Preşedintele AEP, Toni Greblă, a declarat marţi, despre alegerile prezidenţiale, că au fost organizate 18.968 de secţii de votare, la nivel naţional şi 950 de secţii in străinătate. El a precizat că aproape 19 milioane de buletine de v ...
Dorian OBREJA Editorialul de astăzi e o reactie. La multele, prea multele „umflări in pene” ale unor marginali de pe scena politică romanească, dar si la „gonflarea” lor de către presă (in disperată căutare de audi ...
Noul jupan al liberalilor din Botosani, afaceristul Valeriu Eftimie, ales pe 9 iunie 2024 presedinte al Consiliului Judetean Botosani, si-a umflat muschii si a impus ca prefect al judetului un personaj care s-a remarcat in perioada epidemiei de COVID pr ...
Principalul punct de pe ordinea de zi a sedintei din luna august a Colegiului Prefectural l-a reprezentat activitatea de prevenire a coruptiei in institutiile publice din teritoriu. Sub gnericul ,,Integritatea in functia publică”, reprezentantii ...
* incepand de joi, 1 august, activitatea Institutiei Prefectului Judetului Iasi va continua intr-un spatiu situat pe Bulevardul Chimiei nr. 1A * prefectul si suita sa vor reveni in Casa Pătrată peste 15 luni Din pricina lucrărilor de eficientizare e ...
Florentina Stănculescu, prefectul judeţului Giurgiu, se află in stare de incompatibilitate din noiembrie 2022, a informat miercuri Agenţia Naţională de Integritate (ANI). "Stănculescu Florentina, prefect - Instituţia Prefectului Judeţul G ...
* pe durata lucrărilior de renovare si reabilitare energetică a „Casei Pătrate”, Institutia Prefectului isi va desfăsura activitatea intr-un spatiu pus la dispozitie de Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi, situ ...
Activitatea angajaţilor din Prefectura Iaşi va fi relocată temporară din această lună, intr-un imobil care aparţine Universităţii Tehnice ”Gheorghe Asachi”, clădirea in care funcţionează Instituţia Prefectului urmand să intre i ...
Deputatul PSD de Bacău Claudiu Ilişanu a informat Biroul permanent al Camerei Deputaţilor că şi-a dat demisia din Parlament incepand cu 10 aprilie. El va fi inlocuit de Vasile Budacă. Ilişanu a fost numit prefect al municipiului Bacău, printr- ...
Deputatul Cornel Folescu, trecut in februarie la AUR, a anuntat conducerea Camerei Deputatilor că va activa in grupul PNL. Un alt deputat părăseste Parlamentul după ce a fost numit prefect, fiind inlocuit de un lider local cu o decizie de condamnare ...
Felix Guzgă a fost instalat oficial, vineri, in functia de prefect al judetului Iasi, in cadrul unei ceremonii care s-a desfăsurat in Sala Galbenă a Prefecturii, la care au fost prezenti, alături de angajatii din cadrul Institutiei Prefectului &ndas ...
Fost jurnalist, acesta a ocupat, in trecut, functia de purtător de cuvant al Prefecturii Iasi, iar in ultima perioadă a fost sef al Cancelariei Prefectului de Iasi. După depunerea jurămantului, noul prefect a declarat că prioritatea o reprezint ...
Eliberarea lui din functie a fost decisă printr-o hotărare adoptată in sedinta de ieri a guvernului. În aceeasi sedintă, o altă hotărare il numeste in loc pe seful Cancelariei prefectului. Schimbul de locuri va dura cel putin pană dup ...
* „Atat timp cat a ocupat această funcţie, Bogdan Cojocaru şi-a mutat biroul politic de la PSD Iaşi la Instituţia Prefectului, ocupandu-şi tot timpul cu manevre politice şi şantaj asupra primarilor PNL Iaşi”, spun cei de la PN ...
Un funcţionar de la Prefectura Neamţ şi alte două persoane sunt cercetaţi intr-un dosar de luare de mită pentru drepturi de proprietate, informează, joi, Serviciul Judeţean Anticorupţie Neamţ. ‘În perioada octombrie 2023 – i ...
Procurorii din cadrul Parchetului Neamţ, impreună cu poliţiştii de la Serviciul Judeţean Anticorupţie, efectuează cercetări in cadrul unui dosar penal care vizează obţinerea ilegală a unor terenuri. In acest caz, in seara zilei de 12 martie ...
Cei care au participat la evenimentele dedicate Zilei Libertătii Secuilor, desfăsurate la Monumentul Secuilor Martiri din Targu Mures, au semnat duminică o petitie adresată autoritătilor statului. In petitie se solicită Guvernului si Parlamentului ...
* „Iasul, aflat la granita Romaniei cu Republica Moldova si Ucraina, are nevoie de lideri preocupati de administratie si nu de gestionarea situatiei juridice... Costel Alexe este incompatibil cu functia administrativă pe care o ocupă. Aveti po ...
Caz socant la Bacău, unde fostul prefect ALDE Maricica Cosa ii cere in instantă 500 de mii de euro lui Constantin Scripăt, actual vicepresedinte al Consiliului Judetean Bacău, după o „trădare politică“, care s-a lăsat cu dosar penal. Trăda ...
In noaptea de 7 spre 8 februarie 1949, grupul de partizani condus de colonelul Ion Ută a fost distrus de Securitate, in luptă murind Ion Ută, Pantelimon Erimescu, Ilie Cristescu - zis Voica - si Meilă Careba, alti cativa partizani fiind răniti sau ...
„Iasul are un statut de capitală regională sustinut de foarte multe atuuri, iar o calitate de necontestat este reprezentată de modul in care s-a dezvoltat mass-media locală si regională. Încă din primii ani de după Revolutia di ...
Toate grădinitele si cresele din judetul Bacău, dar si firmele de catering care furnizează alimente pentru acestea vor fi verificate, pentru că vineri, 12 ianuarie 2024, mai multi prescolari au ajuns la medic cu toxiinfectie alimentară. Este vorba ...
Din păcate, nu e un trucaj ieftin, ci realitatea. El este Mircea Gologan, subprefectul judetului. In timp ce acesta dansa samba in Brazilia, vasluienii făceau acelasi lucru cu masinile pe soselele inzăpezite ale Vasluiului. Evident, vacanta a fost pr ...
Noua lege a pensiilor in versiunea PSD a fost explicată de liderii social democraţilor ieşeni. În concordanţă cu doctrina social-democrată, noua lege a pensiilor are ca obiective principale principiul echitabilităţii, stabilitate, contribu ...