Pericol la Kiev! Ambasada României a luat măsuri suplimentare

mae-ratificare-ucraina-statutul-de-la-roma-al-curtii-penale-internationale-18913609-c-1000x563

Dimensiune font:

| 20-11-2024 13:41

Ambasada României la Kiev a luat măsuri suplimentare în vederea asigurării protecţiei personalului, activitatea fiind limitată la acţiuni cu caracter de urgenţă, având în vedere evoluţiile de securitate din Ucraina, a informat miercuri Ministerul Afacerilor Externe.

Această măsură, arată MAE, a fost luată în coordonare cu misiunile diplomatice ale celorlalte state aliate şi membre UE.

"Situaţia este monitorizată permanent şi, în consultare şi cu autorităţile ucrainene, măsurile vor fi adaptate în funcţie de evoluţii", a precizat Ministerul român de Externe.

Ambasada SUA la Kiev a alertat cu privire la un "posibil atac aerian semnificativ", miercuri, la o zi după ce Rusia a declarat că va reacţiona la tirurile Ucrainei cu rachete americane cu rază de acţiune lungă asupra teritoriului său, informează AFP.

Ambasada "a primit informaţii precise privind un posibil atac aerian semnificativ pe 20 noiembrie", după cum a anunţat miercuri reprezentanţa americană pe site-ul său.

"Ca măsură de precauţie, ambasada va fi închisă şi angajaţii ambasadei sunt invitaţi să se pună la adăpost", precizează textul reprezentanţei SUA, care le recomandă cetăţenilor săi "să se pregătească să se adăpostească imediat în caz de alertă aeriană anunţată".

La scurt timp după anunţul făcut de Ambasada SUA la Kiev, un mesaj similar a fost trimis şi de Ambasada Spaniei în capitala ucraineană. Astfel, legaţia spaniolă a anunţat miercuri într-un email trimis cetăţenilor spanioli rezidenţi în Ucraina că nu va oferi servicii în timpul zilei de miercuri din cauza "riscului sporit de a se produce atacuri aeriene în întreaga Ucraină", potrivit EFE.

Şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov a promis marţi un răspuns "corespunzător" la tirurile ucrainene cu rachete americane ATACMS împotriva Rusiei, denunţând implicarea SUA în aceste lovituri şi văzând în ele o "nouă fază" a conflictului. "Considerăm aceasta drept o nouă fază a războiului occidental împotriva Rusiei şi vom reacţiona în consecinţă", a declarat Lavrov în faţa jurnaliştilor la Rio de Janeiro, după summitul G20.

Armata ucraineană a lovit regiunea frontalieră rusă Briansk cu rachete americane ATACMS, după cum a confirmat marţi un înalt responsabil ucrainean. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt, telefon 0233.787.050, fax 0233.787.050, e-mail: timisesti @nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -Imobil teren in suprafata de 1.000 mp, avand carte funciara 52220 si numar cadastral 52220, situat in sat Plaiesu, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 2, judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 105/12.11.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Persoanele interesate pot achita contravaloarea documentatiei de atribuire de 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.12.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 16.12.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.12.2024, ora 11.00, la Caminul Cultural din sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de contencios administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233.219.493, fax 0233.210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 18.11.2024.
1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Ion Neculce, cu sediul administrativ in sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, telefon 0232/710.880, email: office@primaria- ionneculce.ro, cod fiscal 4541050. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62719, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62720, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 1.374 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62721, Carte funciara 62721; -teren in suprafata de 1.165 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62722, Carte funciara 62722; ce apartin domeniului privat al Comunei Ion Neculce, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. al Comunei Ion Neculce nr. 94/17.10.2024. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei sau electronic, prin e-mail: office@primaria- ionneculce.ro. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 18.11.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 26.11.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.11.2024, ora 09.30, Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi -etajul I -Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0332/403.647, fax 0332/435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.11.2024.
Rușii nu au glumit: Se anunță un raid aerian masiv asupra Kievului/ Ambasadele occidentale sunt în alertă
20/11/2024 15:34

Sirenele de raid aerian au pornit miercuri după amiază la Kiev si in alte părti ale Ucrainei. Tot miercuri, mai multe ambasade din capitala ucraineană au decis să-si suspende sau să-si restrangă activit ...

Brazilia extinde exporturile de carne în China
20/11/2024 14:26

 Ministrul brazilian al Agriculturii a dezvăluit că intelegerea include extinderea exporturilor de carne de vită, porc si pui, precum si alte produse agricole Brazilia a anuntat un viitor acord agric ...

HARTĂ. Jumătate de țară, sub alertă cod galben de ninsori și vânt puternic. La munte, stratul de zăpadă va măsura peste 20 de cm
20/11/2024 11:45

    Meteorologii anunţă că urmează patru zile cu vant puternic, ploi, lapoviţă şi ninsori in aproape toată ţara, fiind emise mai multe alerte cod glaben. La munte, ninsorile vor fi visc ...

Alertă majoră la Kiev - Ambasada SUA își suspendă activitatea
20/11/2024 09:15

Statele Unite işi inchid temporar ambasada de la Kiev după ce au primit ceea ce afirmă a fi „informaţii specifice privind un potenţial atac aerian semnificativ in 20 noiembrie”. „Din prudenţă, amb ...

Alertă la Chișinău! Continuă să cadă cu drone în Republica Moldova. De data aceasta foarte aproape de capitală
20/11/2024 08:39

Alertă la Chisinău! Se inmultesc cazurile cu drone si rachete care survolează Republica Moldova. De data aceasta o dronă a picat chiar langă Arena Chisinău. „Politia Natională informează că, o altă ...

Nimeni nu e pregătit pentru un război la scară largă
20/11/2024 07:49

Totusi, Rusia nu este in acest moment pregătită să infrunte deschis NATO, intr-un război conventional, cu atat mai putin in unul nuclear. Reciproca este insă valabilă, completează generalul „Eu cred c ...

Rachetele ATACMS nu schimbă soarta războiului
20/11/2024 07:48

Folosirea rachetelor balistice ATACMS furnizate de Statele Unite nu va schimba insă deznodămantul războiului, dar va provoca noi pierderi semnificative Rusiei. De altfel, Rusia dă dovadă de ipocrize atunci ...

Lumea, pe marginea prăpastiei - Ucraina lovește cu ATACMS, și toți se întreabă: cât de aproape suntem de dezastru nuclear?
20/11/2024 07:46

Dan Grecu, seful generalilor romani (r), a comentat primul atac efectuat de Ucraina asupra Rusiei cu rachete balistice ATACMS si a explicat ce sanse reale sunt acum pentru ca un război mondial nuclear să izb ...

Ca să facă rost de forță de muncă, Spania va legaliza anual actele a 300.000 de imigranți
19/11/2024 17:19

Spania va regulariza anual statutul a aproximativ 300.000 de imigranţi fără documente legale in următorii trei ani, in contextul in care ţara, confruntată cu imbătranirea populaţiei, incearcă să işi ...

Poșta Română intenționează să închidă toate oficiile poștale în următorii ani
19/11/2024 12:05

Posta Romană intentionează să inchidă toate oficiile postale in următorii ani Directorul general al Postei Romane, Valentin Stefan, a anuntat că toate oficiile postale vor fi inchise treptat. Declarati ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei