Dacia 1100 a fost primul autoturism romanesc care a ieşit pe poarta uzinei de la Mioveni (pe atunci Colibaşi), din judeţul Argeş. Pe 20 august 1968, pe poarta fabricii de la Mioveni ieşea Dacia 1100, un derivat al Renault 8, fabricat sub licenţa ...
Pană la finalul acestui an, numărul prosumatorilor era estimat să ajungă la 30.000 de persoane fizice sau mici companii, dar aparent visul frumos se loveşte de problemele pe care le au distribuitorii de energie. Producţia de energie pe cont pr ...
Pe vremuri in care masina natională era Dacia si doar nomenclaturistii aveau Lada, posesorii de 1.300 puneau alcool (sau spirt) in cutia de spălare a parbrizului. Mirosea a spital, dar era eficient. Nu-mi aduc aminte să fi existat pe la magazine s ...
Olanda va cere separarea Bulgariei de Romania in privinta aderării la Schengen (surse presa bulgară) Este posibil ca Olanda să solicite in mod oficial separarea Bulgariei de Romania la votul care va decide care dintre aceste tări, alături de Croat ...
Comisia Europeană pentru Democraţie prin Drept (Comisia de la Veneţia a Consiliului Europei) a publicat vineri o opinie urgentă privind trei legi referitoare la sistemul judiciar din Romania: legea Consiliului Superior al Magistraturii, legea priv ...
Echipa naţională de fotbal a Romaniei a surclasat reprezentativa Republicii Moldova cu scorul de 5-0 (2-0), duminică seara, pe Stadionul Zimbru din Chişinău, intr-un meci amical, relatează Agerpres. Golurile au fost marcate de: Olimpiu Morutan, ...
Moldova şi Romania se intalnesc, duminică, 20 noiembrie, de la ora 20:30, intr-un meci amical programat pe Stadionul „Zimbru” din Chişinău, care va fi transmis in direct de Pro Arena. Romania joacă un meci de pregăti ...
Tricolorii au invins Israelul in penultima partidă a preliminariilor Euro 2024, scor 2-1, intr-o partidă disputată in Ungaria si si-a asigurat calificarea la turneul final din Germania, după o pauză de opt ani. Ianis Hagi la nationala Roma ...
Dependenta de jocuri noroc este o problemă foarte importantă in randul romanilor, mai ales intr-o tară in care o sală de păcănele este la fiecare 50 de metri. Desi a durat un pic, se pare că această problemă a ajuns in sfarsit si in atentia a ...
In contextul crizei energetice din Europa, Romania se pregăteste la randul ei de cele mai sumbre scenarii pentru la iarnă. Astfel, romanii vor trebui să invete cum să se descurce fără gaze si energie electrică pentru o perioadă de mai multe zi ...
Fintech-ul bancar Revolut a depăsit 25 de milioane de clienti persoane fizice la nivel global, din care 2,5 milioane de clienti sunt din Romania Romania a inregistrat o crestere de 67% a bazei de clienti, in ultimele 12 luni, păstrand a doua poziti ...
Romania se situează pe primul loc in Europa la consumul de antibiotice, cu peste 25 de doze administrate zilnic la 1.000 de locuitori, la acelasi nivel ca in urmă cu 10 ani, arată un studiu publicat de Centrul European pentru Controlul si Prevenire ...
Momente de panică in tară! O rachetă a căzut intr-o localitate din judetul Valcea! Proiectilul a căzut la doar cativa pasi de oamenii care erau in zonă, dar din fericire nimeni nu a fost rănit. La prima vedere, spun autoritătile locale, pare ...
Echipa natională de fotbal a Romaniei a fost invinsă joi seara de reprezentativa similară a Sloveniei, scor 1-2 (0-2), intr-un meci amical programat cu 3 zile inainte de startul Cupei Mondiale. Elevii lui Edward Iordănescu au nimerit si bara de dou ...
Corul National de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” anuntă turneul national „Pe drumul Crăciunului” in perioada 4 – 19 decembrie si desfăsurarea a 9 spectacole extraordinare in 7 orase: Cluj-Napoca, Targu Mures, Timisoara, Craiova, ...
Un ciclon polar va schimba radical vremea in Romania, iar temperaturile vor scădea foarte mult. În majoritate regiunilor tării va ploua, cu posibilitatea de a avea episoade de lapovită, in timp ce in zonele montane va ninge. Pasajul unui cic ...
Nationalele Romaniei si Sloveniei, absente de la Campionatul Mondial din Qatar, se intalnesc joi, 17 noiembrie, intr-un meci amical la Cluj-Napoca. În timp ce lumea fotbalului se pregăteste intens pentru Campionatul Mondial, fanii romani i ...
Naţionala de handbal feminin a Romaniei a fost invinsă, marţi, de reprezentativa Muntenegrului, scor 35-34 (18-18), in al doilea meci din grupa principală II şi ratează orice şansă la semifinale. Cristina Neagu a marcat 9 goluri, pentru un total ...
Viata socială s-a schimbat vizibil, in bine, in ultimii ani odată cu dezvoltarea personală a indivizilor. Cu toate că necesitătile oamenilor sunt aceleasi pentru un trai satisfăcător, totul a devenit mai simplu. Bunurile materiale sunt accesibi ...
Războiul din Ucraina a schimbat complet dezvoltarea societătiilor. Criza economică si-a făcut aparitia in toate statele lumii, resimtindu-se, in special, in Europa. De frica Rusiei s-a inceput o nouă cursă a inarmării, majoritatea tărilor cău ...
In Romania, credinta si superstitia merg mană in mană. Populatia de pe aceste meleaguri este adanc inrădăcinată in traditiile si obiceiurile străvechi, iar de multe ori oamenii tind să creadă tot felul de superstitii, in loc să meargă pe cal ...
Guvernatorul BNR Mugur Isărescu a declarat luni, odată cu prezentarea raportului asupra inflatiei, că cei care plătesc pretul inflatiei mari sunt deponentii, care primesc la depozite dobanzi mult mai mici decat inflatia si ale căror depozite banc ...
Romania - Muntenegru, meci contand pentru Grupa Principală II de la Campionatul European de handbal feminin, este programat, marţi, 15 noiembrie, de la ora 19:00, in „Boris Trajkovski Sports Center” din Skopje (Macedonia), şi va fi ...
Dacă activezi in domeniul de beaty, departamentul de manichiură si pedichiură, si incă nu ai adăugat in trusa ta de profesionist produsele Slowianka, atunci intră imediat pe site-ul nostru si comandă-le! Nu trebuie să le ratezi! Vei răman ...
Luni, 14 noiembrie 2022, Excelenta Sa Doamna Laurence AUER, Ambasadorul Republicii franceze in Romania, a efectuat o vizită oficială la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi (UAIC), unde s-a intalnit cu prof. univ. dr. Tudorel ...