sentimentul și încrederea cetățenilor, această percepție despre care vorbeam” a notat Dorin Recean.
Premierul a mai vorbit despre beneficiile globalizării pentru creșterea economică și promovarea comerțului internațional, dar și a chemat partenerii internaționali să ofere mai multă susținere Ucrainei, în contextul invaziei ruse în țara vecină.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau