Iașul, în topul național al firmelor dizolvate și suspendate
Dimensiune font:
Nu a fost un an ușor pentru companiile ieșene – doar în primele zece luni ale anului, numărul firmelor dizolvate, radiate sau suspendat și al profesioniștilor intrați în insolvență a crescut cu peste 25% față de anul anterior.
Datele Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC) arată că cele mai mari creșteri au fost în cazul firmelor dizolvate, acolo unde Iașul a înregistrat o medie de peste două ori mai mare decât cea la nivel național.
Cele mai multe firme au fost dizolvate, radiate sau suspendate, cum era de așteptat, în județele în care există oricum un număr mai mare de firme înregistrate.
București, Ilfov, Constanța, Cluj și Timiș au fost județele în care numărul firmelor dizolvate în acest an a fost chiar mai mare decât în Iași. Însă dintre acestea, în dinamică față de anul trecut, doar județul Ilfov a avut o creștere mai mare a firmelor dizolvate decât județul Iași (31%). Numărul firmelor dizolvate în județul Iași în perioada ianuarie-octombrie 2024 a fost de 1.389, cu peste 300 mai mult decât în aceeași perioadă din 2023. Creșterea de aproape 29% este mult peste cea înregistrată la nivel național. În România, numărul firmelor dizolvate a crescut cu 12,4% față de 2023. În total, în țară s-au dizolvat 35.436 de firme, iar județul Iași a avut al patrulea cel mai mare val de dizolvări din țară, după Dâmbovița (+36,8%), Harghita (+35,5%) și Ilfov (+31,3%).
Din Regiunea Nord-Est, doar județul Suceava s-a mai confruntat cu o creștere peste medie a numărului de firme dizolvate (+20,3%), în timp ce județul Bacău a fost printre singurele cinci județe în care numărul firmelor dizolvare a fost mai mic decât în perioada anterioară (-4,2%). Pe domenii de activitate, cele mai mari creșteri în rândul firmelor dizolvate s-au înregistrat în învățământ (+30%) și în domeniile Informații și comunicații” (+23%), Construcții (+19%) și Tranzacții Imobiliare (+19%).
Suspendările de activitate, o problemă tot mai acută
Pe lângă acestea, alte 686 de firme din Iași și-au suspendat activitatea în anul curent, cu aproape 27% mai multe decât în primele zece luni din 2023. Doar în București și în Cluj au fost mai multe firme suspendate decât aici. Și în acest caz, creșterea a fost peste media înregistrată la nivel național, care a fost de 21%. Procentual, însă, din regiunea Nord-Est, județele Botoșani (+35,1%) și Suceava (+27,7%) au stat chiar mai rău decât Iașul, iar Bacăul, din nou, a fost printre județele în care s-a înregistrat cea mai mic creștere a numărului de firme suspendate (+0,9%).
Doar în două județe din țară numărul companiilor care și-au suspendat activitatea a scăzut față de anul trecut (Călărași, -1,2%) și Caraș Severin (-11,6%).
Legendă: Evoluția firmelor radiate, dizolvate, suspendate și a profesioniștilor intrați în insolvență în România și județul Iași, ianuarie – octombrie 2024 comparativ cu aceeași perioadă din 2023
Domeniul „Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat” a înregistrat cea mai mare creștere în ce privește firmele care și-au suspendat activitatea în acest an față de perioada ianuarie-octombrie 2023 (59%), urmat de „Agricultură, silvicultură și pescuit” (+52%), „Învăţământ” (+43%) și „Construcții” (+41,5%).
Radierile de firme: un fenomen în ascensiune
Însă numărul firmelor radiate l-a depășit cu mult pe cel însumat al firmelor suspendate și dizolvate. În România, din ianuarie și până la finalul lunii octombrie au fost radiate 67.166 de companii. Dintre acestea, 2.462 au fost din Iași. Pe locul 5 în țară după numărul de firme radiate, Iașul s-a situat totuși sub media națională în ce privește creșterea numărului de firme radiate în acest an față de anul trecut. Concret, la nivel național au fost în acest an cu 25,5% mai multe firme radiate decât în ianuarie-octombrie 2023, în timp ce în Iași creșterea a fost de 23%. În regiune, județele Suceava (+34%) și Botoșani (+28,6%) s-au confruntat cu o ascensiune mai puternică a numărului de firme radiate, în timp ce Vaslui (+15,8%) și Neamț (+12,5%) au avut o creștere a cererilor soluționate de radiere a firmelor din Registrul Comerțului sub media pe țară. Cel mai bine a stat însă județul Bacău, care a avut a doua cea mai mică creștere din țară a numărului de firme radiate (+7,37%).
În ce privește firmele radiate, în „Agricultură, silvicultură și pescuit” numărul acestora a crescut în acest an cu 83% față de anul trecut. De asemenea, o creștere masivă a radierilor s-a înregistrat și în „Învățământ” (+58%) și în „Activități de spectacole, culturale și recreative” (+40,6%).
Insolvențele în Nord-Est: cifre alarmante pentru 2024
La toate acestea, putem adăuga și profesioniștii intrați în insolvență. Județul Botoșani a avut o creștere record la nivelul țării, de 109%. Dacă anul trecut, în perioada ianuarie-octombrie își declarau insolvența 23 de astfel de entități, în 2024 numărul lor a ajuns la 48.
Pe locul al patrulea în țară, Bacăul s-a confruntat, de asemenea, cu un număr crescut de insolvențe: de la 82 în 2023, la 120, din care cei mai mulți și-a declarat insolvența în luna octombrie (19). Creșterea în cazul Bacăului a fost cu 46,3% față de anul anterior. Asta în condițiile în care la nivelul țării numărul profesioniștilor intrați în insolvență în acest an a crescut cu 9,6%.
Județele Iași (+20,5%) și Suceava (+19,7%) au fost la rândul lor martorele unei creșteri îngrijorătoare a numărului de insolvențe. În schimb, județul Neamț a avut cea mai mică rată de creștere a numărului de firme care și-au declarat insolvența (+5,36), iar județul Vaslui (-2,9%) a făcut parte din plutonul de zece județe (inclusiv Municipiul București) în care numărul insolvențelor a scăzut în acest an față de anul anterior.
Aceste date reflectă o dinamică economică tensionată în județul Iași și în regiunea Nord-Est, evidențiind provocările cu care se confruntă mediul de afaceri local. De la creșterea dizolvărilor și suspendărilor de activitate, până la numărul tot mai mare de insolvențe, cifrele subliniază necesitatea unor măsuri concrete de sprijin pentru antreprenori și de consolidare a stabilității economice regionale, într-un context marcat de incertitudini și presiuni financiare.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau