Dinamo București se salvează în prelungirile partidei cu Poli Iași
Dimensiune font:
Dinamo București a câștigat greu partida cu Poli Iași din etapa a patra din play-out-ul Superligii.
Dinamo București - Poli Iași 1-0
În tribunele stadionului Arcul de Triumf s-au aflat doar copiii, Dinamo fiind suspendată după incidentele de la partida de pe teren propriu cu UTA.
În minutul 20, Poli Iași a rămas în inferioritate numerică. Rachid Bouhenna a văzut direct cartonașul roșu după un fault din postura de ultim apărător. Dinamoviștii și-au intensificat acțiunile la poarta apărată de Silviu Lung Jr., însă fără succes.
Pavicic, Slemani și Costin au ratat ocazii bune de a deschide scorul, iar reușita lui Gnahore a fost anulată pentru offside.
Golul salvator a venit în cele din urmă în minutul trei al prelungirilor. Bani l-a învins pe Silviu Lung jr. cu un șut din interiorul careului.
Aceasta este prima victorie din play-out pentru Dinamo, care părăsește ultima poziție și urcă până pe locul 13, cu 19 puncte.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau