Bolnavii nimănui! Șase ieșeni sunt „blocați” în spital pentru că nu are cine să-i îngrijească acasă
Dimensiune font:
Şase oameni salvaţi de medicii de la „Sf. Spiridon”, care nu pot pleca acasă: pacienţi abandonaţi, pe care nu are cine să îi îngrijească.
Este vorba despre persoane cu vârste între 50 şi 70 de ani, fără venituri şi fără casă, care nu se pot deplasa singure şi care ar avea nevoie să fie îngrijite. Reprezentanţii unităţii medicale spun că deşi au fost făcute adrese către autorităţi, nu sunt locuri disponibile pentru aceştia.
Unul dintre cazuri este al unei femei în vârstă de 57 de ani care a ajuns la spital după ce în noaptea de Revelion i-a ars casa. Băiatul său, cunoscut cu tulburări psihice, ar fi pornit incendiul. Femeia are şi un picior amputat şi nu se poate îngriji singură.
„Acum căutăm să îi facem buletin şi să fie primit undeva, el locuia pe străzi. Centrele medico-sociale din Iaşi ne spun că nu au locuri, noi ne ocupăm de urgenţe, nu putem ţine două luni un pacient pe care nu are cine să îl îngrijească. Ei nu mai pot rămâne într-un spital de urgenţe, avem nevoie de paturi”, a precizat prof. dr. Diana Cimpoeşu, medic-şef UPU-SMURD.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau