Plenul comun al Parlamentului se reuneşte pentru aprobarea a două comisii de anchetă
Dimensiune font:
Plenul comun al Camerei Deputaţilor şi Senatului se reuneşte miercuri, de la ora 10,00, pentru a aproba înfiinţarea a două comisii de anchetă, una pentru verificarea cheltuielilor efectuate de şi pentru Administraţia Prezidenţială în perioada 2014 - 2024 şi cealaltă "pentru investigarea mafiei imobiliare", pornind de la cazul Nordis.
Birourile permanente reunite ale Parlamentului au aprobat marţi înfiinţarea celor două comisii de anchetă, dar acestea trebuie aprobate şi de plenul comun. Tot la plenul comun se va aproba şi componenţa nominală a celor două comisii, calendarul de activitate şi obiectivele acestora.
Comisia parlamentară comună de anchetă pentru verificarea cheltuielilor efectuate de şi pentru Administraţia Prezidenţială în perioada 2014 - 2024 a fost iniţiată de grupurile parlamentare ale PSD, iar comisia parlamentară comună de anchetă a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru investigarea mafiei imobiliare, pornind de la cazul Nordis, a fost iniţiată de grupurile parlamentare PNL.
Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, alături de parlamentarii PNL Gabriel Andronache şi Cristian Niculescu-Ţâgârlaş, a avut o întâlnire marţi cu reprezentanţi ai păgubiţilor din afacerea Nordis.
El a explicat că, iniţial, se ştia de un număr destul de mic de persoane fizice şi juridice păgubite - 80, în luna octombrie, apoi a aflat că sunt 400, iar reprezentanţii păgubiţilor l-au informat, marţi, că sunt peste 1.000, din ţară şi din diaspora.
Reprezentanţii păgubiţilor au arătat că şi persoanele care au plătit apartamentele, dintre care puţine au semnat actul de vânzare-cumpărare, nu au intrat în posesia locuinţelor lor, imobilele fiind închise. Ei au detaliat că cei mai mulţi însă nu au semnat aceste documente, deşi le-au achitat, iar imobilele există doar în Năvodari, cele din Sinaia şi Braşov fiind la stadiul "de groapă".
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau