VEDICTUL unui fost judecător CSM: Obligativitatea de a purtă măști în spațiu liber, NELEGALĂ

images

Dimensiune font:

| 05-08-2020 10:02

 Fostul judecător și membru al CSM, Adrian Toni Neacșu, anunță că introducerea obligativității de a purta mască în spațiul liber e instituită nelegal. Acesta susține că însăși legea care face posibilă măsura este nelegală. Iată mai jos explicațiile avocatului .

 

 

De la începutul crizei medicale tot încerc să găsesc echilibrul între obligația mea de profesionist al dreptului de a prezenta lucrurile exact așa cum sunt din punct de vedere juridic și riscul de a încuraja atitudini de sfidare a pericolului real cu care nu sunt neapărat de acord (ca să nu spun că deloc). Tentația de a fi profesionist până la capăt, indiferent de context și consecințe, este de nestăvilit, spuneți-i slăbiciune și gata. Sub regimul stării de alertă sau urgență trăim, teoretic vorbind, cea mai gravă formă de limitare a unor drepturi individuale după starea de război. Tocmai de aceea cred că orice măsură a autorităților trebuie să fie supusă strict Constituției și legii, iar orice derapaj de la legalitatea cea mai strictă, indiferent cât de corect o fi din punctul de vedere al urgenței medicale, trebuie demascat, arătat cu degetul. Altfel spus, nici o urgență nu justifică încălcarea principiilor statului de drept și a valorii supreme a societății democratice, supremația Constituției.

 

Acestea fiind spuse, OBLIGATIVITATEA PORTULUI MĂȘTII ÎN SPAȚII DESCHISE, pe faleze, în piețe publice, târguri, zone de așteptare (stații de autobuz, peroane și altele asemenea), zonele în care se desfășoară serbări publice sau pelerinaje, exteriorul obiectivelor turistice precum și în orice alt spațiu deschis aglomerat ESTE INSTITUITĂ ÎN MOD NELEGAL.

HG-ul nr. 588 din 31 iulie 2020, care a făcut posibilă instituirea pe plan local a astfel de măsuri, este vădit nelegală, fiind contrară Legii nr. 55/2020.

Această lege stabilește, limitativ, măsurile ce pot fi luate în timpul stării de alertă. Fiind lege, deci act normativ superior, și având în vedere că orice drept individual nu poate fi limitat decât prin lege potrivit Constituției, Guvernul nu poate excede prevederilor ei, ci trebuie să se supună. Guvernul nu poate inventa alte măsuri pentru prevenirea răspândirii epidemiei decât cele la care are dreptul potrivit acestui act normativ. În ce privește obligația purtării măștii, Legea nr. 55/2020 (în art. 13) permite Guvernului (prin Ordin comun al MS și MI, iar niciodată prin hotărâri locale ale nu știu căror comitete) s-o instituie numai "în spațiile publice închise, spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun și la locul de muncă".

Pentru că orice hotărâre de Guvern nu se poate emite decât în executarea, în aplicarea, unei legi, executivul nu poate excede delegării de competențe care i s-a dat, în cazul de față de a institui sau nu obligația portului măștii "în spațiile publice închise, spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun și la locul de muncă".

HG nr. 588 din 31 iulie 2020 nu va rezista unui examen al legalității în contencios administrativ, fiind evident contrară prevederile art. 13 din Legea nr. 55/2020. De asemenea, vor fi ușor de anulat toate hotărârile luate pe plan local, pentru că principala obligație a unui act administrativ normativ este să corespundă legii, iar nu să reglementeze peste sau contrar ei.

Desigur, mă întreb dacă garantul constituționalității și legalității în Guvern, Ministerul Justiției, nu a observat ceea ce este evident sau doar s-a făcut că nu observă", scrie Toni Neascșu pe Facebok.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:53

Bancul Zilei

05:29

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt, telefon 0233.787.050, fax 0233.787.050, e-mail: timisesti @nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -Imobil teren in suprafata de 1.000 mp, avand carte funciara 52220 si numar cadastral 52220, situat in sat Plaiesu, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 2, judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 105/12.11.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Persoanele interesate pot achita contravaloarea documentatiei de atribuire de 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.12.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 16.12.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.12.2024, ora 11.00, la Caminul Cultural din sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de contencios administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233.219.493, fax 0233.210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 18.11.2024.
Cum ajută orotatul de magneziu sănătatea inimii?
22/11/2024 11:37

Cum ajută orotatul de magneziu sănătatea inimii? Magneziul joacă un rol important in sănătatea cardiovasculară, insă nu toate formele administrate printr-un tratament sunt la fel de eficiente pentru pe ...

Pacienții cu dizabilități, expuși unui risc major de sănătate din cauza deciziilor legislative
21/11/2024 15:01

O decizie recentă a Comisiei pentru Sănătate din Camera Deputatilor a generat ingrijorări majore in randul specialistilor si pacientilor, punand in pericol accesul persoanelor cu dizabilităti la servicii m ...

Ce este Turmericul şi ce beneficii are asupra sănătăţii
21/11/2024 13:32

Ce este Turmericul şi ce beneficii are asupra sănătăţii Curcuma longa, cunoscuta si ca turmeric, este o planta din familia ghimbirului, originara din sud-estul Asiei, fiind comercializata mai ales in Indi ...

Dezvăluiri absolut incredibile de la un mare spital din Iași: Medici acuzați că se drogau în timpul gărzilor
21/11/2024 11:09

  Este anchetă uriasă la Spitalul Sfantul Spiridon din Iasi. Doi medici sunt vizati de către procurorii DIICOT pentru consum de droguri. Acestia s-ar fi drogat chiar in timp ce erau ...

ZAHĂRUL - ucigaşul tăcut din alimentaţie
20/11/2024 12:24

ZAHĂRUL - ucigaşul tăcut din alimentaţie ,,Pentru o viata sanatoasa evitati excesul de sare, zahar si grasimi’’. Auzim probabil prea des acest indemn insa nimeni nu ne spune ce inseamna acest e ...

Consumul de nuci este asociat cu un risc mai scăzut de demență
19/11/2024 12:30

Consumul de nuci este asociat cu un risc mai scăzut de dementă Dementa se dovedeste a fi foarte greu de tratat cu medicamente, dar oamenii de stiintă incearcă să găsească „ingrediente secrete&rdqu ...

Astenia de toamna. Realitate sau mit?
19/11/2024 11:33

Astenia de toamna. Realitate sau mit? Trecerea la un nou sezon, in speta trecerea de la vara la toamna, este marcata de o schimbare a starii de spirit, provocata de ajustarea intregului organism la schimbari ...

Cum ajută ficatul la eliminarea toxinelor din corp
18/11/2024 13:02

Cum ajută ficatul la eliminarea toxinelor din corp   Ficatul este considerat, pe bună dreptate, un motor al detoxifierii organismului. El are un rol esential in sănătatea noastră, indeplinind peste ...

Usturoiul - Beneficii cunoscute şi mai puţin cunoscute ale consumului de usturoi
18/11/2024 11:17

Usturoiul - Beneficii cunoscute şi mai puţin cunoscute ale consumului de usturoi  Cunoscut in mod special datorita aromei inconfundabile si gustului pe care il confera preparatelor culinare, usturo ...

Peste 10.000 de candidaţi susţin duminică examenul de intrare în rezidenţiat
17/11/2024 08:01

Ministerul Sănătătii organizează duminică, 17 noiembrie, concursul national de intrare in rezidentiat 2024, sub formă de test-grilă cu 200 de intrebări. Conform datelor oficiale, sunt inscrisi 10.575 de ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei