Ninsoare abundentă pe Valea Prahovei
Dimensiune font:
Toamna se încheie peste două săptămâni, dar iarna a venit mai devreme la munte, în acest an. Iubitorii sporturilor de iarnă și ai săniușului se pot bucura de zăpadă din noiembrie. Deja ninge în zonele montane din țară, iar zăpada măsoară 15 centimetri. Meteorologii au explicat că și zilele următoare stratul de zăpadă s-ar putea menține.
Deja pe Valea Parahovei ninge de câteva ore, iar zăpada este din abundență. La Fundata, localitatea situată la cea mai mare altitudine din România, stratul de zăpadă depășește deja 15 centimetri. În acest timp, pe Transfăgărășan oamenii au intervenit pentru a îndepărta de pe șosea prima ninsoare din acest an.
Meteorologii au anunțat deja cum va fi vremea în țară și cum vor evolua temperaturile în perioada următoare. Valorile termice sunt în scădere.
„Ne așteptăm la o scădere a valorilor termice. Scădere nu foarte diferită față de ieri, cu cel mult 2-3 grade. Ieri am înregistrat 10-14 grade pe partea de Vest, astăzi ne așteptăm la 7-8 grade acolo. Vreme în general închisă, ne așteptăm să și ploua, în zone de munte ne așteptăm la ploi. Cerul va fi variabil, mai mult noros, condițiile pentru ploi slabe sunt reduse. Mâine temperaturile vor fi mai coborâte decât mediile mulți anuale. În jumătatea de Nord ne așteptăm la ploi locale iar în zonele de munte ne așteptăm la ninsori în prima parte a zilei. Încă din cursul nopții își vor face simțită prezența. Vor fi depuneri de zăpadă chiar din noaptea asta, însă nu va fi un strat consistent”, au declarat meteorologii la Realitatea PLUS.
Vremea se schimbă pe întreg teritoriul țării. Dacă până acum luna noiembrie a fost blândă cu noi din punct de vedere termic, meteorologii au anunțat că vremea se va înrăutăți în această săptămână. Aceste temperaturi scăzute sunt provocate de un val de aer rece care a ajuns în România.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau