Piața monetară s-a adaptat la nivelul scăzut al lichidității
Dimensiune font:
BNR continuă să monitorizeze piața valutară și menține cursul euro sub maximul de 4,9783 lei, atins în mai 2023. Lunea trecută, cursul euro a fost stabilit la 4,9766 lei, însă la începutul acestei săptămâni media a urcat la 4,9773 lei, cu tranzacții în culoarul 4,977 – 4,9775 lei.
În așteptarea ședinței de politică monetară a BNR, care se va desfășura în data de 7 aprilie, de la care nu se așteaptă o reducere a ratei de referință, după ce rata anuală a inflației s-a majorat în februarie la 5,02% de la 5% în ianuarie, piața monetară s-a adaptat la nivelul mai scăzut al lichidității
De mai bine de o săptămână, dobânzile interbancare nu au mai cunoscut modificări, astfel că lunea aceasta indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019 a stagnat vineri la 5,92%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la sfârșitul săptămânii la 5,99%, iar cel la 12 luni la 6,07%.
Finanţele au redeschis lunea aceasta o emisiune de titluri de stat cu scadența în iulie 2031. Valoarea programată a emisiunii a fost de 700 milioane lei, însă Trezoreria a profitat de interesul arătat şi a împrumutat 1,18 miliarde lei, la un randament mediu anual de 7,40%.
Decizia statelor din UE de a creşte cheltuielile pentru apărare a majorat interesul investitorilor, inclusiv a celor de peste Ocean, pentru plasamentele în moneda unică și în active europene. Un rol pozitiv a revenit și scăderea inflației din Germania, în februarie, la 2,6%.
La jumătatea săptămânii trecute, euro a atins un maxim al ultimelor patru luni de 1,1931 dolari. Au urmat două ședințe în care au fost marcate profiturile, pentru ca lunea aceasta cotațiile să fie de 1,0869 – 1,0912 dolari/euro, ceea ce a făcut ca media monedei americane să fie stabilită 4,5636 lei.
Săptămâna trecută, media francului elvețian a alunecat de la 5,2229 lei la 5,1610 lei, iar cel al lirei sterline de la 5,9245 la 5,9082 lei. Lunea aceasta, cursurile au fost stabilite la 5,1701 lei, respectiv 5,9180 lei.
Lipsa de consistență a măsurilor luate de administrația de la Casa albă în privința pieței cripto, a provocat ieșiri consistente, iar lunea trecută bitcoin a scăzut până la 76.649 dolari, iar ethereum până la 1.767 dolari. La începutul acestei săptămâni, bitcoin fluctua între 82.536 și 83.848 dolari iar ethereum între 1.880 și 1.921 dolari.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau