Mișcarea cu reclamele pe care o vrea Netflix, lovitură în România. Ne poate aduce grave prejudicii
Dimensiune font:
Vlad Mircea Pufu, senator PNL, a spus că va supune dezbaterii în comisia pentru cultură și media a Senatului, în prima ședință din luna septembrie, acest subiect.
„Anunțul că Netflix intenționează să difuzeze reclame în interiorul platformei nu sună bine pentru industria media românească. Deși încă de la înființare s-a declarat platformă de streaming care să funcționeze doar pe bază de abonament, problemele financiare determină compania să aleagă și difuzarea de publicitate. Voi supune dezbaterii în comisia pentru cultură și media a Senatului, în prima ședință din luna septembrie, acest subiect. Pot sau nu platformele de streaming să difuzeze reclame și în România? E o chestiune cât se poate de serioasă. Consider că publicitatea pe platformele de streaming cu abonament poate aduce grave prejudicii industriei media, care acoperă un buget în jur de 600 de milioane de euro anual și în care lucrează zeci de mii de oameni, plătitori de taxe și impozite la bugetul de stat al României. La fel și entitățile media plătitoare de impozite și taxe. În condițiile în care astfel de platforme sunt declarate deja pe bază de abonament, iar veniturile sunt încasate direct în țara lor de origine, în vreme ce în România au 2-3 reprezentanți, piața media ar fi total destabilizată, încasările la buget afectate, dar și multe locuri de muncă pierdute. Dezbaterea din comisie trebuie să lămurească în ce condiții platformele de streaming cu abonament pot să intre ca jucători și pe sectorul media românesc, difuzând publicitate locală”, a scris Vlad Mircea Pufu pe Facebook.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari știri, direct pe telefon!
Ești mereu pe fugă? Noi îți trimitem zilnic cele mai importante 3 știri din Iași, Moldova și țară – scurt, clar, fără spam.
Plus: alerte locale de urgență, noutăți exclusive și acces rapid la anunțuri importante.
► Intră pe canalul nostru oficial:
⇒ Încearcă 3 zile. Dacă nu-ți place, poți ieși oricând.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau