Legiunea Străină, o apariție exotică la parada de Ziua Națională a Franței
Dimensiune font:
Mii de soldați francezi, sute de vehicule de luptă și zeci de aparate de zbor au defilat joi prin centrul Parisului cu ocazia Ziua Naționale a Franței. Este una dintre cele mai mari parade militare din lume și fără îndoială soldații din Legiunea Străină au fost, ca de fiecare dată, o apariție exotică, defilând cu bărbi și topoare pe umăr.
Legiunea Străină este un corp al armatei franceze cu un comandament specific și care cuprinde mai multe subdiviziuni de armată: infanterie, cavalerie, geniu și trupe aeropurtate. Legiunea este independentă în ceea ce privește recrutarea.
Creată în 1831 pentru a permite încorporarea cetățenilor străini în armata franceză, până la sfârșitul Războiului din Algeria, în 1962, a făcut parte din Corpul al 19-lea de armată denumit și „Armata Africană”.
Tradițiile Legiunii Străine se reflectă în detaliile vestimentare, în emblemele și simbolurile specifice, în cântecele și muzica sa.
Așa de pildă, „Pionierii” Legiunii Străine reprezintă o „unitate de tradiție”, care se distinge prin uniforma specifică . „Pionierii” defilează în fruntea detașamentelor Legiunii Străine în timpul paradei de Ziua Franței. Sunt soldați bărboși, poartă șorțuri din piele de bivol și au pe umeri topoare lustruite. Unitatea este singura de acest tip rămasă în serviciu în cadrul forțelor armate franceze.
Toporul servea la distrugerea obstacolelor de lemn ridicate de inamic. Și șorțul de piele este o moștenire din secolele trecute. Avea inițial rolul de a-i proteja pe soldați de așchii și de alte obstacole. Mănușile serveau, de asemenea, la protejarea mâinilor în timpul distrugerii obstacolelor din lemn. Pentru că în trecut „pionierii” erau primii care organizau atacurile, speranța lor de viață era foarte mică. În consecință, pornind de la acest principiu, atunci când mereau la luptă obișnuiau să nu se mai radă și se întorceau bărboși atunci când supraviețuiau.
Legionarii sunt soldați foarte bine pregătiți, iar Legiunea este unică prin faptul că este deschisă recruților străini care doresc să servească în forțele armate franceze. Este cunoscută astăzi ca o unitate a cărei pregătire se concentrează pe abilitățile militare tradiționale, dar și pe puternicul său spirit de corp de elită, oamenii săi provenind din țări diferite cu culturi diferite. Codul de onoare al legionarului dictează comportamentul zilnic al acestor oameni atât în timp de război, cât și în timp de pace.
Legiunea este o unitate de luptă care operează în întreaga lume. Pregătirea este adesea descrisă ca fiind nu numai dificilă din punct de vedere fizic, ci și foarte stresantă din punct de vedere psihologic.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau