Și-a cunoscut copilul în ambulanță: a plâns o dată, apoi au tăcut amândoi

aD02MzAmemM9MSZoYXNoPTA2ZTgyMTQ1YjExOTRlOTYzMWIxNzU4YWZkOWQyNGIw.thumb

Dimensiune font:

| 29-07-2022 13:02


M. și-a născut băiețelul în ambulanța care o ducea la maternitatea din Botoșani, aflată la câteva zeci de kilometri distanță. L-a auzit plângând o singură dată, apoi s-au auzit doar vocile medicului și asistentei din ambulanță. Nu a înțeles ce s-a întâmplat, nici măcar nu a avut timp să se obișnuiască cu gândul că va fi mamă.

M. are 14 ani și a fost crescută doar de tată și de bunici.

A născut prematur, la fel ca multe alte mame adolescente, pentru că de cele mai multe ori sarcinile mamelor minore nu sunt monitorizate medical și apar complicații. Copilul cântărește puțin peste un kilogram și jumătate și este acum internat în Secția de Terapie Intensivă, unde aparatura medicală performantă primită recent face diferența reală între viață și moarte.

Cu toate că România a dat sub 5% din numărul total de nașteri din Uniunea Europeană în 2020, aproape 30% din mamele minore (sub 18 ani) din UE provin din țara noastră (8.276, dintr-un total de 29.505), potrivit datelor definitive Eurostat. Procentul este sensibil mai mare în ceea ce privește fetele care au născut până la vârsta de 14 ani: 44,44% dintre acestea sunt din România, care ocupă astfel primul loc în Uniunea Europeană la acest capitol. În cifre absolute, dintre cele 1.645 de fete cu vârsta între 10 și 14 ani, devenite mame în 2020 în statele membre, 731 sunt românce.

Multe fete, cu precădere din zonele rurale defavorizate, recurg la auto-medicaţie în timpul sarcinii și nu ajung la medic pentru monitorizarea adecvatӑ a sarcinii. Datele Federației Naționale a Asociațiilor Medicilor de Familie arată că 53% din localitățile din România nu au deloc medic de familie sau nu au suficienți medici de familie.

Vârsta medie la nașterea primului copil în cazul mamelor adolescente din zonele rurale defavorizate din România este de 16 ani și de 18 ani la al doilea copil. Sunt mame care, la nici 23 de ani împliniți, nasc deja al cincilea copil, potrivit datelor unei cercetări comunitare realizate de Organizația Salvați Copiii România.

„Accesul la servicii medicale și la educație pentru sănătate este vital pentru sănătatea mamei și a nou-născutului. Din păcate, România rămâne o țară a disparităților sociale, iar populația vulnerabilă, în special copiii și femeile gravide, se confruntă cu situații de marginalizare. De aceea Salvați Copiii România merge în comunități și asigură asistență medicală gravidelor”, spune Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România.

Secția de neonatologie a Spitalului Județean de Urgență Mavromati Botoșani beneficiază acum de aparatură medicală în valoare totală de aproape 900.000 lei, constând în 41 de echipamente performante: 2 aparate de ventilație, 6 monitoare, 8 blendere de aer, 1 hotă filtrantă cu flux de aer laminar, 6 lămpi de fototerapie, 15 injectomate, 1 Kit complet de resuscitare neopuff, 2 aparate de ventilație CPAP - pentru a le asigura celor mici un tratament adecvat.

Dotarea a avut loc în cadrul proiectului ”Șansă la viață pentru nou-născuții din Botoșani”, derulat de Organizația Salvați Copiii România, în parteneriat cu Spitalul Județean de Urgență Mavromati Botoșani și Consiliul Județean Botoșani. Proiectul este finanțat de Fundația Vodafone România, prin Fondul Viață pentru Nou-Născuți.

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:53

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt, telefon 0233.787.050, fax 0233.787.050, e-mail: timisesti @nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -Imobil teren in suprafata de 1.000 mp, avand carte funciara 52220 si numar cadastral 52220, situat in sat Plaiesu, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 2, judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 105/12.11.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Persoanele interesate pot achita contravaloarea documentatiei de atribuire de 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.12.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 16.12.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.12.2024, ora 11.00, la Caminul Cultural din sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de contencios administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233.219.493, fax 0233.210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 18.11.2024.
Copilării fără baterii. Jucăriile de altădată
13/11/2024 07:46

Copilăria părintilor nostri este un univers aparte, un mozaic de momente ce astăzi par invelite intr-o patină de aur, cu un aer ce imbină simplitatea vietii de altădată cu rasetele sincere si micile peri ...

  Dincolo de măști
11/11/2024 18:36

Diminetile, indiferent de anotimp, cand soarele incă mai ezită să mangaie orasul, o găsesc pe ea, femeia cu o carieră remarcabilă, in fata oglinzii. Reflexia ii intoarce o privire blandă, dar plină de p ...

Groaznicul cutremur de sambata noaptea! 10 noiembrie 1940
10/11/2024 14:06

Sambătă, 10 noiembrie 1940, la ora 3:39 si 35 de secunde s-a declansat primul cutremur catastrofal al secolului XX in Romania. Seismul care s-a produs in zona Vrancea, la o adancime de 140-150 km, a avut magn ...

Atlantida, mitul care încă fascinează lumea
09/11/2024 10:30

Atlantida, civilizatia misterioasă care a starnit imaginatia lumii timp de peste două milenii, rămane una dintre cele mai captivante legende ale omenirii. Povestea insulei scufundate, descrisă pentru prima ...

O călătorie în inima obiceiurilor străvechi românești
09/11/2024 09:44

În satele Moldovei, ascunse de forfota modernitătii, trăiesc traditiile vechi de secole, transmise din generatie in generatie, ca o soaptă a trecutului care incă mai reverberează in prezent. În ...

Gutuia, fructul de aur al toamnei. Parfum, tradiție și esență în fiecare ramură
09/11/2024 09:34

Gutuiul (Cydonia oblonga) este unul dintre acele fructe care nu pot fi confundate. Forma sa, ce pare o combinatie intre măr si pară, este insă doar inceputul. Parfumul său distinct, dulceag si usor astringe ...

Adevărul din spatele minciunilor. Călătoria emoțională a copiilor spre sinceritate
09/11/2024 08:50

Copiii, in special la varste fragede, invată prin explorare si experimentare. Minciuna este adesea o parte a acestui proces, dar motivele din spatele ei si modul in care aceasta este gestionată de către păr ...

Stângacii și creativitatea, o legătură specială
09/11/2024 08:31

Într-o lume dominată de dreptaci, stangacii au fost adesea priviti ca fiind diferiti, uneori chiar „ciudati”, pentru că folosesc mana stangă in activitătile de zi cu zi. Cu toate acestea, ...

  Uleiul de canabis, alchimie modernă și terapii naturale
07/11/2024 13:46

Cunoscut in mod obisnuit sub denumirea de ulei de CBD (canabidiol), uleiul de canabis a devenit in ultimii ani un subiect de discutie tot mai amplu, traversand granitele dintre terapiile naturale si afacerile d ...

Compozitorul şi producătorul american Quincy Jones a murit la 91 de ani
04/11/2024 11:21

Compozitorul şi producătorul american Quincy Jones, care a avut o influenţă majoră asupra muzicii americane prin colaborarea sa cu artişti precum Count Basie şi Frank Sinatra şi care a remodelat muzica ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei