Călătorii gratuite cu trenul prin Europa pentru tinerii de 18 ani

DiscoverEU-banner-image_1

Dimensiune font:

| 12-10-2022 11:30

Comisia Europeană a lansat marți runda de înscrieri de toamnă pentru DiscoverEU. 35.000 de tineri vor primi un permis de călătorie de cale ferată cu care vor putea explora Europa.

35.000 de tineri din statele membre UE și cele participante la Erasmus+ vor câștiga în urma unei trageri la sorți un permis prin care vor putea călători gratuit cu trenul prin Europa. Înscrierile sunt deschise până în 25 octombrie, la ora 12.

Ce trebuie să faci pentru a obține permisul de călătorie
Startul înscrierilor în runda de toamnă a fost dat marți, 11 octombrie. DiscoverEU a fost lansat în iunie 2018, iar inițiativa a fost integrată în noul program Erasmus+ 2021-2027, ceea ce înseamnă că pot participa tineri inclusiv din Islanda, Liechtenstein, Macedonia de Nord, Norvegia, Serbia și Turcia.

Pentru a putea câștiga un permis de călătorie, tinerii sunt invitați să se înscrie pe Portalul european pentru tineret, să răspundă la un chestionar alcătuit din 5 întrebări și la o întrebare suplimentară.

Câștigătorii, care trebuie să se fi născut în perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2004, vor putea călători în Europa timp de până la 30 de zile, între 1 martie 2023 și 29 februarie 2024.

Pentru a fi eligibil, trebuie:

să te fi născut între 1 ianuarie 2004 (inclusiv) și 31 decembrie 2004 (inclusiv)
să completezi corect formularul de înscriere online, indicând numărul cărții de identitate, al pașaportului sau al permisului legal de ședere
să fii cetățean sau rezident legal pe termen lung* într-una din următoarele țări:
- unul din statele membre ale Uniunii Europene, inclusiv țările și teritoriile de peste mări (TTPM) sau
- una din țările terțe asociate la programul Erasmus+: Islanda, Liechtenstein, Macedonia de Nord, Norvegia, Serbia și Turcia.


* Pentru mai multe informații, a se vedea secțiunea 2. „Solicitanți eligibili”.

Apoi va trebui să răspunzi la un quiz (cu excepția cazului în care te-ai înscris ca membru al unui grup).

Dacă ești selectat, poți călători pe o perioadă de cel puțin 1 zi și cel mult 30 de zile, între 1 martie 2023 și 29 februarie 2024.

Dacă suferi de un handicap sau de probleme de sănătate care îți îngreunează călătoria, vei primi asistență și sprijin. Consultă rubrica Întrebări și răspunsuri (C.13) pentru a afla mai multe.

Nu ai vârsta necesară pentru a te înscrie la această rundă? Nu-ți face griji! Se organizează și alte runde, în primăvara și în toamna fiecărui an, potrivit europa.eu

Ce este DiscoverEU?
DiscoverEU este o acțiune a programului Erasmus+ care îți dă posibilitatea de a descoperi Europa prin intermediul unor experiențe de învățare. Călătorind în special cu trenul (există și excepții pentru a permite participarea tinerilor care locuiesc pe insule sau în zone îndepărtate), vei putea admira varietatea nesfârșită a peisajelor și orașelor europene. Ai la dispoziție două runde de înscrieri în fiecare an. Solicitanții selectați vor primi un permis de călătorie.

Ai 18 ani și ești rezident în Uniunea Europeană sau într-o țară terță asociată la programul Erasmus+ (Islanda, Liechtenstein, Macedonia de Nord, Norvegia, Serbia și Turcia)? DiscoverEU își oferă șansa de a participa la o experiență de călătorie care îți va permite să descoperi diversitatea Europei, să afli mai multe despre patrimoniul cultural și istoria acesteia și să intri în contact cu oameni de pe tot continentul. În plus, DiscoverEU îți permite să îți dezvolți competențe utile pentru viitor, cum ar fi independența, încrederea și deschiderea către alte culturi.

NOU! Începând din 2022, participanții selectați vor primi un card DiscoverEU cu reduceri pentru vizite culturale, activități de învățare și sportive, transport local, cazare, alimente etc. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:53

Bancul Zilei

05:29

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt, telefon 0233.787.050, fax 0233.787.050, e-mail: timisesti @nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -Imobil teren in suprafata de 1.000 mp, avand carte funciara 52220 si numar cadastral 52220, situat in sat Plaiesu, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 2, judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 105/12.11.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Persoanele interesate pot achita contravaloarea documentatiei de atribuire de 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.12.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 16.12.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.12.2024, ora 11.00, la Caminul Cultural din sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de contencios administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233.219.493, fax 0233.210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 18.11.2024.
Cum se aplică „metoda scandinavă” pentru a dormi mai bine dacă împarți patul cu cineva. Explicațiile unui expert în somn fac înconjurul planetei.
09/11/2024 12:44

 Un sondaj realizat pe 2.000 de americani care locuiesc cu un partener a arătat că 36% apreciază atunci cand ei sau partenerul lor nu sunt acasă, deoarece nu trebuie să impartă patul. Wilson si alti ...

„Calea lui Moise”, locul spectaculos de pe Pământ unde marea se desparte în două
29/10/2024 16:36

„Calea lui Moise”, locul spectaculos de pe Pămant unde marea se desparte in două Brazilia găzduieste cateva fenomene naturale ciudate, dar unul dintre cele mai spectaculoase este „Calea ...

Festivități de amploare la Amsterdam, la cea de- 750-a anivesare a orașului
28/10/2024 11:59

Amsterdam a dat startul duminică unui an de festivităţi şi evenimente care marchează cea de-a 750-a aniversare a oraşului printr-o slujbă religioasă urmată de o petrecere zgomotoasă. În bazilica ...

Brașovul, inclus pe lista celor mai bune 25 de louri de vizitat din lume
25/10/2024 12:24

În lista anuală cu cele mai bune 25 de locuri din lume de vizitat in 2025 realizată de National Geographic este inclus si Brasovul, orasul medieval pe care publicatia il descrie ca fiind „poarta d ...

Radar pentru conflictele dintre oameni și urși
18/10/2024 14:15

Radarul Conflictelor Om-Urs, un prototip inovator de geamăn digital (Digital Twin), proiectat cu scopul monitorizării şi predicţiei conflictelor intre oameni şi urşi bruni in timp real, va fi prezentat pe ...

Castelul Mikes  din Covasna va găzdui Parada Cârnaților
13/10/2024 16:32

Castelul Mikes din localitatea Zăbala va găzdui, in prima parte a lunii noiembrie, cea de-a XIX-a ediţie a Paradei Carnaţilor. Conform tradiţiei, in cadrul acestui eveniment va fi organizat un concurs de ...

Care sunt orașele cu cei mai fericiți români
13/10/2024 14:45

Topul celor mai fericite orase din lume include două orase din Romania, care se clasează in topurile internationale ale bunăstării si fericirii urbane. Care sunt acestea si ce loc ocupă in clasamentul mond ...

Unde se află Tunelul celor 365 de stinți, unul dintre cele mai interesante calendare bisericești din Europa
13/10/2024 14:00

Două idei transpuse fericit in practică au făcut ca in staţiunea Straja, din Valea Jiului, să fie realizat unul dintre cele mai interesante calendare bisericeşti din Europa, pe un tunel in lungime de 54 d ...

Top 20 orașe care oferă cea mai bună mâncare
13/10/2024 12:30

Napoli din Italia, Johannesburg din Africa de Sud si Lima din Peru ocupă primele 3 locuri intr-un top al oraselor cu cea mai bună mancare din lume realizat de revista Time Out, relatează CNN. „Manca ...

În zbor alături de noblețea înălțimilor. Secretul vânătorii cu șoimi
13/10/2024 12:27

  În adancurile istoriei, undeva in stepele Asiei Centrale si in regiunile muntoase ale Mongoliei, a inceput o relatie sacră intre om si soim. Un parteneriat ce depăseste granitele timpului si spa ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei