Edward Iordănescu - Sărbătoarea calificării naţionalei la EURO 2024 a unit românii în jurul steagului tricolor
Dimensiune font:
Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, Edward Iordănescu, a afirmat, vineri, într-un mesaj publicat pe site-ul oficial al FRF cu ocazia Zilei Naţionale a României, că sărbătoarea calificării primei reprezentative la EURO 2024 a unit iarăşi românii în jurul steagului tricolor.
"M-am născut şi am fost crescut într-o familie în care România nu e numai un cuvânt sau doar o ţară. Şi am avut onoarea să mă formez ca profesionist lângă tatăl meu care, prin munca lui în fotbal, ca jucător şi apoi ca antrenor, a reprezentat cu cinste România şi a adus bucurie atâtor generaţii de români. Cu atât mai mare responsabilitatea pentru mine, dar şi mândria, de a fi selecţionerul echipei noastre naţionale. Cu atât mai mare bucuria acum, după aproape doi ani de activitate alături de 'tricolorii' noştri minunaţi, când România a revenit acolo unde îi este locul, în marile competiţii. Sunt convins că unitatea pe care noi am construit-o la nivelul echipei naţionale va deveni un exemplu, iar sărbătoarea calificării la EURO 2024 a unit iarăşi românii în jurul steagului tricolor şi al spiritului românesc. Este esenţa fotbalului, până la urmă, dar şi cel mai mare câştig, care trece acum dincolo de stadion", a spus selecţionerul.
Iordănescu le-a mulţumit suporterilor primei reprezentative a României pentru susţinerea din campania de calificare.
"Sunt mândru că sunt român şi că ne vom bucura împreună de un Campionat European la care imnul nostru se va auzi din nou pe marile arene. Vă mulţumesc tuturor, români din ţară şi din toate colţurile lumii, pentru energia, afecţiunea şi încrederea voastră. Le-am simţit în fiecare zi, alături de 'tricolori', şi când ne-a fost mai bine, şi când ne-a fost mai greu, în tot acest parcurs de muncă şi de sacrificiu. Urmează o nouă provocare, dar uniţi am demonstrat că totul e posibil. La mulţi ani, români! La mulţi ani, România!", a adăugat Edward Iordănescu.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau