Profesor din Germania, judecat pentru că ar fi ucis și mâncat un bărbat cunoscut pe un site de întâlniri
Dimensiune font:
Un profesor de 41 de ani, care este acuzat că a ucis un bărbat cu intenția de a-l mânca, a fost prezentat judecătorilor marți, 10 august, în capitala Germaniei, la primul termen al procesului.
Procurorii susțin că inculpatul și-a întâlnit victima, Stefan Trogisch (foto stg.), un mecanic german în vârstă de 43 de ani, pe un site de întâlniri pentru bărbați, cu câteva ore înainte de crima din septembrie anul trecut, informează dpa. Conform magistraților, nu există nicio indicație că victima ar fi fost de acord să fie ucisă.
Inculpatul, identificat doar ca Stefan R. din motive de confidențialitate, ar fi tăiat corpul bărbatului în apartamentul său din Berlin și apoi a împrăștiat părți din acesta în diferite cartiere ale orașului.
Procurorii nu au putut spune cu certitudine dacă a avut loc un act de canibalism, dar părți din corpul victimei nu au fost niciodată găsite, scrie Der Spiegel.
Poliția a petrecut săptămâni întregi căutând mecanicul dispărut înainte ca unele oase să fie găsite într-o pădure din nordul Berlinului.
Procesul de la instanța din Berlin, care va dura probabil până la jumătatea lunii octombrie, nu este primul de acest gen din Germania.
În 2006, un tribunal german l-a condamnat pe Armin Meiwes pentru uciderea și mâncarea unui om pe care l-a cunoscut online. Meiwes execută în prezent o condamnare pe viață.
Un ofițer de poliție german a fost condamnat în 2015 pentru uciderea unui bărbat pe care l-a întâlnit într-un forum pe internet dedicat canibalismului. Procurorii au declarat că victima avea fantezii că va fi mâncată, dar nu există nicio dovadă că suspectul l-ar fi consumat pe bărbat., informează APNews.
Sursa - www.ziarulromanesc.de
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau