Spargere în apartamentul lui Robert de Niro
Dimensiune font:
Poliţia oraşului New York a arestat o femeie care a pătruns prin efracţie luni dimineaţă în apartamentul lui Robert De Niro din cartierul Upper East Side şi a încercat să fure cadouri de sub bradul de Crăciun, potrivit poliţiei şi relatărilor din presă, informează Reuters.
Ofiţerii de poliţie au văzut cum femeia a pătruns în subsolul clădirii de pe strada East 65th aproximativ la ora locală 2:45 şi au găsit urme de intrare forţată, potrivit lui Arthur Tsui, purtător de cuvânt al Departamentului de Poliţie din New York.
Femeia în vârstă de 30 de ani era cunoscută de poliţie în urma unei serii de arestări precedente pentru jaf, iar ofiţerii au surprins-o în flagrant în apartament în timp ce încerca să fure mai multe obiecte, a spus Tsui.
ABC News a relatat că femeia introducea într-o pungă cadouri luate de sub un brad de Crăciun şi că De Niro, în vârstă de 79 de ani, care era acasă în momentul respectiv, a coborât când a auzit zgomote.
Femeia se află în custodia poliţiei unde aşteaptă ca acuzaţiile împotriva ei să fie formulate, a spus Tsui. Un purtător de cuvânt al procuraturii din Manhattan a spus că femeia va fi probabil înfăţişată instanţei în a doua parte a zilei de luni sau marţi dimineaţă şi că nu este clar dacă este reprezentată de un avocat.
Stan Rosenfield, un purtător de cuvânt al lui De Niro, a spus că singurul comentariu pe care actorul îl face în legătură cu incidentul este că jaful a avut loc la o locuinţă închiriată temporar de actorul recompensat cu Oscar şi cunoscut pentru rolurile din ''Raging Bull'' şi ''Taxi Driver'.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau