Cine este profesorul a cărui apariție în fustă a stârnit un adevărat scandal

Dimensiune font:

| 31-07-2024 11:09

Cătălin Botezatu se declară dezgustat de imaginea pe care a văzut-o cu Andrei Nae, cadrul didactic din cadrul Facultății de Limbi și Literaturi Străine a Universității București care a fost fotografiat defilând în îmbrăcăminte de damă.

Pe rețelele de socializare, Andrei Nae a primit o groază de înjurături, însă există și o bună parte a publicului care îi apără alegerea și modul în care alege să își expună convingerile. Cătălin Botezatu, însă, susține că indiferent ce orientare sexuală ar avea, felul în care bărbatul defilează în societate face rău chiar comunității LGBT+.

Creatorul de modă nu e de acord nici cu marile case de modă care au apelat la bărbați pentru a prezenta rochii de seară pe catwalk, fiind de părere că oricât de respectabile ar fi anumite branduri, acest gen de promovare reprezintă o pană totală de idei.

„Întotdeauna am considerat că persoanele publice sau persoanele care reprezintă puterea exemplului pentru societate, pentru oamenii care sunt în formare trebuie să tindă către perfecțiune. În cazul de față, eu zic că un profesor universitar, indiferent dacă este vorba despre o orientare sexuală sau nu, cred că abordarea vestimentară pe care o are lasă, totuși, de dorit. E o abordare extremă, ostentativă, virulentă, aș putea spune. Își dorește să atragă în mod express atenția. Nu este demnă de un cadru didactic, de un exemplu, așa cum spuneam mai devreme.


Indiferent ce face un om în intimitatea lui, astfel de expuneri publice, repet, ostentative, nu sunt normale. Nu poți să te prezinți în fața unor elevi, studenți, astfel îmbrăcat. Nu poți să ieși pe stradă astfel îmbrăcat. Tocmai de aceea, și o repet, orice individ/ individă poate să facă ce dorește în intimitatea sa, în dormitor sau în locuri mai puțin publice, dar în momentul în care ai depășit intimitatea trebuie să devină ceea ce sunt cu adevărat, așa cum Dumnezeu i-a lăsat. Toate aceste atacuri vizuale pentru societate, toate aceste look-uri stranii pentru marea parte a societății nu vor face decât să atragă un val de comentarii negative, ceea ce face ca și comunitatea gay din România, și nu numai, să fie privită altfel, tocmai din cauza unor astfel de exemple. Homosexualii, care până la urmă sunt niște oameni normali și ei, ajung să fie catalogați greșit pentru că niște persoane de genul acesta deranjează fonic, sonor, vizual societatea cu astfel de apariții.

Este o abordare incorectă. E adevărat că la polul celălalt, căci vorbim iarăși de un pol, moda face și ea în așa fel încât să încurajeze vestimentația în acest sens. Să nu uităm că Chanel, Dior și multe alte case de modă au promovat rochii de seară și diverse produse vestimentare, destinate femeilor, purtate pe manechini bărbați. Așa ceva nu se poate! Eu zic că acele case de modă, indiferent că e vorba de case de modă foarte mari, celebre, cred că rămân în pană de idei atunci când nu mai au ce să facă și promovează aceste produse altfel decât ar fi firesc. Nu aplaud această apariție, din contră, i-aș sugera domnului profesor să revină la catedră și în fața elevilor cu demnitate, cu moralitate, iar intimitatea să și-o consume așa cum își dorește”, a declarat Cătălin Botezatu, în exclusivitate pentru spynews.ro.

Andrei Nae este profesor la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine iar apariția lui a detonat o bombă latentă în România. După ce a apărut în haide de femeie, cadrul didactic a fost pus la zid, însă studenții i-au sărit în apărare și au vorbit foarte frumos despre acesta, caracterizându-l ca fiind un adevărat profesionist, deschis la minte și foarte deștept. 

Urmareste-ne si pe canalul nostru de WhatsApp

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

FIVE Administration S.P.R.L., in calitate de Administrator judiciar al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. -in reorganizare cu sediul in Barlad, str. Tecuciului nr. 7, judetul Vaslui, inregistrata la Oficiul Registrului Comertului sub nr. J37/231/1991, avand CUI: RO2808054, organizeaza in perioada 27.03.2025 -30.04.2025 inclusiv, orele 09:00 -19:00, licitatii publice cu strigare in vederea valorificarii urmatoarelor active mobiliare aflate in patrimoniul debitoarei, dupa cum urmeaza: 1. Utilaje agricole conform lista nr. 1 (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza: -Licitatia nr. 1 in perioada 27.03 -01.04.2025, termen-limita inscriere: 26.03.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in perioada 08.04 -11.04.2025, termen-limita inscriere: 07.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 3 in perioada 17.04 -22.04.2025, termen-limita inscriere: 15.04.2025, ora 16:00. 2. Utilaje agricole conform lista nr. 2 (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza: -Licitatia nr. 1 in data de 02.04.2025, termen-limita inscriere: 01.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in data de 14.04.2025, termen-limita inscriere: 11.04.2025, ora 16:00; -Licitatia nr. 3 in data de 23.04.2025, termen-limita inscriere: 22.04.2025, ora 12:00. Doar pentru Pachet Bunuri Mobile Nr. 4 -Licitatia nr. 4 in data de 30.04.2025, termen-limita inscriere: 29.04.2025, ora 12:00. Licitatiile nr. 2, nr. 3, respectiv 4 se vor organiza doar pentru bunurile care nu s-au vandut la licitatiile anterioare. Bunurile supuse valorificarii, datele si orele fiecarei licitatii, precum si pretul de pornire la fiecare licitatie se regasesc in listele de bunuri pentru fiecare Pachet si pot fi solicitate Administrator ului judiciar, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Preturile de pornire ale licitatiei nu includ TVA, acesta se va adauga dupa caz conform prevederilor legale. Persoanele interesate au obligatia de vizionare a activelor, cu instiintarea prealabila a Administrator ului judiciar si numai dupa achizitionarea caietului de sarcini. Licitatiile se vor desfasura in perioada mentionata exclusiv online, prin intermediul platformei: www.licitatii -unpir.ro, aceasta presupunand crearea unui cont de participant si validarea acestuia de catre administratorul platformei. Toate detaliile referitoare la modalitatea de participare prin intermediul platformei online mentionate anterior se regasesc in cuprinsul Caietului de sarcini. Orice persoana interesata va avea obligatia achizitionarii caietului de sarcini cuprinzand descrierea bunurilor si a semnarii unui Angajament de confiden tialitate privind procedura de valorificare a activelor cuprinse in caietul de sarcini. Pretul Caietului de sarcini este 119 Lei (TVA inclus) si poate fi solicitat prin e-mail, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Termenele-limita pentru transmiterea documentatiei de participare la licitatie sunt mentionate mai sus pentru fiecare set de licitatii, aceasta urmand a fi depusa exclusiv prin mijloace electronice, la adresa de e-mail: vanzari@five -advisory.ro. Documentele transmise prin orice alte mijloace electronice (whatsapp /mms etc.) nu vor fi luate in considerare. Vizionarea activelor se va face numai in baza unei programari prealabile, la societatea Agrocomplex Barlad S.A, pe adresa de e-mail: office@agro-complex.ro sau la numarul de telefon: 0744.950.751 -Petru Maximiuc, numai dupa achizitionarea Caietului de sarcini. Informatii privind achizitionarea Caietelor de sarcini pot fi obtinute pe e-mail: vanzari@five -advisory.ro.
1.Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, email: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2.Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: o parcela de 3.226mp, nr.cadastral- 51842, CF-51842, situata in intravilanul comunei Tasca, sat Tasca, F.N., apartine domeniului privat al Comunei Tasca, conform H.C.L.Tasca nr.21/27.02.2025 si O.U.G.nr. 57/03.07.2019. 3.Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2.Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism, din cadrul Comunei Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt.Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar, la Casieria Comunei Tasca. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.04.2025, ora 12.00. 4.Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 29.04.2025, ora 09.00. 4.2.Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 4.3.Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un exemplar original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5.Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 29.04.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 6.Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr.8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7.Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 17.03.2025.
FIVE Administration S.P.R.L., in calitate de Administrator judiciar al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. -in reorganizare cu sediul in Barlad, str. Tecuciului nr. 7, Judetul Vaslui, inregistrata la Oficiul Registrului Comertului sub nr. J37/231/1991, avand CUI: RO2808054, organizeaza 4 licitatii publice cu strigare, in vederea valorificarii urmatoarelor active aflate in patrimoniul debitoarei, astfel: in datele de 27.03.2025, 03.04.2025, 10.04.2025 si 17.04.2025, de la orele: Ora 12:00: Cladire 2 Camere -Volanschi- Pret pornire: 1.595,94 Lei; Ora 13:00: Proprietate imobiliara „Ferma Coroiesti” si bunuri mobile ce o deservesc, valorificate „in bloc”- Pret pornire: 77.090,64 Lei; Ora 14:00: Proprietate imobiliara- „Ferma Docaneasa” si bunuri mobile ce o deservesc, valorificate „in bloc”- Pret pornire: 117.805,79 Lei. Orele anuntate pentru fiecare Activ se respecta pentru fiecare zi in care se vor organiza licitatii. Preturile de pornire ale licitatiei nu includ TVA, acesta se va adauga dupa caz conform prevederilor legale. Activele pot fi vizionate prin programare prealabila dupa achizitionarea caietului de sarcini. Orice persoana interesata va avea obligatia achizitionarii caietului de sarcini cuprinzand descrierea bunurilor, la pretul de 3.570 Lei (TVA inclus) pentru fiecare Activ in parte, mai putin pentru Activul-„Cladire 2 Camere -Volanschi” pentru care Caietul de sarcini are pretul de 595 (TVA inclus) si ulterior, semnarii unui Angajament de confiden tialitate privind procedura de valorificare a activelor cuprinse in caietul de sarcini. Caietul de sarcini poate fi solicitat prin e-mail, la adresa: vanzari@five- advisory.ro. Licitatia va avea loc la sediul Five Administration S.P.R.L. din Bucuresti, Str. Romulus nr. 23, sector 2 sau prin corespondenta / videoconferinta, dupa cum va decide Administratorul judiciar de la caz la caz. Documentatia de participare la licitatie va fi depusa exclusiv prin mijloace electronice, la adresa de e-mail: vanzari@five- advisory.ro, pana cel tarziu cu o zi inainte de data fiecarei licitatii, ora 16:00. Documentele transmise prin orice alte mijloace electronice nu vor fi luate in considerare. Informatii suplimentare privind activele si pentru vizionarea activelor pot fi obtinute la nr. 0744.950.751 sau e-mail: office@agro- complex.ro.
1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Cotusca, cu sediul in sat Cotusca, comuna Cotusca, Str. Principala nr. 116, judetul Botosani, telefon 0231.561.946, fax 0231.561.936, e-mail: primariacotusca@yahoo.com, cod fiscal 3372157. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -Teren in suprafata totala de 922 mp, compus din teren in suprafata de 364 mp si teren in suprafata de 558 mp, situat in intravilanul satului Cotusca, comuna Cotusca, Str. Principala nr. 73, avand CF 62465, Parcela Cadastrala 918, apartinand domeniului public al Comunei Cotusca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Cotusca nr. 24/08.04.2022 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitarea scrisa, de la sediul Comunei Cotusca. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Cotusca, comuna Cotusca, sat Cotusca, Str. Principala nr. 116, judetul Botosani. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 100 Lei/exemplar, ce se achita in contul concedentului: RO60TREZ1195 006XXX000330, deschis la Trezoreria Saveni, cod fiscal al concedentului 3372157. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 01.04.2025, ora 15.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 09.04.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura Comunei Cotusca, comuna Cotusca, sat Cotusca, Str. Principala nr. 116, judetul Botosani. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar in original si 1 exemplar in copie. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 09.04.2025, ora 12.00, la sediul Comunei Cotusca, sat Cotusca, comuna Cotusca, Str. Principala nr. 116, judetul Botosani. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Botosani, municipiul Botosani, Str. Maxim Gorki nr. 8, judetul Botosani, telefon 0231.511.739, fax 0231.531.832, e-mail: tr-botosani-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 18.03.2025.
Bărbat cu handicap, închis într-o cușcă de către propria mamă
18/03/2025 13:45

O femeie din oraşul Borşa şi-a inchis fiul cu handicap intr-un spaţiu metalic improvizat, confecţionat artizanal, lipsindu-l de libertate, a informat, marţi, purtătorul de cuvant al Inspectoratului de Po ...

Unul din zece deținuți străini aflați în închisorilor din Sicilia este român
18/03/2025 13:22

Aldo Di Giacomo, secretarul general al unuia dintre cele mai mari sindicate ale politistilor din Italia, a declarat că inchisorile din Sicilia sunt „cele mai rele din Europa” si „aproape la f ...

Contabila Teatrului Bulandra, acuzată că a furat aproape 800.000 de euro din casieri. A fost trimisă în judecată
18/03/2025 13:19

Contabila-sefă a Teatrului Bulandra a fost trimisă in judecată de procurori pentru săvarsirea infractiunii de delapidare cu consecinte deosebit de grave, după ce si-a insusit peste 3,9 milioane lei (aproap ...

Percheziții la traficanții de muncitori asiatici. Mascații au răscolit trei județe
18/03/2025 12:16

Procurori ai DIICOT si ofiteri de politie judiciară au efectuat marti 9 perchezitii domiciliare pe raza judetelor Valcea, Sibiu si Gorj, in cadrul unei actiuni de destructurare a unei grupări formată din rom ...

Școlarizare gratuită la Universitatea Harvard. Află cine vor fi norocoșii studenți
18/03/2025 12:04

Universitatea Harvard a anuntat că va oferi scolarizare gratuită pentru studentii de licentă proveniti din familiile americane cu venituri anuale de sub 200.000 de dolari si că va acoperi, de asemenea, asig ...

Vedeta din filmul „Rosetta
17/03/2025 16:37

Actrita belgiană Emilie Dequenne, care a devenit cunoscută la varsta de 18 ani cu rolul principal din filmul ‘Rosetta’, care i-a adus premiul de interpretare feminină la Festivalul de la Cannes i ...

Oameni arși de vii într-un club din Macedonia. „Focul a izbucnit, toată lumea a început să strige: Ieşiţi, ieşiţi! . Sora mea a murit, eu am scăpat!
17/03/2025 08:26

Tragedie in Macedonia de Nord, similară celei de la Colectiv, din Bucuresti, de acum aproape 10 ani. Cel putin 59 de oameni, toti tineri, au murit si peste 150 au fost răniti in urma unui incendiu izbucn ...

Incendiu în Macedonia, varianta „Colectiv
16/03/2025 17:52

Cel puţin 59 de persoane au fost ucise şi peste 155 au fost rănite intr-un incendiu produs intr-un club de noapte din Macedonia de Nord, potrivit unui bilanţ actualizat anunţat de autorităţi, relatează ...

Ce este Chicungunya sau floarea morților. Misterul din jurul apariției ei stârnește teamă
15/03/2025 15:09

Pe drumurile inguste si prăfuite din zonele rurale ale Columbiei, se poate observa adesea o floare misterioasă, cu petale violete delicate, care contrastează puternic cu mediul din jur. Localnicii ii spun &b ...

Ce s-a ales de femeia care a făcut sex cu președintele SUA la locul de muncă. Cu ce se ocupă acum: „Cred că au existat, cumva, și victime colaterale”
15/03/2025 11:29

Unul dintre cele mai controversate amantlacuri s-a produs intre o afaceristă renumită si un fost presedinte american. Au trecut mai bine de 25 de ani de cand Monica Lewinski a fost in mijlocul unui scandal c ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei