Handbal, Liga Florilor - Jucătoare cu jumătate de normă în teren
Dimensiune font:
* Rapid București - CSM Iași 2020, rezultat final 38-24
După ultima partidă din anul 2024, cea cu Rapid, de la București, CSM Iași 2020 rămâne fără vreun punct în clasament.
Antrenorul ieșencelor, Lars Frederiken, continuă să caute cea mai eficientă formulă de echipă pentru jocul formației sale. El a început în atac cu Anastasia Babovic (portar) – Jo Harang (extremă stânga), Alina Molkova (inter stânga), Lavinia Florea (centru), Jovana Milojević (pivot), Ștefania Lazăr (inter dreapta), Natalia Fonseca (extremă dreapta), în apărare intrând în zona centrală Valentina Trică și Tatiana Prokop.
Rapid (locul 7) a dorit să se distanțeze rapid și decisiv de adversara sa, dar s-a lovit de propriile erori și de curajul ieșencelor în abordarea întâlnirii. A rezultat un meci cu multe greșeli, prea multe pentru o partidă de Liga Florilor. Cea mai mare diferență de scor a fost, în prima repriză, de patru goluri: 8-4 (min. 15) și 15-11 (la pauză). La 8-4, extrema Natalia Fonseca a avut o serie de trei goluri din inter, iar apoi Anastasia Babovic a marcat din poartă în poartă și, în minutul 21, CSM Iași 2020 s-a apropiat la doar un gol. Visul ieșencelor pentru un rezultat favorabil s-a risipit repede în repriza secundă, gazdele impunându-se treptat: 24-13 (min. 42), 35-20 (min. 55) și 38-24 (la final).
Curios este faptul că, în partea a doua a întâlnirii, danezul Frederiksen le-a „uitat” pe bancă pe Szilvia Szabo și pe Alina Molkova, care în prima repriză avuseseră o bună prestație. Szabo a reintrat în minutul 45, dar era prea târziu. Jocul mai ordonat și mai eficient al handbalistelor de la Rapid și evoluția inconstantă a oaspetelor, de neînțeles, au stabilit rezultatul final.
La CSM Iași 2020 au evoluat: Anastasia Babovic (10 intervenții salvatoare din 36 de aruncări la poartă, un gol), Paula Teodorescu (2/14) – Natalia Fonseca (6/9), Jo Harang (3/6), Cristina Mitrache, Lavinia Florea (0/2), Alexandra Orșivschi, Amalia Coman (2/6), Tatiana Prokop (1/4), Valentina Trică (1/1), Jovana Milojević, Vanesa Predescu, Ștefania Lazăr (3/7), Alina Molkova (3/5), Silvia Szabo (4/10), Andreea Dinu. Daniel CRUDU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau